1.Tăcutul de la „Masa Tăcerii”

A devenit virală pe Internet fotografia, pînă mai ieri, tăcutului Iohannis, imortalizat stînd călare pe unul din scaunele Ansamblului sculptural Brîncuși de la Tîrgu-Jiu. Ceea ce pentru vizitatorul, cetățeanul de rînd gestul s-ar fi constituit într-o amendabilă contravenție, pentru Iohannis nu e decît traducerea în românește, clară, explicită, a disponibilităților arbitrar căpătate, a multor libertăți luate cu de la sine putere, inclusiv de se considera îndreptățit să-și așeze dosul oriunde vor mușchii lui prezidențiali.

Cu toate că de multe ori, el însuși pare surprins, mirat și năucit de felul intempestiv în care a acces la înalta demnitate în stat, avînd aerul că nu prea știe ce caută el acolo, în dregătoria supremă, Iohannis si-a luat, totuși, foarte repede în stăpînire, chiar mai înainte de asumarea prerogativelor, toate beneficiile, toate capriciile și toate răsfățurile, cu asupra de măsură, convins fiind – nu se știe cum și de ce – că le și merită.

Lipsit de idei, de viziune și inițiative, într-o lume care trăiește tot mai periculos într-o echilibristică precară, se dovedește pe zi ce trece că Iohannis are mentalitate de senior feudal, considerînd că i se cuvine totul în mod natural, dar nefiind în stare să ofere, în schimb, decît haos guvernamental și instituțional, decît fraze stereotipe și răsuflate, decît platitudini, ranchiuni și atacuri la persoană care exced prerogativelor funcției, decît contre și minciunele de doi bani, rostite cu seninătatea, cu suficiența celui care-și spune în barbă și apoi ne transmite că, vrem, nu vrem, trebuie să-l suportăm măcar încă trei ani. De la confortul lui costînd milioane de euro investite în renovări, scoase din buzunarele noastre, la naveta lui care blochează traficul rutier și așa sufocat, de la vacanțele lui, multe și excentrice, la guvernul lui troglodit, dar perpetuu, Iohannis ne arată cît de repede, de ușor se poate transforma din ”senior” în vechilul autohton care și-a luat în stăpînirea moșia.

Mai nou, i-au căzut cu tronc băile de mulțime, redeșteptînd inoportun nostalgia după iluzoria măreție a Tătucului, mîine, poimîine, cine știe?, scoțînd osanaua de la naftalină și din conul de umbră al istoriei nu prea îndepărtate. După băile de mulțime colorat-grobiene, mitocănești ale băsescului, avem parte,azi, de aceleași băi, însă mai elevate și la fel de ”spontane”, dar priviți cît de formale, cît de aseptice sînt contactele sale cu vulgul, cu muritorii de rînd, cît de vegheate sînt de cerberii sepepiști și cum sînt însoțite mereu de un ușor dispreț suveran schițat în colțul gurii, cît de reticent, ca pe o concesie, se lasă atins chiar și cu privirea, după ce, cu cîteva momente mai devreme, nu s-a sfiit, nu s-a jenat, nu i-a fost rușine să-și depună șezutul pe opera unui geniu!

Dacă miracolul revenirii fizice printre noi a lui Brîncuși s-ar întîmpla într-o zi, cu siguranță că, așa cum a spus-o cîndva, ne-ar găsi nu doar mai săraci și mai proști, dar și mai fuduli. Fuduli fără motiv, numai și numai degeaba și fluierînd, pe urma relelor noastre alegeri, a pagubă, constatînd prea tîrziu, a cîta oară? că, uneori, firul destinului, așa cum spunea Ștefan Zweig, poate ajunge, pe durata unui minut efemer, pe mîna unui nevolnic..

2. Hahalera de 5%

În condițiile unei campanii electorale terne, punctată, ici, acolo, de coloratura verbală a mahalalei, cu binecunoscutul său refren: ”ba pe-a mă-tii!”, cu sondaje care scriau, zi de zi, cronica unei victorii de mult anunțate a stîngii, interesul pentru rezultatul alegerilor s-a circumscris unei stricte curiozități personale: aceea dacă tatăl penalilor, Băsescu, lăsat să zburde și să-și facă mendrele de către forțe oculte, peste orice rațiune și mult peste puterea de înțelegere chiar și a unei minime inteligențe, va intra ori nu în Parlamentul României.

Exit-pollurile și mai apoi numărătoarea voturilor, confirmă materializarea unui vis urît: Hahalera de 5% intră cu al său PMP, aproape prin efracție, în Parlament, în vreme ce Marian Munteanu, de pildă, continuă să rămînă doar simbolul unei frumoase nebunii post decembriste și victima memoriei scurte a unei mari părți a electoratului român.
Mai bine de două sute de mii de alegători amnezici, uniți în cuget și-n simțiri cu Țața Încotrocenită vreme de 10 ani, l-au trimis pe Băsescu pe băncile Parlamentului drept cel mai ticăloșit produs al politichiei românești din ultimele trei decenii. Prilej cu care nici nu mai e de mirare că și așa mult hulitul Parlament va arăta în viitoarea legislatură și mai rău, cu mult mai rău decît precedentul, la concurență cu tot ce se întîmplă de obicei, în mod natural,sub cupola circului.

Capetele în gură, mitocăniile și grobianismul funciar al Hahalerei de 5% se vor muta din piețe și oboare, din încăperile Cotrocenilor și din studiourile audiovizualului, în Parlament și la tribuna acestuia Dacă ceva de mult așteptat, de felul redeschiderii puzderiei de dosare aflate în adormire, nu se va întîmpla, vom avea parte în Parlamentul României de spectacole grosiere, de scandaluri și conflicte fără număr din partea lui Băsescu și-a țuțărilor săi care vor adînci falia din societatea românească și răul făcut țării pe durata a două mandate dezastruoase.
În plus, cu Băsescu în Parlament, încercarea salutară de resuscitare a ideii de reconciliere națională va rămîne fără substanță, fără vlagă și fără viitor, făcînd din oportunitatea demersului o flagrantă și perpetuă utopie.

IOAN  VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…