Sebastian Drăgan –  Poetul în căutarea sensibilității…

Sebastian Drăgan este unul dintre ultimii scriitori care își continuă calea, drumul în căutarea sensibilității cu elementele poetice și artistice ale hedonismului, elemente amplificate, duse uneori la extrem, la un fel de extrem al limbajului, al limbajului caracteristic și dizolvant al poeziei exclamative, al poeziei vii. Scrisul, poezia lui Sebastian Drăgan sunt o orgie perpetuă, gălăgioasă și mult cuprinzătoare de stări hipnotice, de sexualitate, refugiu care îl compune pe autor și îl completează, și îl amplifică în permanență făcând ca starea de grație poetică să facă parte vizibil din însuși corpul său textual pe alocuri desăvârșit.

Sebastian Drăgan naște și renaște în permanență poezia și limbajul ei, poezia și rostirea ei, lăsându-și nu de puține ori cititorul într-o stare de muțenie sau de așteptare fecunde și grațioase. Cursivitatea… cântată a multor poeme ale lui Sebastian Drăgan este rezultatul unui fel de transă, de stare șamanizată, incantatorie și fără de răgaz, de stare de odihnă. Lectura acestor poeme induce o stare de veghe permanentă, de ușurare odihnitoare, spiritualizată și ușor cadențată. Poezia scrisă de Sebastian Drăgan este poezia care indică un sens circular, spiralat în cazul căutării unei ieșiri, a unei evadări, a unei fugi, acestea ducând invariabil în punctul plecării inițiale, dar mult modificate pe parcursul călătoriei.

Calea către sensibilitatea artistică dorită, visată de Sebastian Drăgan nu are capăt, punct de oprire, este o cale bine direcționată și parcursă de el, este o cale care îi asigură starea de căutare permanentă în registrul atât diurn cât și nocturn, lăsând ca de fiecare dată, fiecare opțiune sau alegere să fie mereu așezate, puse într-o lumină orbitoare și creativă.

Sonoritățile… incantatorii ale poemelor lui Sebastian Drăgan sunt aduse, puse în față cu mici și mari eforturi de către poet și de fiecare dată rezultatul este benefic pentru poezia scrisă și trăită de el. Sebastian Drăgan nu are o rețetă, el propune un fel de sistem poetic, o mică reformă uneori, o reformă a formei și a modului de a trăi și a scrie poezia, acestea reușind să-i singularizeze și să îi izoleze benefic stările poetice  pe care le (de)scrie.

Sebastian Drăgan scrie cerebral și inconștient dar cu siguranță, lăsând loc și metaforei și trăirii arzătoare, înfrigurării creativ-descriptive. Poezia lui are eleganța  și siguranța prozei, a literaturii de grad zero, a literaturii trăită, lăsând ca fiecare poem sau chiar vers să își marcheze cu tușe sigure teritoriul și granițele între care se așează uneori. Sebastian Drăgan evită descriptivitatea, preferând un fel de violență domestică și intelectualizată a limbii și a trăirilor (de)scrise atât de viguros și de vii. Picturalul se lasă uneori simțit dar nu acaparează limbajul care îl pune în valoare ci îl pune în lumină cu fiecare imagine arătată în text.

Sebastian Drăgan a ales această cale a scrierii, acest model al nonșalanței și al siguranței, o cale vizibil postmodernă, ferită de… ușurătatea de fiecare zi a ființei și a trăirilor, a ales calea luminată și luminoasă de căutare a sensibilității personale, de trăire prin scris a ei. Partea nevăzută – și ea trăită de poet – este scoasă pe alocuri la lumină, este… ițită, arătată cu parcimonie și cu zgârcenie de Sebastian Drăgan tocmai ca după aceea ieșirile la rampă ale lui să fie încărcate și îmbogățite de fiecare dată de noutate și de violența ei.

Sebastian Drăgan se folosește cu talent și cu hărnicie de harurile sale căutând să își adune și să își desăvârșească continuu scrierile și trăirile. Sebastian Drăgan își hrănește în permanență tenacitatea cu poezie pură, trăită, scrisă și adunată riguros și serios în cuvinte strălucitoare și vii, făcându-și de fiecare dată cititorul fericit.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…