1.Un an de Halloween tehnocrat

După o anume logică, jumătate justificativă, jumătate demascatoare, a fost nevoie de un pretext tragic pentru schimbarea intempestivă, forțată a ordinii constituționale și desemnarea impusă a unui guvern de tehnocrați autiști, realitate în care ne zbatem, ne mai aflăm încă, trăind în prelungirea și-n travestiul sărbătorii păgîne. La un an de la noaptea celui mai tragic, mai de groază Halloween întîmplat pe pămînt românesc, nici durerea imensă, sfîșietoare, nici marșurile tăcerii, nici ipocrizia reculegerilor cu fețe de politruci și nicio statuie comemorativă nu ne-au apropiat, măcar cu-o cîtime, de aflarea adevărului, singurul care ar fi putut să ușureze sufletele celor plecați la ceruri și a celor rămași să-și strige, să-și plîngă durerea și disperarea.
De cîte ori se vehiculează ipoteza existenței ”vampirilor” din umbră aflați la originea infernului cunoscut sub titulatura de ”Colectiv”, ca la un semn, ”cineva” declanșează operațiunea de diabolizare a sistemului sanitar, a administrației locale, a lipsei ori imperfecțiunii legilor și normelor, a păcatelor și slăbiciunilor omenești. Pentru înlăturarea oricărei urme de ocultism, pentru scoaterea evenimentului din sfera fatalității și repunerea lui într-o ecuație credibilă a raportului dintre cauză și efectul ei apocaliptic, nici președinția, nici onor guvernul tehnocrat n-au mișcat măcar un pai. Treci zi, treci noapte, apropie-te uitare!, par a-și spune cu toții.

În loc să tocim, fără rezultate notabile, o lozincă și prea simplistă și prea abuzată, după care ”corupția ucide!”, poate că ”organele”, cei meniți să vegheze la siguranța și integritatea fizică a cetățenilor țării, ar face bine să cerceteze dacă nu cumva napalmul și alte gaze toxice sînt încă și mai letale și mai abitir capabile să ucidă oameni nevinovați decît impersonala, mult hulita corupție. La un an de Halloween prelungit, cu actori deconspirați de ambiții și interese, cînd urmașii victimelor de la Colectiv poate chiar au dat ochii cu călăii neștiuți, aplecați și ei deasupra candelelor cu lacrimi de ceară, în loc de recunoaștere a erorii, a unei idei nefericite puse în operă printr-o acțiune pripită, asistăm la o năucitoare și deșănțată campanie de fetișizare a guvernului Cioloș și de ridicare a acestuia, ridicolă și forțată, pe un soclu nemeritat, mult prea înalt pentru statura și performanțele sale. Văditele accente manipulatorii ale operațiunii de consacrare și ”eternizare” a tehnocratului Cioloș, chiar peste capul, voința și votul electoratului, așa cum se pregătește, deja, mentalul colectiv, nu pot ascunde adevărul pe cît de gol-goluț, pe atît de costisitor pentru țară, că experimentul guvernului tehnocrat a fost, este un proiect eșuat, după ce s-a născut într-o noapte de Halloween, dintr-o ambiție și ranchiună gratuită și păguboasă. Chiar dacă ambiția mai supraviețuiește în mintea unora, orice încercare de credibilizare a Guvernului Cioloș și a lui personal, se vor izbi de exemplul a doar două ”rateuri”din multe altele, adevărate ”mărci înregistrate” pe vremea guvernului său: 1- Considerarea drepturilor omului ca pe un lux, ca pe un drept nemeritat ori facultativ și 2 – Tasarea crîmpeiului de autostradă reabilitat în regie proprie de CNADNR, tocmai raportat ca pe un succes național, tocmai stînd gata să se prăbușească! Pentru că, în ciuda neîmplinirilor mandatului său, a gafelor și ieșirilor impardonabile ale subordonaților, se pare că e pregătit, deja, să taie panglica viitorului Guvern Cioloș, așteptăm să aflăm cîte ceva și despre omul Cioloș, despre care, nu știm cu cît temei, se fac merituoase, elogioase referiri, inclusiv la moralitatea sa fără cusur. Dacă-i așa, dacă e atît de onest și de bunăcredință, precum vrea să ni-l zugrăvească propaganda iohannist-cioloșistă, atunci este musai ca la mitingul organizat de PNL, mesianicul Dacian Cioloș să-și fluture pe deasupra mulțimii demisia! Nu de alta, dar pentru a confirma că omul, uneori cu o mare, este măsura faptelor sale și-a…obrazului său!

