de Alexandru RÎBINSCHI

Într-o ţară în care valorile general umane ale unei societăţi sunt anihilate mocnit, în mod neplăcut, atât de sărăcia care predomină în societate, cât şi de traficul de influenţă, deci într-o societate care se vrea model, oamenii, indiferent de etnie, constată, spre neplăcerea lor, că nu li se pune la dispoziţie nimic pentru a avea un nivel de trai decent. În plus, indiferent de etnie, oamenii înţeleg că au fost înşelaţi permanent în speranţele pe care şi le-au pus în politicienii ce le-au promis o viaţă mai bună, dacă se poate, cât mai apropiată de nivelul de confort social al Occidentului. Cei mai ignoraţi, neglijaţi şi, de ce să nu spunem adevărul, uneori chiar cei mai persecutaţi, peste tot în lume, sunt ţiganii, ce nu sunt sprijiniţi în niciun fel să se integreze social, educaţional şi cultural. Este adevărat că au reprezentanţi chiar şi în Parlamentul României sau Bulgariei, dar în majoritatea lor nu fac decât să se conformeze obiceiului autohton de a promite mult şi de a face puţin pentru etnia din care provin. În schimb, chiar şi reprezentanţii ţiganilor, la nivel de structuri politice, s-au adaptat foarte repede şi mai mult profită de poziţia lor, de cât să facă tot ceea ce este necesar pentru a dispare definitiv, sau aproape definitiv, diferenţierile de orice tip dintre ţigani şi restul populaţiei care, sporadic, uneori mai dau semne de xenofobie care nu îşi au rostul în actuala societate europeană.

Astfel, din luna mai a acestui an, Suedia a fost invadată de mii de ţigani veniţi din România şi Bulgaria. Această situaţie a fost percepută eronat ca o sfidare, de către autorităţile suedeze. Dar asta e: mentalitate de urmaşi ai vikingilor. Din nefericire, prezenţa masivă a ţiganilor români şi bulgari, în Suedia a constituit un pretext ideal pentru extrema dreaptă care a criticat dur guvernul, mergând până acolo încât a atacat şi sistemul social implementat de către democraţia de tip suedez. Aproape nu mai rămâne de făcut un pas pentru a reînvia idealul nazist al purificării etnice, foarte la modă mai ales în Norvegia de pânş la 1945.

Parcă, dându-şi mâna cu extrema dreaptă suedeză, mass-media locală a început să publice articole şi fotografii, descriindu-i şi arătându-i pe ţiganii români şi bulgari cum trăiesc în pădure, printre fagi, brazi şi… veveriţe. În fiecare dimineaţă, conform relatărilor făcute de mass-media, ţiganii pleacă din taberele improvizate în pădure şi se stabilesc la intrarea unei linii de metrou, începând să cerşească insistent şi… enervant pentru urechile sensibile ale mult igenizaţilor suedezi. Unii dintre ei cântă la acordeon, alţii caută prin coşurile de gunoi. Pentru a turna şi mai mult gaz peste foc, mai ales mass-media ce simpatizează cu extrema dreaptă, au fost consemnate o serie de păreri ale unor respectabili suedezi care, rezumând, au declarat că nu sunt obişnuiţi să vadă cerşetori, nu numai ţigani, ci de orice etnie, pe străzile oraşului Stockholm. De fapt, nu mai sunt obişnuiţi cu aşa ceva încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Poliţia se află într-o situaţie oarecum jenantă. Suedezii sunt foarte stricţi în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi ar ieşi cu scandal dacă poliţia i-ar strânge pe ţiganii români, i-ar închide provizoriu şi i-ar trimite cu forţa dincolo de graniţele ţării. Pe de altă parte, pentru suedezii pur sânge a început să devină din ce în ce mai enervantă situaţia în care, din 50 în 50 de metri, locuitorii văd ţigani cerşind sau cântând din acordeon. În ceea ce priveşte grupul masiv de ţigani care au invadat capitala Suediei, oficialităţile, alcătuite după criterii stricte, din băieţi bine hrăniţi şi impecabil degresaţi, au constatat că 90% provin din România şi 10% din Bulgaria.

