1. Mircea  DRĂGĂNESCU  –  TOUCHSCREEN ( Oglinda de nisip II)

 

„O poartă în stil tradițional, către o curte modestă, dar doldora de povești, o curte cu senzație de „acasă”, o curte în care conviețuiesc la un loc băiețelul lui avocatu’, ce își plimba trenulețul pe șinele de cârpă, tânărul însetat de cunoaștere, profesorul drag tuturor, soțul iubitor și tatăl rezervat, dar și omul cu fruntea încrețită de gânduri, ce reflectează asupra propriei vieți, strângând la piept fiecare părticică din ea… cu dor, sau poate cu nostalgia vremurilor ce n-au să mai revină.  „Touchscreen (Oglinda de nisip II)” este cartea profesorului care m-a inspirat, m-a încurajat și mi-a consolidat încrederea în zbor: domnul profesor Mircea Drăgănescu. Lansarea a avut loc pe data de 25 septembrie 2015, în Liceul Teoretic „Iancu C. Vissarion” Titu, liceul în care domnul Drăgănescu a fost dascăl pentru multe generații, printre care și generația mea. Nu puteam lipsi de la acel eveniment. Era una dintre foarte puținele persoane pentru care aș mai fi pășit în acel liceu, și poate persoana pentru care am revenit cu cel mai mult drag acolo. Când am ajuns, totul începuse. În sala de festivități, un număr mare de elevi, profesori, iar în față, alături de domnul Drăgănescu, alții scriitori ai generației sale. M-am dus încet într-un colț și, tăcută, emoționată, ascultam vorbindu-se despre carte și autor, iar din când în când îmi priveam dascălul, cum nu se poate mai mândră să îl văd în acel cadru! Era în mod evident emoționat, așa cum probabil ai vedea un om pe peronul unei gări, plângând cu o expresie incertă, întrucât face cu mâna trenului ce duce părticele din viața sa undeva departe: e trist pentru că le-a rupt din el și nu le va mai aduce înapoi, dar și fericit pentru că ele vor merge mai departe și îl vor trăi în alte suflete.” (Marina ILIE)

 

2. Constanța POPESCU –  LACRIMI  RESCRISE

Lacrimi plânse de Dumnezeu

Vino, Doamne mergi înaintea mea,
prea multe cărări mă încurcă.
Deschide calea părăsită
ca o carte jumătate citită,
lăsată neterminată,
imagini neclare, gânduri abandonate
port cu mine și pasul nesigur mă doare.
Lasă-mi Doamne toamna deschisă,
să pot scrie eu sfârșitul
când se coace dorul
și imaginea devine portret,
mai dă-mi popasuri
sau rescrie-mi ruta traseului uitat.
În toamna cu lacrimi plânse de Dumnezeu,
se umple cămara de taină,
se întregește poezia și visul.
Stropi picurați de culoare
încălzesc pașii tot mai grei, netrăiți,
ca un poet beat de iubire.

3. Constantin CIUCĂ –  FRICA  DOMNULUI  AL  KUPPI

Un roman excelent…

Deși scriitor din generația mea, cu care m-am intersectat sporadic în vremea juneței noastre, Constantin Ciucă a debutat abia în 2009, la Cartea Românească, cu volumul „Regele cu pene”, pe care, din păcate nu l-am văzut, dar acum, după lectura romanului ”Frica Domnului Al Kuppi” (București, Andvertising, 2015), știu că voi face totul să dau și de el. Autorul a mai publicat electronic povestiri și poezii, iar ultimei cărți îi este dedicat un blog special, la adresa www.kuppi.ro, care merită din plin răsfoit. Am citit romanul acum o săptămână, zece zile, dar am așteptat să se așeze oleacă lectura și să prind un moment de răgaz pentru a scrie acest semnal sau, mai precis poate, acest semn de bună primire. Este un roman excelent, dacă nu cumva, la o a doua lectură, când voi pătrunde mai bine în țesătura textului, voi constata că este excepțional. Este construit în două planuri, unul al personajului copil, celălalt al adultului de peste 40 – 45 de ani. Alternanța planului este cumva muzicală și, poate, nu degeaba personajul copil, fata cu câțiva ani mai mare, prima sa iubire și alți copii iau lecții de muzică extra-școlare la felurite instrumente, el la vioară, iubita la pian etc. Construcția este nu doar muzicală, cu și subtilă, abia după câteva capitole, deși primim semne discrete, ne dăm seama că personajul adult este versiunea mai vârstnică a copilului. Constantin Ciucă este extraordinar în surprinderea lumii copilăriei, însă nu dinspre prezentul adultului, ci printr-o excelentă imersiune în lumea cu pricina. Așa imersiuni reușite nu am mai întâlnit, probabil, decât la Steinbeck și Salinger. Era să amintesc și romanul prim al tragic plecatului din această lume John Kennedy Toole, recent recitit, doar că acolo nu e o imersiune, cartea fiind scrisă pe când autorul chiar avea 15 – 16 ani. Dar CC este excelent și la pictura de mediu și la portretele personajelor – lumea aceea a lucrătorilor la penitenciar și a familiilor lor, cazați în câteva blocuri delabrate dintr-o mahala dinspre sfârșitul vechiului regim îți rămâne pentru totdeauna în memorie. Iar coșmarul acela urban primește excelente contrapuncturi prin relevarea inocenței, uneori de altfel perverse, doar constata Freud că infantul este un pervers polimorf!, deci a inocenței infantile.

Am relevat o mulțime dintre calitățile cărții și, pe cale de consecință, ale autorului acesteia. Însă mi-a rămas un rest, care nu are dreptul să rămână așa, modul excelent în care autorul abordează o temă pe cât de provocatoare, pe atât de ușor de ratat, sexualitate. Cred că am mai scris asta undeva, toată lumea are sens, dar nu toți știu ce să facă cu el. Asta este valabil și în viața noastră de zi cu zi, dar și în literatură. Ei, bine, ca autor, Constantin Ciucă ne arată că știe cum se procedează, și asta în mai multe registre – de la trezirea senzualității infantile, inclusiv print-un șoc, nu-l povestesc ca e bine să fie descoperit de fiecare cititor de unul singur, până la sexualitatea orgiastică, dar perfect orchestrată literar, a adulților. Romanul se încheie cu acest fragment din prefață: „Dar mai ales, mulțumesc celor care mi-au furat bucuria de a trăi și care mi-au luat delicatețea și bunătatea drept prostie; celor care mi-au schimonosit sufletul până la marginea tăioasă a disperării. Fără ei, cartea aceasta, scrisă cu tastatura și diazepamul pe post de chiuretă, nu ar fi existat! Și astfel literatura română, și tu, cititorule, ați fi fost cu o emoție mai săraci!”. Ba chiar și cu un întreg roman pasionant până la a nu-l mai lăsa din mână. Mă adaug și eu mulțumirilor autorului! (LIVIU  ANTONESEI)