Există momente în viață când ne dorim evadarea din această lume și o depășire a regulilor ei, de obicei presiunea fiind interioară, fiind implicit o problemă de percepție. Atunci când modul în care percepem lumea cu evenimentele ei exterioare devine insuportabil, ajungem să căutăm o modificare de percepție, sau, când acest lucru nu e posibil, o transformare sau o renaștere a exteriorității pentru a ne distorsiona viziunea.

Imaginația devine astfel instrumentul potrivit pentru creația conștientă a unui nou nivel în care ne putem scufunda, în care ne putem redescoperi pe noi înșine sau ne putem reconstrui după bunul plac. Depinde de fiecare dintre noi câtă consistență dorim sau putem să oferim acestor lucruri în demersul nostru. Uneori ajungem să credem în produsele imaginației noastre, alteori rescriem ce a fost scris, ne programăm imaginile de care avem nevoie în momentul respectiv. Anulăm orice bariere impuse din exterior sau autoimpuse, pentru a restabili noi reguli ale propriei interiorități, în cadrul cărora să ne oferim nouă înșine mai multă libertate sau alte constrângeri pe care, poate inconștient, le dorim. Totuși, oricât de mult am lucra, anumite structuri vor rămâne intacte, făcând parte din elementele constitutive specifice omului generic.

Un exercițiu intens al imaginației poate șterge granițele dintre realitatea obiectivă și iluzie, iluzia căpătând adesea statut de realitate subiectivă, în unele cazuri devenind dominantă. Fiind mai aproape de noi, percepția asupra iluziei se schimbă, făcându-și loc acum în lume, o lume în care noi înșine devenim creatori. Putem păstra o parte din legile care guvernau în exterior, sau ne putem lăsa pradă nenumăratelor posibilități ale aleatoriului, parcurgând niște călătorii uimitoare tocmai prin sondarea acestui aleatoriu. Acest proces poate fi o sursă de inspirație extrem de diversă pentru manifestările artistice, așa cum s-a întâmplat în cazul suprarealismului.

Un rol similar, în cazul suprarealismului, l-a avut visul, însă folosit ca instrument de pătrundere în subconștient, excluzând astfel elementul de control prezent în procesul imaginativ, trecând, din ce în ce mai mult, în sfera întâmplătorului. Dar nu în totalitate. Putem considera întâmplător ceea ce nu se supune legilor noastre, însă ceea ce este necunoscut, subconștient sau inconștient, are propriile reguli și ritmicități care nu se arată, dar care nu încetează să ne uimească.

Se poate spune că  acest joc cu imaginația se aseamănă cu un demers filosofic, în care artistul, de această dată, caută să găsească, sau cel puțin să ilustreze, principiul care guvernează lumea, în acest caz o lume interioară.

ERICA OPREA e studentă la UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…