În spiritul democraţiei la care suedezii ţin foarte mult, mass-media i-a contactat pe ţigani. Rezumând răspunsurile date de toţi cei veniţi din România şi Bulgaria, s-a tras concluzia că aceştia practic au migrat dintr-o ţară într-alta, în căutarea unei vieţi decente, devenită o raritate în ţara de origine. Au fost în Spania, în Italia, în Germania şi în Austria, ajungând în final în Suedia, ţară pe care ţiganii o consideră incomparabilă cu cea din celelalte state europene prin care au trecut, iar în ceea ce priveşte România şi Bulgaria, ei, cei consideraţi inculţi, au dat dovadă de un foarte mare spirit de observaţie şi analiză, afirmând că între Suedia şi România, inclusive Bulgaria nu trebuie făcută nicio comparaţie, România şi Bulgaria fiind cu foarte mult în urma Suediei. Pentru ei, Suedia este adevăratul raiul de pe pământ.

Odiseea ţiganilor români şi bulgari, în căutarea lor, aproape disperată după un trai mai bun, a început din anul 2007, mai precis la câteva zile după 1 ianuarie când România a devenit membră UE. Ţiganii au povestit într-un mod de o sinceritate ce a cucerit totuşi sufletele multor suedezilor. Au spus că, imediat după integrare au plecat să lucreze în Spania şi în Italia, în agricultură. Acum, fără supărare, trebuie să facem următoarea remarcă: ţiganii au dovedit de multe ori că nu sunt proşti, în felul lor sunt chiar foarte buni analişti ai situaţiei economice, în general. Criza care a început în 2008 le-a provocat ţiganilor pagube enorme, pierzând tot ce au acumulat în Spania şi Italia. Din ceea ce au povestit reporterilor suedezi, reiese sistemul ingenios de supravieţuire al ţiganilor. Văzând că situaţia a devenit tot mai grea, nevrând să se întoarcă în România şi Bulgaria, din motive obiective, mai ales economice, grupuri de ţigani au migrat către Franţa şi Germania, dar nivelul de trai nu a fost chiar aşa de mulţumitor cum se aşteptau ei. Atunci au trimis mici grupuri să cerceteze nivelul de viaţă din Anglia şi Suedia. Cei întorşi, le-au povestit şi explicat cum este viaţa în cele două state, comparându-o. La sfârşitul anului 2012, s-a răspândit foarte repede vestea, în toate comunităţile de ţigani români şi bulgari că cea mai bună viaţă este în Suedia. Odată informaţia răspândită, în 2013 toate comunităţile de ţigani care se stabiliseră în Franţa şi Germania au migrat rapid în Suedia. Dacă în prima fază au fost primiţi mai mult în urma unor sentimente de compasiune, dar şi de curiozitate, după un an de zile, unii suedezi au început să-i considere insuportabili. În concluzie, atât Partidul Moderaţilor, cât şi Partidul Social Democrat, inclusiv cel ecologist şi cel de stânga, au ajuns la concluzia că ţiganii care au invadat Suedia trebuie luaţi şi trimişi înapoi în România şi Bulgaria. Astfel, suedezii au constatat că excesul de prosperitate atrage ca un blestem roiuri enervante de emigranţi, precum muştele la miere. Interesant este faptul că prezenţa ţiganilor în Suedia a dus la apariţia Partidului antieuropean şi antiimigrare. În primăvara lui 2014, campania Partidului Democrat din Suedia a abordat problema existenţei ţiganilor în Suedia. Este singurul partid care a pedalat foarte mult pe faptul că în Suedia nu există lege împotriva cerşitului, spre deosebire de Norvegia şi Finlanda. Pe 29 august, coaliţia partidelor de dreapta şi de extremă dreapta a demonstrat că, din punct de vedere structural, Suedia nu poate primi 70 de mii de persoane care cer drept de azil, dintre acestea 27 de mii fiind… sirieni. În plus, s-a atras atenţia că din totalul celor 70 de mii, 40% dintre ei aparţin grupului de emigranţi mai vechi care, la 15 ani după sosirea lor în Suedia, sunt tot în stadiul de şomeri. Ceea ce îngrijorează foarte mult autorităţile suedeze este faptul că au început să sosească ţigani direct din România şi Bulgaria, folosind autocarul, nu tradiţionala căruţă. Călătoria din România până în Suedia dureză câteva zile, costul fiind de 130 de euro. S-a constatat, desigur aproximativ, marea putere de adaptare a ţiganilor, dar şi capacitatea lor de a supravieţui. Este suficient să cerşească pentru a câştiga zilnic între 10 şi 15 euro, neimpozabili. În trei luni de zile, autorităţile suedeze au constatat că, scâzând cheltuielile necesare supravieţuirii, fiecare ţigan cerşetor are un beneficiu de aproape 600 de euro. Viaţa, în ceea ce priveşte hrana este aşa de ieftină în Suedia încât pentru hrană nu se cheltuieşte mai mult de 5 euro pe zi. S-a constatat că după trei luni, ţiganii se întorc în România, încadrându-se perfect în legile care reglementează circulaţia persoanelor în spaţiul Uniunii Europene. Conform acestor legi orice emigrant poate să stea într-o ţară mai mult de 90 de zile cu condiţia să aibă resurse personale suficiente pentru a trăi fără să apeleze la ajutorul statului gazdă. Din puct de vedere legislative, ţiganii s-au descurcat transformând cerşitul într-o meserie rentabilă.

