“It’s better to regret what you have done than what you haven’t.’’ (Paul Arden)

Suntem oameni, suntem sortiţi greşelilor. Oricât am încerca şi oricât am dori, ne e imposibil să nu călcăm uneori şi strâmb. E greu, suntem fiinţe şi noi, şi nu există om fără păcat. Se spune ca a greși este omenesc. Greșim, de cele mai multe ori deoarece nu acordăm suficient timp pentru a face lucrurile așa cum trebuie. Greșim pentru că trebuie, altfel nu vom înțelege nimic din viață. Ne lăsăm de prea multe ori copleșiți de conjuncturi de moment, de porniri spontane, pe care mai târziu le judecăm altfel, cu alți ochi.

Atunci când „calci pe bec” este important să-l strângi, nu să te apuci de plâns. Nimănui nu-i plac vorbele lipsite de fapte. E ca și cum ți-ai afirma existența prin moarte. Atunci când ai greșit dintr-un anume motiv, e vremea să faci primul pas, să încerci să repari sursa greșelii.

Intr-adevăr cam asta pare să fie problema principală a multor oameni. Nu au pe cine da vina, iar perspectiva de a recunoaște că au greșit îi sperie prea rău. Sigur, unora le este mai ușor să recunoască faptul că au greșit iar altora (de exemplu mie) le este mai greu. Deși e important să recunoști atunci când ai greșit, cred că este și mai important sa nu îți fie frica să greșești.

EDUARD CHIȚESCU este elev în clasa a VIII-a și, din acest număr al revistei, tânărul nostru colaborator…