Arhive etichete: În mijlocul lucrurilor

De ce nu Victor Ponta? 22 de argumente simple şi la obiect

de Vlad BADEA

Vlad_BadeaCând am decis să încropesc articolul de faţă, nu identificasem „decât” 20 de argumente. Între timp, campania electorală a evoluat în autenticul stil dâmboviţean, scoţând la iveală date noi, dar nu mai puţin relevante. Prezint mai jos lista mea de motive care mă îndeamnă să dau un vot de blam lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale care vor avea loc peste câteva zile. Continuă să citești

Se apropie 22 decembrie…

de Constantin VAENI

Constantin_Vaeni_2Încă face „rating” si vinde bine publicitatea… Se apropie iar ziua de 22 decembrie, fiți pe fază, „fiindcă nici nu știți ce pierdeți!”… Vom afla pentru a 25-a oara în ultimii 25 de ani aceleași lucruri, vom vedea pentru a 25-a oara în ultimii 25 de ani aceleași imagini, pe ici pe colo altfel montate și, desigur, cu un alt comentariu, așa, mai adus la zi, cu UE și cu NATO în gură, vom vedea cu mare interes, pentru a 25-a oara în ultimii 25 de ani, aceleași fețe, chiar și ale celor care între timp ne-au părăsit, mai Continuă să citești

Emigranţii, blestemul prosperităţii

de Alexandru RÎBINSCHI

Logo2Într-o ţară în care valorile general umane ale unei societăţi sunt anihilate mocnit, în mod neplăcut, atât de sărăcia care predomină în societate, cât şi de traficul de influenţă, deci într-o societate care se vrea model, oamenii, indiferent de etnie, constată, spre neplăcerea lor, că nu li se pune la dispoziţie nimic pentru a avea un nivel de trai decent. În plus, indiferent de etnie, oamenii înţeleg că au fost înşelaţi permanent în speranţele pe care şi le-au pus în politicienii ce Continuă să citești

Despre oameni şi lume

de Alexandra BÂRSAN VLADOVICI

Alexandra_VladoviciȘtiți vorba aceea, „Există lume și oameni”? Tata credea cu sfințenie în ea și ani la rând m-am străduit să-i demonstrez că se înșală. Însă după ce-am dat piept cu lumea în forță, acum i-aș da dreptate și, mai mult, mă căiesc pentru îndărătnicia cu care nu-mi puteam lepăda cochilia de naivitate.

Voiam să cred cu ardoare că suntem toți buni și bine Continuă să citești

Obţinerea documentelor; dreptul de muncă în U.K.

de Cristian Gabriel GROMAN

Gabriel_Groman

În episoadele trecute vă povestisem unele pățanii referitoare la accident, primul job sau schimbarea locuinței aici, în Londra. Cred că a venit vremea să vă spun și cum se obțineau documentele. Pentru mine a fost mult mai simplu, întrucât cu ani de zile înainte, nu erau atât de mulți români pe aici iar documentele necesare pentru a putea munci legal se eliberau mult mai ușor… În timp, schimbându-se și guvernul, conservatorii luându-le locul laburiștilor, noi Continuă să citești

Apel

de Radu PETRESCU-MUSCEL

Radu_Petrescu_Muscel

Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt?
Unde sunt străzile cu numele martirilor anticomunişti?
Apel către societatea civilă în favoarea judeţului Argeş-Muscel şi a redenumirii de străzi în amintirea liderilor rezistenţei anticomuniste executaţi de călăi răsplătiţi cu 500 de lei: Traian Marinescu Geagu (1950), Lt. Toma Arnăuţoiu (1959) , Lt. col. Gheorghe Arsenescu (1962) şi organizaţia „Haiducii Muscelului… Continuă să citești