Lecția despre Freud…

Încă mă mai întreabă elevii mei (ce-i drept, tot mai rar) despre psihanaliză, despre inconștient și despre Freud. Adică despre psihologia profunzimilor… De obicei le spun: este vorba despre o descriere a vieții noastre sufletești, dar și o metodă de tratament pentru suferințele psihice și nervoase.

Dacă vreți să înțelegeți ce este un om, le mai adaug ușor didactic și îngăduitor, din scaunul meu jupuit de la catedră, trebuie să știți câte ceva despre inconștient și, mai ales, despre filosofia lui Freud. El credea că întotdeauna există o tensiune între om și mediul în care trăiește, o încordare și un conflict între impulsurile și necesitățile omului și cerințele pe care i le ridică în față mediul său. Cam schematic, recunosc, dar nu știu altă cale de a ajunge la prietenii mei foarte tineri… Până la urmă, mai adaug eu, este o descoperire specială a vieții instinctuale a omului. Mă uit la ei, câți ar mai putea să înțeleagă ceva clar și precis despre instinctele noastre?

Totuși, ce-ar fi această viață instinctuală? îi întreb din depărtarea monologului meu matinal. Cum știm, le mai spun, nu de fiecare dată acțiunile noastre sunt determinate de rațiune. Adesea, o mulțime de impulsuri iraționale ne determină visele, ca și gândurile și acțiunile noastre pe care le facem. Aceste impulsuri pot să „aducă la suprafață” instinctele sau necesitățile profund ascunse în noi. Așa scrie Freud… Numai că tot el adaugă și că aceste necesități, atât de adânc așezate în noi, se manifestă „deghizate” și modificate, astfel încât tot felul de reziduuri culturale ne determină acțiunile, fără ca noi să fim conștienți de ele.

Îi privesc cu simpatie, sunt ușor adormiți, au ochii lipiți de ecranele telefoanelor, cu o nevoie de comunicare intensă și inutilă. Tot Freud, mai zic eu, a demonstrat că multe dintre formele suferințelor psihice pot fi urmărite în timp, până la conflictele din copilăria noastră. De aceea, metoda lui terapeutică se mai numește „arheologie sufletească”. Aceasta înseamnă să poți căuta în conștiința omului și să scoți de acolo trăirile care i-au provocat cândva suferințele psihice de azi. El are și o expresie poetică pentru această experiență: noi, oamenii, păstrăm adânc toate amintirile trecutului. Ce face, prin urmare, terapeutul? Descoperind asemenea trăiri rele, pe care pacientul vrea să le uite, le aduce din nou în conștiință, în căutarea vindecării.

Și așa mai departe… Azi a sunat deja de ieșire. Poate data viitoare…