Despre prostănac
Nu, nu este cel la care vă gândiți, exemplarul arătat cu degetul de părintele democrației noastre postdecembriste. Deși ar putea să fie… Apare peste tot, e invitat la dezbateri diferite, se pricepe la toate, de la religie la creșterea oilor, de la folosirea fondurilor europene la problemele grave ale Academiei Române, de la principiile logicii la folosirea toaletelor ecologice. Poartă nume diferite, de la grevista foamei la mama oriflamelor, de la luceafărul huilei terminate la ciuvicimea sa. Îl recunoști într-o clipă, i se umflă gușa groasă, are ochii căscați peste patria-mamă, mâinile i se lipesc de paharul din față, plin cu lichidul călâi și dulceag. Și nu-i place să fie întrerupt, el (prostănacul) tocmai avea ceva foarte important să ne spună, își pierde coerența și consistența argumentelor, toată strădania sa intelectuală este subminată, e lovit în demnitatea și mândria sa de analist. Ce să zic, o pocitanie cu ifose…
Să te afli permanent în compania unui prost, ce soartă înfricoșătoare, rostea un personaj de poveste! Și mai șoptea, din marginea scenei, cu ultima putere din glas: condamnat pe viață să trăiești printre proști, ce soartă Doamne, ce chin…
Uitați cum se mai spune, ca să-mi duc lecția mea de CDS mai departe… Un nebun adevărat este conștient de rătăcirea sa, un prostănac nu e. Prostul nu pricepe cât de departe e de restul oamenilor, el a ajuns deja victima compasiunii, dar nu pricepe asta. E greu de cap, egoist și prea-plin de sine, aflat mereu la jumătatea unui drum, loc cunoscut sub numele de imbecilitate. E amăgitor și inacceptabil, poartă amprenta unei înțelepciuni duhnitoare, nu are, cum se zice, paie în păr și nu salivează decât la ore fixe și întunecate. De obicei, umblă printre oamenii normali înveșmântat în cele mai alese haine de gală. Și de firmă…
Are diplomă universitară, are doctoratul, dar e apatic și nu înțelege prea multe lucruri. E indiferent, dar de nevoie, altfel i se zărește golul din creierul mic. Neghiobul vrea să fie mereu în centrul atenției, mai ales că nimeni nu are timp să înțeleagă ceva ce nu poate fi înțeles. Dă din cap, cu înțelepciune adormită, se străduiește să închidă repede gura, dar nu poate, cuvintele ies aiuritoare și incoerente printre buzele-i uscate. Se arată mereu la orizont, ca un nor amenințător.
Prostănacul nu-și aude sunetul propriului glas, în afara zidurilor izolate ale casei sale. Sau, cel puțin, astea trebuie să-l împiedice… El nu înțelege nimic despre semnificația vorbelor, despre influență, posteritate și nici nu vede ambele fețe ale monedei. Niciodată… Are mereu gâtul inflamat, de la răcnetele lui obișnuite. De altfel, doza lui de impertinență atrage de fiecare dată atenția gloatei gălăgioase din jurul lui. Și dacă este numai în trecere pe lângă tine, tot ai o bănuială corectă. Neghiobul este o pacoste, e obositor și, dacă a avut parte și de ceva educație, e urgia de pe lume. O etalează cu rostire răgușită și sfredelitoare pentru urechile interlocutorilor.
Dacă e prost, în adevăratul sens al cuvântului, ar trebui să nu-ți mai petreci vremea cu el și ai avea puțină liniște. Deși, în fața lui, de obicei simți cum rămâi fără apărare. Prostănacul are mereu întipărită pe chip o expresie tâmpă, sumbră și lipsită de orice emoție, se holbează cu suspiciune la ceilalți, cu fața lui radioasă și unsuroasă. De-am putea să-l uităm mai des…
Și v-aș lăsa câteva rânduri libere aici, completați dumneavoastră! Dar încep eu, cu un fost ministru, fost șef comunist al studenților, fost bucureștean întors la Clujul lui și la mecanica agricolă… Băi, golane! Transportă-te d-aici! Continuați…