De ce tot ceea ce e frumos încântă și ce e urât alungă? Răspunsul: pentru că nu știm să facem diferența între ceea ce vrem și ceea ce ne trebuie, negăm, pe cât posibil faptul că timpul este relativ, fericirea este doar a celor care o caută, iar frumusețea unui lucru se află în ochii celui care îl privește. Trăim într-o lume în care banii coordonează sufletele, credința este considerată mândrie, prejudecățile au fost ridicate la rang de artă, iar omul a devenit prizonierul propriei creații. Matematic vorbind, suntem destinați a fi o funcție ce tinde spre infinit, însă noi ne-am mulțumit întotdeauna cu minimul, suntem un „x” ce se zbate în anonimat până când cineva destul de curajos și nu neapărat pregătit, îi dă valoare. Iar noi trebuie să acceptăm acest statut, pentru că acum rolul nostru a involuat, suntem priviți ca niște unelte menite să le ofere altora putere, să le aducă faimă și glorie. Cum ar mai fi tipărite manualele de matematică dacă nu ar exista necunoscute?

Dar, absolutul poate fi atins dacă impunem condiții de existență, dacă știm ce ne aduce împlinirea și cum o putem transforma în propria realitate. La fel ca într-o sală de teatru, pe un ton stăpânit, care nu tulbură liniștea celor din jur, dar în același timp impunător, trebuie să ne revendicăm locul pentru care am plătit, scaun ocupat de o persoană dezorientată, nesigură sau, dimpotrivă, rece și responsabilă de propriile acțiuni. Sau, dacă nu avem destul curaj, putem să stăm mai în spate, pe locurile  ce nu exercită nicio atracție asupra spectatorilor, departe de luminile reflectoarelor și de fascinația măștilor. Posibil ai greșita impresie că un loc mai în spate e la fel de bun pentru că te ajută să vezi în ansamblu, să observi aspecte generale, greu de notat din primele rânduri. Nu te mai amăgi! Conștientizează acum, cât mai ai timp, că detaliile contează, ele te fac să atingi idealul.

Poate că până acum ai crezut că absolutul despre care scriam mai devreme este, la fel ca în concepția lui Eminescu, al oamenilor de geniu, al celor care se abandonează cunoașterii, care au uitat să caute armonia, înlocuind-o cu trăiri bazate pe expresia „totul sau nimic!”.  Dar nu e așa. Infinitul e fericirea care se apropie de extaz, acel zâmbet molipsitor, starea de liniște deplină, de împăcare cu sine, momentul în care trăiești așa cum vrei, nu cum trebuie, în care ești capabil să renunți la viața ta pentru că deja ți-ai îndeplinit scopul suprem: acela de a oferi iubire. Pentru a putea trăi această stare pură, e nevoie ca tu să îți pregătești inima să te iubească mai întâi pe tine, să te privească așa cum meriți: ca pe un câștigător.

Învață-ți sufletul să zâmbească, să creadă în propriile forțe, să se bucure de ceea ce întâlnește pe parcurs, pentru că întotdeauna drumul va fi mai important decât destinația. Ai răbdare cu tine însuți, găsește-ți ritmul propriei melodii. Nu fii trist dacă la început totul este dezacordat, orice operă de artă este compusă din imperfecțiuni, privitorul este încântat de originalitate, nu de stereotipie. Nu lăsa pe nimeni să iți considere sufletul o marfă, oferă-l doar celor care îi cunosc valoarea și o apreciază. Dar nu pe tot. Păstrează o parte pentru tine, o rezervă de fericire care să îți amintească mereu că TU ești cel mai important actor, tu ai puterea de a schimba decorul și personajele adjuvante. Nu te gândi la premii, singurele motivații care mișcă lumea de astăzi, ci la ceea ce dobândești din experiența trăită, la absolutul pe care, inconștient, îl atingi. Gândește-te că tu trebuie sa fii propriul tău critic, trebuie să dai tot ce ai mai bun în fața ta, tu decizi dacă vrei să stai pe locul tău sau te mulțumești cu mai puțin.

Astfel, renunță la a fi o necunoscută și colorează-ți viața în nuanțe pentru a deveni o operă de artă ce va câștiga lupta cu timpul. Vezi în tine un învingător și sigur vei fi acceptat ca unul. Nu trăi în umbra nimănui, tu ești creat pentru a străluci. Și nu uita: opusul infinitului este tristețea, starea de renunțare completă, dezamăgire și detașare.

IONELA  CRISTINA  MILITARU  este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…