1.

TRENUL FANTOMĂ

Călătoresc la clasa doua printre fantasmele căzute din albume
şi garnitura, culmea, nu opreşte-n staţii,
dar şi aşa, în goana trenului, din ceaţa zărilor postume,
primesc chemări la judecată şi somaţii.

Se-aude în compartiment concert din muzică de Bach;
lumina gazului aruncă umbra călătorilor de-a lungul şi de-a latul
şi vine vorba de falimentele din vechiul crah –
în ochii lor citesc că eu sînt vinovatul.

La curbe, pămîntul într-o rînă mi se lasă..
Privesc la pozele cu-n felinar şi-un car cu boi.
Din lîncedă, se face atmosfera grea şi nămoloasă –
simt c-am pierdut în ochii lor şi ultimul război.

Pămîntului, în mine, tot i se-nclină axa.
Îmi stă pe umeri haina agăţată-n oase.
Cu voce gravă mă bănuieşte vecina mea, Sintaxa,
de legături cu fraza, zice ea, periculoase.

Eu tac. Din clipă-n clipă mă aştept
la o pedeapsă poate capitală.
Îmi ciocăne cu degete-ngheţate tovarăşii de drum în piept,
dar nimeresc peste o încăpere evacuată, goală.

Sînt cam de-un secol şi ceva pe drum.
N-are orar, nici staţii, trenul meu fantomă.
Să sar din el mi-e teamă, să mă ridic n-am cum.
Privesc şi-atît. Afară e un timp intrat în comă.

2.

RONDUL DE NOAPTE CU PENELOPA

Oraşul clocea ouă în cuiburi de nori. Lovit de insolaţie,
măcelarul exotic vindea carne de papagal.
Musca-n lapte făcea zicalei ventilaţie.
Zîmbeau complice iubirile-nşelate-n mod egal.

Şi eu mă rătăcisem printre toţi,
strigat de precupeaţa care dădea cu cărţile de drept civil pasenţe.
Mă suspecta de gîlci, de vise şi-ndoială ca pe hoţi,
zicînd că-mi curg în vene munţi de delincvenţe.

Dar cum aş fi putut să recunosc,
c-am biciuit cu flori secretele intrări ale cetăţii,
că-n tomberoane, pe cadavre, am aruncat grenadele cu mosc
şi-am tras cu praştii în strabismul somităţii?

Tîrziu, tiveam cu monograme cămăşile de noapte.
În sacii de dormit strîngeam beţivi şi fluturi.
Creşteau pe turnul primăriei dinţi de lapte
şi-n mine nerăbdarea lungilor săruturi,

căci aşteptam narcotizat, ca pe-un blestem,
să mă-ntîlnesc pe-ascuns cu Penelopa.
Printre patrule, mergeam pe întuneric, la gară, să vedem,
cum flutură pe şine, cu degete de aer şi lumină, Europa!

3.

NEBUNUL ORAŞULUI

Nebunul oraşului
pune preţuri maximale în pieţe;
cu grenade din flori aruncă în aer coşurile de gunoi;
înjură primarul, noul şi vechiul regim.
Cum i-au trecut minţile, anii,
stînd de vorbă cu stîlpii de telegraf, cu pereţii, castanii,
nu ştim…
Însă el a rezolvat diferendul Bîstroe,
într-o noapte pe cînd, respectuos,
cerea gardianului voie
să zugrăvească Luna cu var,
pe trotuar să deseneze stropi de ploaie,
vapoarele-n larg plutind cu pavilioanele jos
iar înspre dimineaţă să lanseze la apă tramvaie.
Mulţi cred că în ziua cînd a strigat
premierului în ureche: Te du!
a făcut-o de oaie…
Eu, nu!
De cîte ori cere un loc de pus capul,
funcţionarul îi spune: mai va!
dar lui nu-i scapără din pupile nici lacrimi, nici săbii.
Pe trepte aşezat, mănîncă din ziare mototolite halva
şi-n preajma sa e puzderie de copii şi de vrăbii…
Cînd va fi să fie,
ca el aş vrea să înnebunesc
de frumos.