Alexandra avea patru ani și o bunică.

Bunica nu se juca niciodată.

Stătea în patul ei de bătrână

cu ochii orbi și cu 90 de ani peste.

Alexandra nu o înțelegea pe bunica

și bunica abia dacă vorbea cu Alexandra.

Dar bunica vedea cu ochii orbi

și Alexandra nu știa cum se poate.

Vedea o apă mare, mare.

Zbiera și se făcea mică în patul de bătrână.

Alexandra a visat-o azi-noapte tânără.

N-a recunoscut-o, dar bunica i-a spus.

Se vedeau amândouă după multă vreme.

Bunica nu mai avea ochii orbi.

Avea pielea întinsă

și erau acolo flori de mușețel

ca acelea pe care Alexandra

și le îndesa în nas la patru ani.

Bunica tăcea.

Și a tăcut tot visul.

E o toamnă cumsecade.

Bunica e demult plecată.

Cu tot cu ochii orbi.

Albaștri-spălăciți.

ALEXANDRA MOCANU este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea BUCUREȘTI, dar, peste toate, e absolventă de CARABELLA…