Povestea suedeză a ţiganilor români se pare că va avea totuşi un final. Este adevărat că, din când în când, autorităţile suedeze trimit buldozerele ca să radă taberele de ţigani din pădure. Unii dintre reprezentanţii ţiganilor, stabiliţi definitive în Suedia, sunt indignaţi de faptul că nu se vorbeşte, că nu se scrie absolut nimic despre faptul că guvernul suedez trimite buldozerele peste ei. Pe de altă parte, ţiganii, după ce se întorc de la cerşit, au început să fie din ce în ce mai nemulţumiţi de faptul că suedezii le dau din ce în ce mai puţini bani. După cum evoluează situaţia, se pare că în curând, va izbucni un mic incident diplomatic între Suedia, Bulgaria şi România, din cauza ţiganilor. Adevărul este că guvernele României şi Bulgariei nu fac niciun efort practic pentru a le oferi ţiganilor condiţii de trai care să-i determine să rămână în România şi Bulgaria. Toate eforturile guvernului sunt doar pe hrâtie, în vorbe, în declaraţii oficiale, nu şi în fapte concrete. Cinstit vorbind şi ţiganii au dreptul să trăiască… în condiţii de normalitate social.

Dar nu doar ţiganii sunt o problemă pentru statele europene… prospere. Dureri de cap au început să le dea şi emigranţii veniţi ca lăcustele din Africa şi Extremul Orient musulman. Cel puţin pentru unii africani, periplul este un adevărat pariu cu moartea. Plecaţi din Etiopia şi Eritreea, ei traversează deşertul libian, bând, după cum au declarat unii, un pahar cu apă, la două yile. Apoi trebuie să înfrunte animozitatea arabilor din statele de pe coasta mediteraneeană a Africii. Deşi nu se vorbeşte deloc despre acest aspect, arabii, când este vorba de negri, sunt mai xenofobi decât celebrul Ku Klux Klan. Pasul următor este traversarea Mediteranei, în bărci care se dovedesc o adevărată ruletă rusească în mijlocul valurilor, uneori foarte puternice. Nimeni nu ştie câţi africani obosiţi se odihnesc pe fundul mării. După ce ajung, mai nou, în Sicilia, insula malteză nemaiprimindu-i ca pe vremuri, încep jocurile copilăriei cu carabinierii, alergata şi pitita. După ce scapă cu bine, începe traversarea Franţei ce se termină cu marele popas în oraşul de coastă Calais, ultima etapă, înainte de a ajunge în paradisul englez, jinduit de toţi africanii, sirienii şi afganii ce fug mâncând pământul de foametea şi războaiele civile ce cresc exponenţial numărul locatarilor din cimitire unde, dacă ai noroc, nu eşti repartizat într-o groapă comună. Dacă în Suedia, poliţia extrem de calmă, intervine cu buldozerele pentru a rezolva problema spinoasă a emigranţilor indezirabili, în Franţa situaţia a devenit extrem de tensionată, mai ales în Calais, unde noaptea localnicii, unii nu toţi, se distrează aruncând cu pietre sau trăgând cu pistoale cu bile. Deocamdată.

