LECȚIA DESPRE ROMANTISM

Pentru tinerii mei prieteni, care scriu la Juniorii Culturii de sâmbătă, această „lecție” cordială…

Romantismul este ultima epocă mare de cultură a Europei, a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a durat până la mijlocul celui următor. A început, cum se știe, în Germania și a fost o reacție față de glorificarea unilaterală a rațiunii în epoca Luminilor. Noile cuvinte „de ordine” au devenit sentiment, fantezie, trăire și nostalgie. Individul luat în sine a căpătat liberă trecere în ceea ce privește interpretarea cu totul personală a existenței, iar romanticii au cultivat eul aproape fără limită. De aici, supralicitarea geniului artistic…

Mai clar, prietenii mei: activitatea artistului este ca un joc, numai atunci când omul care se joacă este liber, pentru că atunci el își face propriile lui legi. Artistul își creează propria realitate, tot așa cum Dumnezeu a creat lumea. Lumea devine vis și visul devine realitate. E vorba despre dorul după ceva îndepărtat și de neatins, să jinduiești după o vreme trecută și dispărută, după culturi depășite și după mistica lor, să fii atras de noapte, de amurgul vechilor ruine, de întunecat, straniu și nefiresc.

Îmi amintesc și vă spun și vouă întrebarea unui personaj de roman: i-ai închiria o cameră mobilată unui romantic? Se spune că trândăvia era idealul geniului, iar inerția prima virtute romantică, adică să-ți poți experimenta viața și să visezi la ea. De viața obișnuită să se ocupe… clasa de mijloc!

S-a mai spus și că romanticii s-au întors la vechea conștiință cosmică și foloseau expresii precum „sufletul lumii” sau „spiritul lumii”, iar poeții declamau încruntați: înspre înăuntru merge drumul cel tainic… Și, înțelegeți de fapt, ei spuneau că omul poartă în sine întregul univers și poate trăi cel mai bine taina lumii atunci când se retrage în sine.

Vedeți? De ce să nu-i închiriezi camera unui romantic? El stă cuminte în odaie, scrie poezii, cercetează viața florilor și alcătuirea pietrelor și se grăbește în întâmpinarea infinitului. Merge, prin urmare, înăuntrul lui și face, în liniște, o lume nouă.

Și ar mai fi ceva… Cum să te folosești de cel de lângă tine și să-ți închipui că tot ceea ce trăiești se petrece în conștiința altcuiva? Nu avem un suflet al nostru propriu, ci suntem sufletul altcuiva. Suntem în sertarul ascuns al vieții, pentru că noi suntem ei… Complicată filosofie… Romantismul a destrămat totul în spirit și, așa cum s-a mai spus, s-a făcut cam răcoare în odaia închiriată bietului visător.

Altfel, tot din… romantism am pus mai jos o poză cu centrul vechi al Târgoviștei copilăriei mele.