Întrupare în text… Mircea Cărtărescu – 60…

Mircea Cărtărescu a împlinit șaizeci de ani, dar literatura lui întinerește cu fiecare an, cu fiecare lună, cu fiecare zi și la fiecare (re)lectură care trece peste ea. Mircea Cărtărescu este un scriitor fără vârstă și pentru toate vârstele, este un autor care, odată cu fiecare cuvânt adus lângă alt cuvânt pe care l-a scris, a adăugat și a amplificat toate stările și trăirile pe care un cititor le poate avea și trăi în contact cu literatura. Oricare act compus, oricare text cărtărescian, crește în fața și în interiorul cititorului lui și devine după aceea parte din el și trăiește în continuare cu el, împreună, devenind trup compact. Textele lui Mircea Cărtărescu se hrănesc cu și din cititorii lor, se amestecă în sângele lor și devin la rândul lor carne, carne vie și textuală, carne căreia i se adaugă de fiecare dată gust după gust, aromă după aromă, transformându-se și devenind un odorizant artistic înfiorător de plăcut.

Vârsta lui Mircea Cărtărescu este aproape vârsta literaturii române postmoderne, a literaturii care a îndrăznit să trăiască și să se povestească, să arate viața cu toate ale ei, cu frumusețea, cu dragostea, cu moartea, cu visul, cu mizeria, cu facerea și cu desfacerea, cu lumină, cu întuneric, cu oameni. Odată cu această literatură, omul, omul adevărat și real a intrat în ea și nu a mai ieșit (evadat) de acolo, din interiorul acela mirific și bun pentru viață. Vârsta lui Mircea Cărtărescu este vârsta fiecăruia dintre cititorii lui, a fiecărui participant la ceea ce el a creat, a imaginat și a construit. Adică este vârsta unui univers neînceput și fără sfârșit, fără capăt. Înăuntru, în literatură, înăuntru, în afara ei, este traseul sau sunt traseele pe care ți le impune Mircea Cărtărescu, o trăire continuă, permanentă și lipsită de căi sofisticate, întortocheate.

Literatura scrisă de el este clară, este luminoasă, este prinsă în lumina orbitoare a vizibilității și a simțirii complete și complexe, este traversată de milioane, de miliarde de vini oare acoperite de o piele transparentă, umplute la rândul lor cu lumină, cu lumina care face vizibile toate cele cuprinse și necuprinse și făcute să trăiască în ea. Evadarea posibilă (de fapt imposibilă!), nu reprezintă o cale de scăpare, de ieșire din chingile bine strânse ale poeziei, ale prozei cărtăresciene, ci modul prin care fugi definitiv în livresc, în starea de a trăi la propriu în literatură și nu în afara ei, de a rămâne prizonier definitiv și personaj al unei stări de fapt care nu mai are capăt și nici întrerupere. Mircea Cărtărescu a împlinit șaizeci de ani întinerind de-a lungul acestei vârste o literatură ce își dorea și merita acest lucru, o literatură care își căuta cuvintele și textele dătătoare de viață nouă, de viață în lumină, orbitoare. Mircea Cărtărescu este scriitorul care a reușit…