Gabriel ENACHE – Ion Mărculescu, despre puterea imaginii în text

 

Ion Mărculescu este un artist care îşi foloseşte imaginile pentru a… transmite proze şi textele pentru a ne înfăşura discret şi dens în imagini. Ion Mărculescu foloseşte cu siguranţă şi detaşare cuvântul şi la fel şi pentru a-şi descătuşa, elibera trăirile ce-l vieţuiesc sfâşietor. Ion Mărculescu lucrează în permanenţă cu arta adevărului nud, dezgolit, ascunzându-i cruzimea în spaţii şi lumi fantastice, prosopopeice, fluide. Putem spune despre Ion Mărculescu chiar că… marconizează grav dar nu ar fi de ajuns.

Ion MărculescuIon Mărculescu se foloseşte de aparatul de fotografiat sau de ustensilele de scris voit sau nu, participând la această dispută fiecare text sau fotografie şi scoţând în evidenţă fiecare meditaţie ce subliniază incertitudinile existenţiale ale artistului. Ion Mărculescu împiedică în permanenţă fixarea unor prejudecăţi legate de capacitatea sa de… căutător, de permanent şi asiduu privitor revelând certitudini născute din îndoială şi (sau) nelinişte.

Ion Mărculescu este un expresiv integral, intensitatea imaginilor (cu)prinse fotografic concentrând şi sublimând textele, dându-le posibilitatea să fuzioneze şi împreună să atingă un prag al tensiunii eliberator. Ion Mărculescu pozează într-un artist pierdut, rătăcit, lăsându-se ascuns de fiecare dată de sau în umbra propriei creaţii.

Ion Mărculescu reuşeşte de multe ori să aducă în prim plan fragmente, bucăţele de viaţă, imagini, lumi descrise în texte, posibile proze care majorităţii le pot părea secundare, făcând în aşa fel încât să nu pericliteze prin aceasta claritatea şi importanţa subiectului propus. Ion Mărculescu scrie detaşat şi introspectiv aşa cum propune imagini clare şi în aparenţă uşor descriptive, reuşind întotdeauna să le alăture ambelor moduri de exprimare paranteze salvatoare pentru înţelegerea lor. Procesul propus de Ion Mărculescu este unul… dislocator, de desfacere a textului sau a imaginii şi de împreunare continuă cu cititorul, privitorul său.

Ion Mărculescu este un raţional, păstrând şi arătând puritatea şi frumuseţea lumii văzută de el. Ion Mărculescu are puterea de a aduce, de a transfera în vizibil umbrele secrete şi intraductibile ale vieţii, transferându-şi talentele şi pasiunile direct şi cu francheţe şi nelăsându-le să rămână mute, să tacă. Lui Ion Mărculescu nu-i place şi nu-i prieşte suavitatea sau blândeţea, Ion Mărculescu evită aceste stări preferând alunecarea, plonjarea direct în metafora grea şi păstoasă, metafora expresivă a unui interiorizat total.

Ion Mărculescu este un artist descriptiv al tăcerii, al lumii de mai departe de retină. Ion Mărculescu foloseşte întotdeauna un ce un cineva intermediar pentru a-şi… vizibiliza imagistic şi (sau) textual trăsăturile. Ion Mărculescu aduce imagini şi texte din ficţiunea înaltă şi aerisită în lumea realului propunând urmărirea lor cu instrumentele psihologiei sau ale simbolului impunând conştiinţa autorului lor şi lăsându-l pe acesta să devină liber şi să se exprime şi pe sine.

Ion Mărculescu nu are conştiinţa limitei, nu îşi desenează traiectoria desenând o hartă şi făcând un traseu de urmat, de urmărit. Ion Mărculescu sondează, captează şi descrie imagini după care, împreună cu ele, construieşte chiar teritoriul pe care acestea se pot desfăşura şi pe care se pot face vizibile şi înţelese. Ion Mărculescu foloseşte arta descrierii şi a compunerii unei imagini în scopul clar de a construi şi (de)numi lumi mai mult sau mai puţin ficţionale.

Ion Mărculescu nu este un artist aşezat, static, Ion Mărculescu propune în permanenţă un fel de maraton al imaginii şi al imaginaţiei, o vedere permanentă şi neobosită înnobilând şi îmbogăţind limitele investigaţiei şi trăirilor artistice posibile. Ion Mărculescu este un artist al intensităţii, al eliminării şi anihilării zgurei tenebroase a tendinţelor sterile şi necreative. Ion Mărculescu este un artist violent care ascunde savant accentul metafizic şi confidenţial al efectelor sonore şi clasice ale imaginilor şi textelor sale.