Grigore Grigore este un poet care folosește… nepermis de mult și cu multă ardoare instrumentele îmbogățitoare ale poeziei cu care a fost, spre binele său dotat și dăruit de bunele ursitori. Este un poet în același timp… imprudent și risipitor cu talentul său permanent inspirat. Imprudența se vede, se face simțită în felul cum scrie și trăiește poezia Grigore Grigore la fiecare lectură. Vorbim aici despre imprudența care face vizibilă alăturarea benefică și creativă a poetului de opera lui. Poezia lui Grigore Grigore este declamativă, retorică, trăită, strigată chiar, reușind deseori să… împroaște caustic și revelator pe cel care o citește, care se apropie de ea.

Grigore Grigore este cu adevărat un trăirist în ceea ce face și în ceea ce scrie, un… trăitor mai degrabă, unul care singur și cu tenacitate își folosește și lustruiește cu hărnicie uneltele și disponibilitățile artistice. Grigore Grigore lasă uneori loc în poezia lui imponderabilității cuvintelor folosite, făcând cumva ca poezia scrisă de el să poată fi privită de jos, de dedesubt, loc pe care uneori poetul l-a ales special pentru cititorul privitor al lui. Îi reușește uneori cu grație (ab)urcarea poeziei într-o nacelă statică făcându-și poezia să penduleze vibrant între cel care a scris și cel care vede pentru ca, imediat să își facă simțită prezența și sunetul ei, sunet al poeziei care coboară, se scurge și rămâne în jurul celui, celor ce intră în contact vizual și auditiv cu ea.

Grigore Grigore este un poet declamator, un cunoscător desigur al puterii cuvântului folosit și făcut auzit în poezie. Nu este un naiv, un sentimental ci, cu puterea unui pumn sănătos izbit de masă, impune ritmul textului său mai mult sau mai puțin vibrant sau declamativ. Prin poezie Grigore Grigore strigă, se strigă, se caută, de fiecare dată pătimaș și neliniștit în jungla din care caută și de care vrea să se elibereze cu bine mereu. Grigore Grigore refuză introvertirea și preferă să se arate în toată plinătatea sau goliciunea în și cu care trăiește sau viețuiește.

Poezia lui Grigore Grigore refuză să fie contemplativă sau edulcorată, poezia lui este amprentată de fiecare dată vizibil de autorul ei și impusă ca imagine a puterii celui care a scris-o și a aruncat-o în lume, refuzând cumințenia și permițând cuvintelor folosite să se desfășoare și să se arate în toată frumusețea și desfășurarea lor. Grigore Grigore este un… biciuitor al hergheliei de cuvinte pe care le stăpânește, pe care le folosește, este un alergător de cursă lungă pe tărâmul poeziei zguduitoare, declamative, este un poet fără mulți precursori și, în aceste momente fără continuatori, el continuând de unul singur și merituos o cale asumată, trăită și îmbogățită cu fiecare pas făcut, cu fiecare pas dus până la capăt pe acest (ne)cunoscut și fantastic tărâm.

Grigore Grigore este poetul poeziei translucide, strălucitoare, în care lasă să se vadă și să se audă cu claritate fiecare cuvânt, fiecare bucățică desprinsă, ruptă din autorul ei făcând de fiecare dată a ceea ce se vede în globul transparent să rezoneze și să se facă auzită în ființa cititorului ei.