Ziua, mai colţoşi devin poliţiştii. Săptămâna trecută au avut loc ciocniri violente între poliţia oraşului Calais şi grupuri masive de emigranţi africani ce vor cu orice preţ să ajungă în Anglia, pitindu-se sub TIR-uri, între roţile acestora, cu riscul vieţii, pentru a tranzita Marea Mânecii ce separă oraşul francez de localitatea engleză Dover. Uneori, când îi descoperă, camionagiii îi snopesc în bătaie pe emigranţi, dar sunt unii care închid ochii deoarece sunt mână-n mână cu mafia ce-I stoarce şi de ultimul ban pe africanii disperaţi. În ultima perioadă, forţele de ordine din Calais au fost suplimentate cu 100 de poliţişti şi 70 de jandarmi care au bătut emigranţii ca pe fasole. În total au fost mobilizaţi 450 de poliţişti deoarece situaţia a scăpat de sub control. Înfruntările dintre poliţişti şi emigranţii care doresc cu orice preţ să calce pe pământul Albionului sunt foarte violente din cauza faptului că africanii sunt foarte disperaţi, nemaidorind să se întoarcă în Etiopia sau în Nigeria, de unde provine majoritatea dintre ei. Motivul exodului nu este decât unul singur: în Etiopia şi în Nigeria, efectiv se moare pe capete de foame. Au ajuns în situaţia în care nu mai au ce mânca din cauza războaielor civile care fac prăpăd în cele două state africane, blocând orice fel de activitate productivă, distrugând agricultura celor două ţări. În plus, situaţia este aşa de instabilă încât taberele care se confruntă nu mai ţin cont de nimic, civilii care au ghinionul să pice între ele fiind, fără prea multe vorbe, executaţi pe loc, cu sânge rece. Cei mai năpăstuiţi de soartă sunt africanii plecaţi din provincia etiopiană Erytreia unde, în urma acţiunii unor grupuri musulmane înarmate, acum doi ani, s-a desprins de Etiopia proclamându-se stat independent. Partea proastă este că Erytreia deţine în subsolul său cele mai bogate zăcăminte de petrol de pe întregul continent african. Starea de paranoia este aşa de mare în Erytreia încât, fără niciun fel de anchetă şi judecată, orice civil este arestat şi împuşcat în stradă sub ochii mulţimii îngrozite.

Valul masiv de emigranţi africani care au luat cu asediu oraşul Calais se datorează şi faptului că italienii nu mai vor să-I returneze pe toţi cei care au fugit de frica foamei şi a morţii, deoarece chiar şi simpla acţiune de a-I returna costă din ce în ce mai mulţi bani, ceea ce a început să se resimtă la bugetul statului, aşa de mulţi sunt africanii ce au devenit o adevărată mare umană. În plus, autorităţile siciliene sunt depăşite de rapiditatea cu care mafia s-a amestecat pentru rezolvarea problemelor ivite în acţiunea de golire a insulei de emigranţi.O altă problem cu care se confruntă poliţia din Calais este şi existenţa, printer africani, a grupurilor de emigranţi din estul Europei. Partea proastă pentru francezi este faptul că englezii nu prea vor să se implice,deoarece acest lucru costă bani, pe care Londra nu doreşte să-I scoată din buzunar preferând să se spele pe mâini. Pentru a tensiona şi mai mult situaţia, acţiunile poliţiei franceze şi a serviciilor de emigrare sunt împiedicate de organizaţiile care militează pentru respectarea drepturilor omului. În final, putem spune că această situaţie jenantă pentru ambele părţi, emigranţi şi guvernul Franţei, este rezultatul nivelului de viaţă economică dezastruoasă ce caracterizează, întreg continentul african şi Europa de Răsărit, aceasta din urmă cu unele excepţii, principalii vinovaţi fiind politicienii demagog-populişti. Oricum, de data aceasta Anglia şi Franţa trebuie să rezolve problema acestor năpăstuiţi, deoarece, decenii la rând statele din care provin au fost excelente pieţe pentru desfacerea mărfurilor Occidentului. Acum vor să se spele pe mâini, precum Pilat din Pont. Mai mult, dând dovadă de un nemăsurat cinism occidental, şefa Partidului Naţional, Mariane Le Pen a cerut ca africanii să fie returnaţi în ţara de provenienţă, chiar dacă în zonele respective este război civil şi se moare pe capete. Pe de altă parte, se pune următoarea problemă: cui i-a convenit să întreţină starea de corupţie endemic şi subdezvoltare economică cronică, în Africa? Nu Occidentului? Acum, Occidentul culege ce a semănat. Până-n 1945, Africa, Asia şi Europa de Răsărit erau baza prosperităţii Occidentului. După, când naivul megaloman Hitler, fără să vrea, i-a scos pe ruşi şi pe americani în lume, Occidentul a trebuit să cedeze o parte din pieţele sale. Ruşii s-au mulţumit cu Europa de Est, deşi visau la mai mult, americanii cu o parte din Africa şi Asia, dar şi guvernele occidentale, şi Moscova, şi Washingtonul au preferat să menţină statele, din sfera lor de influenţă, într-o permanentă stare de subdezvoltare, rentabilă economic pentru aceste trei mari puteri mondiale: SUA, URSS-ul de până la 1989 şi Occidentul. Iar acum Occidentului nu-i convine că foştii fraieri vin grămadă peste ei, pentru simplul motiv că vor trăiască bine.