ALEXANDRU MIHAI DINCĂ este elev în clasa a XII-a D, de la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…
Câteva săptămâni problematice în liceul în care îmi petrec 5 zile pe săptămână din minunata-mi viaţă… Aceiași rutină, aceiași monotonie zi de zi… Intru pe poartă cu căștile în urechi, ascultând melodiile preferate, pun pauză când trec prin dreptul gardianului ca să zic BUNĂ DIMINEAȚA respectuos și să aud, totodată, dacă îmi răspunde la salut. Zi de toamnă, ocolesc rapid și rușinos pe domnul și doamna care mătură de zor frunzele așternute peste pavele și, desigur, fructele pline de duhoare ale unui copac bătrân și înalt. Intru în liceu și urc aceleași scări nesuferite și obositoare spre minunata sală 19, unde îmi petrec jumătate de zi cu dragii colegi.
Asta ca o scurtă introducere, dar acum să trecem la subiectul despre care vreau să vorbesc.
Pe parcursul câtorva săptămâni, în liceu a existat o mare problemă (o alta în afară de cele deja existente ) și anume : ALARMA DE INCENDIU. În ultima vreme am avut câteva alarme de incendiu false și, de mai multe ori, am ieșit în curte relaxaţi pentru că știam că e o alarmă falsă nesuferită, gălăgioși desigur, moleșiţi și ținându-ne bine mâinile la urechi ca să nu ni se spargă timpanele de la zgomotul „angelic” al teribilei noastre alarme. Explicația? Defecțiune tehnică, monșer! Nu că nouă, elevilor conștiincioși, ne-ar fi părut rău că pierdem minute extrem de prețioase din orele în curs, dar au fost zile în care am ieșit în curte deși ploua afară și a trebuit să ne depărtăm de clădire din cauză că exista posibilitatea să ardem în flăcări. Nu era o problemă, deja ploua afară și ne stingeam până la urmă…
Aflăm apoi că un coleg va fi adus imediat în fața Curții Supreme, altfel spus celebrul Consiliu Profesoral, pentru a-i fi dată o sentință pe motiv de declanșare a alarmei intenționat, încălcând astfel sacrul regulament de ordine interioară. Îl înțelegem desigur, butonul declanșator este organizat astfel încât să îți sară în ochi de la o poștă, două săgeți indicatoare venind din ambele părți, iar în jumătate un mic buton negru a cărui simplă atingere ar declanșa infernul. De ce acest balamuc? Ei bine, aici începe povestea…
Suntem la oră, liniștiți mai mult sau mai puțin. Elevul de serviciu pe scoală bagă capul pe ușă și anunță cu o voce distrusă de plictiseală, ce planase peste sufletul lui gingaș, că toți elevii sunt chemați în pauză la CAREU. Termenul mi-a deschis instantaneu niște uși în minte: „o fi iarăși ceva plictisitor legat de uniformă, bluze albe și de distrugerea curcubeului miraculos de pe hainele elevilor rebeli din liceu?!” Să vedem… Și uite așa, ieșim cu toții în curtea interioară și ne aliniem fiecare clasă la locul ei bine delimitat, desenat pe asfaltul pietros, exact ca oile acelea tălâmbe, dar nevinovate, în fața ciobanului-șef. Acolo asistăm la probele de microfon și la discursul ratat pe care nu îl auzi, din cauza țiuitului microfoanelor și de zgomotul liceenilor revoltați. După câteva ezitări lungi începe discursul. În față, așezați cuviincios, sunt turnătorii ( și în legătură cu asta, urât din partea lor ), datorită cărora elevul în cauză a fost prins și pedepsit. Se trece repede la expunerea sentinței și anume exmatricularea disciplinară a trădătorului, a delicventului rebel la un liceu mai jos cotat pe scara județeană. Aplauze furtunoase, bineînțeles ironice și de scurtă durată, apoi huiduieli și un mare NUUUU! dezaprobator … dar cine ține cont de părerea unor țânci mucoși și gălăgioși?
Oare merită acest lucru? Aiurea… Să faci o porcărie și să crezi că scapi de consecințe, nu e, natural, nu e o glumă…
Mi se pare o pedeapsă prea dură pentru acest copil. Să ne punem în situația lui … Da, are 18 ani, dar pe drumul vieții e doar un copil pricăjit. Lui i s-a schimbat cursul vieții. El are acum o pată în trecut, ceva scris în cazier cu privire la o exmatriculare disciplinară și este nevoit să dea mereu explicații pentru acest moment de „glorie” din tinerețea lui. Poate că nota scăzută drastic la purtare era destul. Acum e nevoit să cunoască o nouă cale, un nou colectiv de-a XII-a, să uite de viitorul pe care și l-a construit până acum în fostul liceu, de prieteni etc.
Poate o să spuneți că mă înșel, că elevul a obținut ceea ce merita. Să îți schimbi brusc viata peste noapte nu-i ușor. Poate că problema trebuia gândită puțin, logic și schematic. Poate că o să-mi cereți să îmi schimb opinia în schimbul unor detalii pe care nu le știam despre elevul în cauză dar, dacă totuși o să-mi schimb părerea, tot mă gândesc cu stupoare că trăim în țara unde inevitabilul se produce în marile sisteme care ar trebui să ne educe și să ne vrea binele, țara în care oamenii cu studii false conduc marile genii, excluse din opinia publică și neglijate, și care ar putea schimba totuși ceva. Dar „c`est la vie” după cum spune japonezul și în continuare țara se afundă în rahatul încântător care aduce o perspectivă extraordinară în ceea ce privește viitorul apropiat. Poate că oala cu aur de la capătul curcubeului este destul de plină, astfel încât toți cei care ne conduc să își umple buzunarele sacourilor de la firme celebre și foarte scumpe și în continuare să fie atenți la noua generație ce se formează…
Data publicării: 15 noiembrie 2013