Ionuţ CRISTACHE este romancier, fondator al Culturii de sâmbătă şi profesor de filosofie la C. N. „Constantin Carabella”.

În fiecare joi, la aceeași oră, nea GHEORGHIȚĂ este la poarta mea. Adună sticlele din plastic, are o tehnică întreagă, le îndeasă în sacii uriași și e vesel. Aruncă un să trăiți șefu, e însoțit de cei doi câini, nelipsiți, pe stradă e hărmălaie, dar nea GHEORGHIȚĂ fluieră ( a pagubă?) și salută pe toată lumea. E un ritual săptămânal și are parfumul ofilit al vremurilor pe care le trăim.

Iată, prin urmare, cele ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU NEA GHEORGHIȚĂ…

I.C. – Bună dimineața! Cum stai azi?
EL – Binișor, am umplut doi saci. Bea lumea, apă, bere, toate alea… Am cam obosit, dar mă hodinesc când ajung în capul străzii. Mă mai lasă picioarele, mă bate și un bocanc, dar ce să fac? Am șase copiii…
I.C. – Tu știi ce e un ecologist?
EL – Cum ai zis, șefu? Cologist? Nu știu, bre… N-am eu treabă cu ăștia, n-am furat în viața mea, muncesc cinstit, să știi… La mine în curte e curat, e ca la farmacie…
I.C. – Ce înseamnă pentru tine sticlele astea din plastic?
EL – Viață, bre… M-a întrebat nevastă-mea într-o dimineață, cum am trăi noi dacă ar fi ca înainte, știi, cu sticlele alea din sticlă… Nasol rău! Murim toți de foame…
I.C. – Ești mereu singur, nu te ajută nimeni?
EL – Mă mai ajută băiatul cel mare. Dar aici, la matale, nu vrea să vină, zice că îi e rușine. E la doamna matale, la școală, elev… E băiat bun, se scoală de la cinci, aleargă cu mine vreo două ore, până pleacă la școală. Să nu-i spui, bre, că se supără pe mine… Zice că doamna matale e cea mai de treabă, îi duce și de mâncare… Profesoară…
I.C. – Profesoară, nea GHEORGHIȚĂ… Din păcate… Ia spune-mi, ești un om fericit?
EL – ( mă privește derutat, îndeasă două sticle în sac și tace…) Aoleu! Ce-o fi aia? Hai, bre, că știu, nu sunt chiar bătut în cap… Fericit, zici? Poate că sunt, uite, când se umple sacul știu că am pâine toată săptămâna. Muierea mea e mai mult la pat, zace, are picioarele cât doi bușteni…
I.C. – Ai pensie?
EL – Am lucrat la sere, era bogăție acolo… Ehe, ce vremuri, roșii, castraveți, salată… Am 400 de lei, fiindcă n-am făcut anii… Cu alocațiile copiilor, ne mai dă primăria ajutor, trăim și noi… Și sticlele să țină… Dar și câinii mei sunt de treabă.
I.C. – Cred că ții mult la ei…
EL – Păi, da… Uite, fata, are niște ochi de te bagă-n boală… Acesta negru e cam golan, mai fuge de acasă, dar nu lipsește niciodată dimineața, mă împunge cu botul, la treabă, Gică, hai, așa spune…
I.C.- Televizor ai?
EL – O rablă, dar merge… Mie nu-mi trebuie, trăncănesc creștinii ăia prin el, de mă doare capul… Copiii au și un d-acela cu butoane, l-a primit cel mare de la școală..
I.C. – Calculator?
EL – Așa… Troscăie pe el toată seara… Cristi e priceput, doamna matale trebuie să-l cunoască. S-o întrebi… E bun și la carte, îl fac șofer, să fie domn și el. Să vezi ce ne mai aduce el acasă… Păi, nu?
I.C. – Păi, da… Și la ce oră ajungi acasă?
EL – Spre seară, uneori e întuneric când ajung… Azi cred că am o zi bună… Să trăiești, șefule…

Data publicării: 08 aprilie 2013