ȘI CUM, DEODATĂ, NOIEMBRIE VINE

La Mahala, încet, încet,
înșelătoarea toamnă ne vine de hac…
Sori dulci se preling din borcanele cu dulceață;
un rîu de rubine clipocește anemic sub teasc.
Picior peste picior, în șezlong, în hamac,
vezi cum sîmbăta asta țața Manda împarte pomană,
– o să țopăie beată de fericire pe șine! -,
cum grădina vrea să iasă în șosea, lovită de mană,
și cum, deodată, noiembrie vine…
Nori grei, sinucigași, stau gata,
să-și taie-n streașina coclită beregata.
Vecina vinde țuică din prune la poartă.
După ce dă cu var sticlos în cerdac,
jumătate de Lună cade prin bozii ca moartă.
Țărani întorși de la bufet,
înumără de frunză rară ori de fîn cîștigul.
Sîrmele de curent, cosașii, graurii tac.
Trenul oprit în haltă,
debarcă din munți navetiștii și frigul.

MORȚII PERFECȚI

De răsfoit dosarele crimei perfecte.
În cer, pe scripeți, suie candeli cu melasă.
Strada-i devalidată de zăpadă și efecte.
Ard lumînări în rochii de mireasă.

De amintit, de plîns și de urlat.
Cei vii, ca morții duși cu sacul ori cu preșul,
au rătăcit culoarul de intrat.
Spun da și nu. De vină este leșul…

Lumină crudă, rece, nemiloasă,
bună de șters memoria pereților cu var.
Așa de albi vin morții, pe ascuns, acasă,
în buzunar cu pașapoarte de hoinar.

Cer scuze de deranj. Vor veste antigloanțe
și aprobări să-și sape-n craterele Lunii nișe…
De așteptat să crească uși cu clanțe,
pe baricada plină cu afișe!