Alți oameni de ieri și alți oameni de azi… Continuăm să îi descoperim, continuăm să îi aducem în fața cititorilor noștri, cu recunoștință și prețuire…
IULIAN MINCU – medic, cercetător diabetolog, senator…
Este unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ştiinţifici şi creator de Şcoală Medicală românească. Meritele sale sunt recunoscute atât în ţară, cât şi în străinătate.
S-a născut la 21 mai 1927, în satul Olteni, comuna Lucieni, judeţul Dâmboviţa, dintr-o familie, unde tatăl, era muncitor petrolist. După terminarea Şcolii elementare din localitatea natală, a urmat cursurile Liceului „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, mereu în postura de premiant. A dat examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1947. Ajunge absolvent al Facultăţii de Medicină Generală Bucureşti (în 1953 ca şef de promoţie la examenul de stat) şi al Facultăţii de Chimie – Secţia Biochimie, Universitatea din Bucureşti (1965).
Urmează cursuri de specializare în Franţa, SUA, Elveţia, Marea Britanie, Germania. Devine doctor în medicina în 1960 şi doctor docent în ştiinţe medicale în 1970. Titlul de profesor universitar îl obţine în anul 1967 la Universitatea de Medicină Bucureşti. A lucrat ca visiting professor în America Latina (1970), SUA– Columbia University (1970, 1975, 1980, 1984), Hospital Hotel Dieu – Franţa (1970, 1972, 1985), Marea Britanie – Londra Guy’s Hospital (1970, 1972, 1985), Elveţia – Geneva (1980, 1982, 1984), Germania – Mainz, Dusseldorf, Ulm, Koln (1974, 1979, 1985, 1992) etc.
În calitatea sa de conducător ştiinţific, pentru obţinerea titlului de doctor în medicină, profesorul Mincu a pregătit în şcoala sa, începând cu anul 1975, un număr de 91 de doctori în medicină. A deţinut funcţia de şef de catedră la disciplina Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, din anul 1967 până în 1997 şi a fost decan al Facultăţii de Specializare şi Perfecţionare a Medicilor si Farmaciştilor în perioada 1969-1976. Din 1997, director general al Institutului de Cercetări Medicale „Ştefan Milcu” Bucureşti. S-a căsătorit din anul III de facultate, cu fiica unui preot din oraşul Găeşti. Are 3 copii.
Activitatea publicistică a profesorului Mincu este impresionantă: autor a cca. 37 de monografii şi tratate dintre care 6 în limbi străine şi 782 cercetări ştiinţifice, dintre care 230 de articole şi 180 comunicări ştiinţifice în limbi străine, autor a 6 descoperiri ştiinţifice omologate prin certificat de inventator. Despre lucrarea Echilibrul acidobazic, apărută în 1978 si avându-i ca autori pe I. Mincu si C. Ionescu-Târgovişte, profesorul britanic, doctor în medicină, Sir Alberti scria: „Până în prezent foarte puţine lucrări au reuşit să abordeze acest capitol într-o formă inteligibilă”.
Numele profesorului Mincu rămâne însă pentru totdeauna legat în istoria medicinii româneşti, de crearea specialităţii medicale pe care el a denumit-o „Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice” şi a clinicii omonime. În acest sens venim cu doua exemple. Se cunoaşte, că perioada de început a organizării asistenţei diabetului zaharat aparţine prof. univ. I. Pavel, care a dezvoltat atât Centrul Antidiabetic (1942), la spitalul „Colţea” cât şi Clinica de Nutriţie Dietetică (1948 – 1967), în vechiul spaţiu al Spitalului „Dr. I. Cantacuzino”.La preluarea conducerii Clinicii de Nutriţie şi Dietetică, la 2 mai 1967 de către prof. Mincu, aceasta era lipsită de aproape orice fel de dotare de laborator, fără o secţie de terapie etc., încât, cea mai importantă sarcină care revenea noii conduceri a clinicii era, în consecinţă organizarea asistenţei de specialitate în Bucureşti, iar apoi în întreaga ţară, formarea de specialişti şi crearea de paturi şi ambulator la nivelul întregii ţări.
De asemenea, activitatea ştiinţifică a fost bogată. Putem susţine că el şi colectivul său apropiat au reprezentat forţele motrice în organizarea a peste 25 de congrese naţionale cu participare internaţională. Pentru prima oară în România, la cel de-al VI-lea congres naţional cu participare internaţională, din 19-20 septembrie 1980, profesorul Mincu, în calitate de preşedinte al congresului şi al Societăţii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a prezentat, Memorialul Paulescu „De la descoperirea insulinei la transplantul de celule P” (tipărit în limba engleza). În anul 1993, consecvent în susţinerea memoriei inventatorului insulinei, prof. Mincu, la acea vreme ministru al Sănătăţii, înfiinţează prin decret guvernamental Institutul „N. C. Paulescu” la sediu Spitalului „Dr. I. Cantacuzino”, Bucureşti.
Activitate politică. În perioada 1956 şi 1989 a fost membru al Partidului Comunist Român, între anii 1992 -1996 membru al PDSR-ului, când deţine şi funcţia de Ministru al Sănătăţii. Din 1997, se muta la PRM, unde deţinea funcţiile de membru în Consiliul si Biroul de conducere al formaţiunii politice.
Activitatea parlamentară a desfăşurat-o în perioada 1992- 1996 ca senator PDSR şi în intervalul 2000-2004, deputat PRM, fiind secretar al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
Recunoaşterea activităţii. A fost cooptat membru în conducerea a 11 societăţi internaţionale de medicină sau al unor comitete de conducere internaţionale (între care: Comitetul Director al Societăţii de Diabet a ţărilor Europene de Est, Federaţia Internaţională de Diabet, Federaţia Europeana a Societăţilor de Nutriţie, Asociaţia nutriţioniştilor francezi, Societatea Diabetologilor din SUA, Societatea de Medicina Interna cu sediul la Basel, Uniunea Medicală Balcanică s.a.). Este membru fondator şi, în perioada 1974-1999, preşedinte al Societăţii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice – mai apoi fiind preşedinte de onoare. A devenit membru al Academiei de Ştiinţe din New York, al Academiei de Ştiinţe Medicale fiind distins cu numeroase premii şi distincţii (de exemplu: medalia „Contribution to University Education” ABI, U.S.A., în 1991, International Educator of the year 2004, Universitatea Cambridge), menţionat ca om al anului în 1991 şi 1992, sau în diferite bibliografii şi dicţionare naţionale şi internaţionale. Profesorul Mincu Iulian a fost laureat al Academiei Române pentru lucrările sale Dislipidemiile (Premiul „Victor Babeş,1978) si Hipoglicemiile (apărută în 1990 şi apreciată cu Premiul „Gheorghe Marinescu”, în 1993) şi distins cu Diploma „Menţiune” de Academia de Medicina franceză, pentru lucrarea Diabetul zaharat, în anul 1977 (prefaţată de Maurice Derot, membru al Academiei Franceze), precum şi de Academia Braziliana (Sao Paulo) de Arte, Cultură şi Istorie cu Diploma de „Grande Comendador” (1994). Preşedinte al Fundaţiei „Nutriţia umană”, România.
Surse:
– ***, Enciclopedia marilor personalităţi, vol. VI, 2004, Editura Geneze, București, p. 252-254;
– ***, „Dicţionarul specialiştilor”, Ed. Tehnică, 1996;
– ***, „Enciclopedie medicală românească”, N. Ursea, 2001.