Pentru că mi-au dat voie să vorbesc. Pentru că mi-au ascultat opinia și nu de puține ori mi-au spus: „cred că ai dreptate”. Pentru că au râs cu noi și am discutat fotbal, subiecte tabu sau marile probleme ale secolului. Pentru că ne-am imaginat împreună viitorul și pentru că ne-au dat voie să-l construim singuri pe al nostru. Pentru că nu ne-au dictat ca la papagali și pentru că ne-au spus să facem ceva al nostru… Pentru că ne-au povestit din viețile lor și nu s-au luat de noi pentru că eram teribiliști.

Am avut un profesor excepțional de geografie. Anonim dependent de cafea, fan al muzicii rock și cu cele mai decente glume în vocabular. Omul ăsta nu ne-a dat nicio secundă impresia că noi suntem adolescenți și el e „mai mare și mai tare”. Se avânta în discuții și polemici cu noi cu o seriozitate și pasiune rar întâlnite. Ne-a dat voie să-l contrazicem și să-i spunem de ce avem o opinie diferită. Ne-a dat voie să luăm parte la lumea actuală și să căutăm soluții pentru crizele lumii. Omul ăsta ne-a dat voie să vedem cum e să schimbăm lumea. Și a fost proful meu de geografie!

„Aia de română” mi-a fost profesoară din clasa a șasea și cred că asta a fost steaua mea norocoasă pentru că nu știu ce altă profesoară mi-ar fi suportat ieșirile de originalitate împletite cu o oarecare aroganță. Doamna profesoară, v-ați descurcat grozav! A trebuit să vin la facultate și am dat de mulți colegi cu profe „comuniste” și au povestit în vervă despre ele. Apoi m-au întrebat și pe mine. Eu am zâmbit și le-am zis că a mea n-a fost o „babă ceaușistă”. Profa mea de română mă lăsa să fiu originală, ba chiar îmi zice că se poate mai bine. Mulțam! După mama, ea a fost a doua susținătoare a literaturii mele și tot mă trimitea la concursuri. Doamna profesoară, ca să clarific totul…nu mai mergeam de la o vreme pentru că v-am ascultat și am zis ca „băi, sunt mai bună de atât”.

Sunt la sociologie la facultate și studiez la greu filosofie. Ați auzit, domnule profesor? Filosofia! Domn profesor, pentru cei care nu știu, este și omul care mi-a dat curaj să mă lansez în online cu povestioarele mele. Eu îl numesc „editorul meu” cu o oarecare mândrie. E scriitor, primul scriitor pe care l-am cunoscut, și încă unul care impresionează. Pe mine mă face să plâng. I-am citit cărțile și i-am mai furat din stil pe ici pe colo… ceea ce mă face datoare. Vă datorez mulțumiri o grămadă, domn profesor: pentru că m-ați făcut să-mi critic literatura și s-o îmbunătățesc, pentru că ați râs cu noi și îmi spuneați: „bună dimineața, Daria!”… Nu spuneați „neața” – asta am apreciat. – asta îmi dădea energie.

Aș scrie despre fiecare profesor în parte, dar articolul se lungește și lumea citește puțin. Oricum, ei sunt motivul pentru care nu înțeleg conversațiile despre profi ”nenorociți, răi, comuniști” și pentru care nici nu iau parte la ele.

A fost nevoie să plec departe de casă și să întâlnesc o sută de alți studenți incapabili să vorbească liber în public, ca să realizez că lejeritatea mea în fața mulțimii nu e un talent înnăscut, ci munca și îngăduința unor profesori ideali, așa cum nu se văd ei; eu sunt rezultatul unor oameni care s-au opus unui sistem defect și au făcut mintea mea să meargă mult mai rapid. Iar faptul că cum pot scrie  un astfel de eseu cursiv, cu sens și nuanță, o datorez lor… Și poate și recunoștinței mele sincere și profunde față de fiecare în parte.

Am vrut să spun asta pentru că am simțit… pentru că și prin voi, eu sunt Daria.

P.S. Colegul meu de liceu, student și el tot la sociologie, Robert Mihai LUNGU îmi trimite mesajul de mai jos: Nu știam că Daria poate și să citească gânduri, dar se pare că o face al naibii de bine. Și eu vă datorez, domnule profesor Cristache, ușurința cu care mă pot exprima în cuvinte. Am realizat lucrul ăsta acum, pe băncile facultății, când îmi privesc colegii care se uită la mine ca la un guru când încep să scriu, iară eu credeam că e un lucru normal, ulterior aflând că de fapt un domn profesor, și înainte de toate scriitor, i-a propus unui elev de-al său și l-a încurajat să-și concretizeze gândurile sale numeroase și tulburate sub forma scrisului… Și bine a făcut! Mă înclin și vă mulțumesc că și acum mă contactați pentru a vă scrie, în ciuda programului meu plin de la facultate! Mulțumesc!

DARIA STEMATE e studentă, absolventă de CARABELLA și i-a apărut deja prima carte…