Erica OPREA – Medicamentele sufletului

 

          Erica_Oprea Dacă vrei ca cei din jurul tău să fie fericiți, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ți ție compasiune. (Dalai Lama)

Se spune că nivelul spiritual al unei persoane se vede în modul în care poate iubi, ierta, empatiza cu cei din jur. Modul în care se poate realiza acest lucru este, teoretic, simplu: ne uităm în interiorul nostru și descoperim cauza unor conflicte interioare, contradicțiile din minte și din suflet, descoperim, poate, teamă, singurătate, indecizii. Toate acestea se află și în cei cu care luăm contact și prin empatie, reușind să ne înțelegem pe noi, vom reuși să-i înțelegem pe ei.

Erica Oprea 62

Pasul următor ar fi înțelegerea unor situații care ne-au rănit și iertarea celor care au generat aceste situații. Uneori putem ierta, alteori nu, dar a învăța să ierți și să treci mai departe detașat sau chiar senin este un mare câștig pentru sufletul unui om și este pasul cel mai important făcut către iubirea necondiționată oferită semenilor noştri.

Problemele de care se lovesc oamenii de-a lungul vieții lor sunt, în general, nici foarte grele dar nici foarte ușoare. A învăța să le rezolvăm cugetând mai mult, fără mânie și resentimente, fără a ne feri din calea noastră și a celorlalți, este actul care ne face să evoluăm și ne va aduce liniște prin depășirea tuturor formelor de frustrare și suferință.

Iertându-i pe ceilalți, ne aducem nouă împlinire sufletească.

Deoarece este momentul acestei împliniri sufletești prin apropierea de Sfintele Sărbători Pascale, doresc tuturor să se bucure de lucrurile simple din viața lor .

ERICA OPREA a învățat la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște, e studentă la UNAP – București și are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și vă propune această imagine transcendentă…