ecorșeuri

m-am zidit în mine cu pietre tăcute iar acum din ele se revarsă

foșnind sângele meu. și încet se formează albii tăcute unde tac peștii și mor.

toate acestea au coborât în mine și ochii mei îndepărtați mă privesc, mă văd

mai departe cu tot cu trupul meu ce desfăcut, curbându-se-n cuvinte

devine minuscul, ușor încăpător în micile tipare și lucitor sau transparent

spânzurat, agățat în cuie de cenușă scurgându-se firesc în oarbe labirinturi…

și de aici cât spațiu gânditor, cât de vii sunt secundele

ce intră încet în trupul meu.

deasupra corpuri se coc într-un altfel de zbor

cu aripi ce mișcă goluri de aer, de aer prins într-un năvod,

tresar mirat – mă redescopăr în oglinzi zburătăcind ecoul

de deasupra lumii.

și eu cu pielea mea, cu carnea rămasă lipită de ea, cu ele cu tot

mă rostogolesc ca un ghem de sânge și piatră

mă înstrăinez în el, în ceața trupului răpus definitiv

cu tunete și fulgere până când nu mai spune,

nu mai vorbește nimic…..

GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…