Poporul e nemuritor

Desen © – DION

Așa se intitulează (Народ бессмертен) romanul foileton în optsprezece episoade publicat de Vasili Grossman în Крaсная звездa (Steaua roșie) între 14 iulie și 12 august 1942 grație protectorului și admiratorului său, David Ortenberg, comisar politic cu grad de general.

La 14 iulie, Grossman îi scria tatălui său: ”Astăzi, Steaua roșie a început publicarea romanului meu… Ieri, ți-am trimis patru sute de ruble, prin mandat telegrafic.”

La 12 august, David Ortenberg nota că, pe parcursul celor optsprezece zile, între el și Grossman nu avusese loc niciun fel de neînțelegere privind textul romanului.

“Doar deznodământul”, notează Ortenberg, ”a iscat o discuție animată – personajul principal al romanului, I. Babadjanian moare.”

Gândindu-se cât de iubit era de cititori eroul principal, Ortenberg îl întreabă pe autor dacă nu l-ar putea ține în viață.

Autorul răspunde că nu poate face așa ceva, fiindcă fără moartea eroului principal, nu ar fi respectat ”adevărul războiului”.

Ironia avea să fie că Babadjanian, pe care Grossman îl însoțise în multe rânduri pe front, nu fusese ucis, așa cum auzise Grossman.

În 1956, ajuns general, idolul lui Grossman și al cititorilor săi, Hamazasp Khachaturi Babadjanian, avea să conducă reprimarea sângeroasă a Revoluției Maghiare. De murit, avea să moară abia în 1971, după ce ajunsese mareșal al trupelor sovietice de blindate.

Popoarele rămân nemuritoare, dar eroii lor nu sunt și eroii tuturor popoarelor. Eroi comuni – aproape o iluzie. Tipul acesta de ”globalizare” nu există. În literatură ne găsim o puzderie de eroi principali. În realitate suntem singurii eroi principali ai vieților noastre.

În octombrie voi fi la Budapesta pentru zece zile. Mă îndoiesc că voi vedea pe străzi oameni purtând portrete imense ale eroului lui Grossman și pancarte cu înscrisul “Mulțumim, mult stimate și iubite tovarășe Babadjanian!”

Privesc o fotografie din extraordinarele Carnete de război – de la Moscova la Berlin, 1941 – 1945 ale lui Grossman, texte selectate și comentate de Antony Beevor și Luba Vinogradova, apărute la Calman-Lévy, în 2007.

Textul care însoțește fotografia sună așa: „Aprilie 1944, pe străzile Odesei. Grossman hotărește să-și lustruiască cizmele. Lustragiul a fost suprimat din fotografie, din motive politice.”

De altfel, și cizmele au fost suprimate din fotografia cu pricina.

Ce viață! Ce destin! Ce carte – Viață și destin.

DORIN  TUDORAN este un important poet, eseist, publicist și disident politic român. Suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să preluăm, în CULTURA  DE  SÂMBĂTĂ,  texte din CERTOCRAȚIA ( aici postăm și ne umplem de blogdaproste )…