2. Din ciclul: Cu tupeul și nerușinarea în campanie.

Dandanache Băsescu ”luptă” și ”luptă” pentru România

De cîte ori cabotinul șmenar…care este Băsescu face atingere și se scurtcircuitează cu noțiunile de umilință, patrie și patriotism, tot de atîtea ori, toți cei care știu bine ce îi poate caracterul și pielea, sînt înclinați să-și facă mari cruci la icoane, părîndu-li-se mai credibilă imaginea baronului Munchausen zburînd pe ghiulea, decît alăturarea lui cu lupta pentru România și binele ei, așa cum vrea să sune ultimul slogan de campanie al partidului său.
La vremea plămădirii acestei ”gogoși” indigeste, autorul ei fie uitase să scape în paharul cu whisky cuburile regulamentare de ghiață, fie ne consideră, în proporție de masă, handicapați atinși, fără leac, de viciul amneziei. Mai sigur este că la originea ultimei cacealmale stau tupeul său funciar, naturel și o irepresibilă nerușinare, îndelung exersate, care ne fac să ne tot întrebăm dacă persoana Băsescu, vorba lui George Călinescu, ”are destul proces mintal pentru a-și da seama de natura imorală a faptelor sale”.

Aflat în postura personajului caragialesc Dandanache, caracterizat de autorul însuși ca fiind mai canalie decît Cațavencu și urmașii săi clonați, perpetuați peste timp, personajul Dandanache Băsescu a luptat pentru România și buzunarele lui cu mijloacele securiste ale național-comunismului pînă l-a găsit decembrie 89, după propriul autodenunț, cu 1(un) milion de dolari la saltea. Dacă tot luptase din greu pentru România socialistă, imediat după 1990, odată ce setei sale de putere și parvenire li s-au deschis noi și nebănuite oportunități, și-a zis că, gata, a venit vremea să lupte nu pentru România, ci, pieptiș și de-a dreptul, cu România și avuțiile sale, împotriva sa și-a cetățenilor ei. Și dă-i și luptă și luptă și dă-i încît, tot luptînd cu România, țara s-a trezit că nu mai are mîndrețe de flotă comercială, că vapoarele ei hălăduiesc ca niște năluci pe mările și oceanele lumii, tefere dar slujind, sub alte pavilioane, interese străine. Escrocheria care între timp a căpătat titulatura de inginerie financiară a rămas pînă în ziua de azi și nedescîlcită pe deplin și, mai ales, fără urmări pentru penalul care a clocit-o și-a pus-o în operă.

Și dă-i și luptă și luptă și dă-i și cu toate că Tezaurul țării nu s-a întors acasă nici pe vremea lui, rușii cei răi de la ALRO au avut grijă să ofere ceva ”compensații”, s-au spetit pe scările Cotrocenilor, cărînd cu sacii, în pușculița prezidențială și-a camarilei sale, o mică parte din tezaurul unei apostile. Pe vremea luptei sale acerbe cu România și Constituția ei, cu concordia și pacea socială în fața cărora a ridicat un munte de intoleranță, de abuzuri și ură, țara s-a depopulat, sărăcia a devenit endemică, aroganța, disprețul și mitocănia au devenit norme consacrate ale politicii de stat la nivel înalt, la fel de mult pe cît a prosperat familia prezidențială, conturile și zestrea ei imobiliară umflate de vînzări anterioare, matrapazlîcuri și spălare de bani, fapte penale din fața cărora justiția încă mai fuge ca dracu de tămîie.
Astăzi, cînd locotenenții săi cad, unul cîte unul, răpuși de greutatea dosarelor și de sindromul datului în gît, cînd toate ițele, toate drumurile și toate ramificațiile marii corupții și-ale marilor infracțiuni economice din ultimele decenii sînt tangente cu el ori îl au ca punct terminus pe jalnicul Dandanache Băsescu , vrea să se aleagă din nou, nu poate fără ”coledzi”și nici fără să se dea în macat și în stambă ori de cîte ori cîteva posturi tv îi mai suflă în pînzele putrede.
Astăzi, cerșește, din nou, voturile și ”sufradzele” românilor și mai presus de toate cerșește timp, timpul pe care ar vrea să-l dilate, cu care e disperat să amîne ziua scadenței și auzul comenzii care îi dă fiori reci, caragialescă și ea: Umflați-l! Mitomanul farsor uită, nu știe ori nici nu-i pasă că MÂNIA mocnește în chiar trupul numelui țării care i-a dat, uneori fără voia ei, dregătorii și onoruri nemeritate, primind în schimb o hăhăială continuă odată cu preaplinul sictirului, suficienței și micimii sale.

IOAN VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…