Renunța, domne’… Te-ai tâmpit? Nu vezi că nu mai merge nimic. Economic, ne tot fură fără pic de rușine, cultural, ne secătuiesc de pofta de cunoaștere, educațional,  ne limitează, ne epuizează constant, social, ne căsăpesc până la ultimul, fizic, ne doboară, spiritual, nu mai zic. Rămânem și noi cu speranța că poate un om dintr-o generație viitoare va răsfoi cu pasiune o carte veche sau va investi în ceva, în cineva. Să vină salvarea la noi, domnule, că-i cale lungă și noi abia ne ridicăm de la mesele festive și pline de bucate tradiționale, dar să mai apucăm să pornim spre vindecare.

Suntem români, cinstit îți spun, curge prin venele noastre atâta sânge ales. Noi suntem patrioți până la ultimul în ziua de 1 și suntem cei mai rotunzi adepți ai solidarității, când vine vorba să aruncam cu halebarda în capul vreunui nominalizat la eșecul general. Vezi, domnule, pe deasupra mai suntem și votanți, ne alegem viitorul ocazional și suntem atât de mândri. Că de,  ne-am făcut-o cu mâna noastră. Alegem să aruncăm o ștampilă pe un buletin de vot fără să știm măcar cui dăm pe mână câteva milioane de responsabilități. Înțelept din cale afară.

Suntem săraci, vai și amar, săraci cu duhul…  Îl căutăm pe Dumnezeu doar acolo unde suntem siguri că nu îl putem găsi, căci tare ne e frică de el și de judecata sa supremă, care oricum ne așteaptă.

Domnule, explică-mi cum să aspirăm la mai bine, la mai mult, la mai frumos, când se merge din rău în mai rău și binele pare că și-a luat o vacanță pe litoralul nostru românesc, plin de gunoaie și chiștoace, dar vizitat de orice iubitor de aventură. Suntem sortiți tragicului în mod cert. Trăim o comedie aparentă, spiritual fie vorba. Nimic nu e mai dureros decât o viață plină de mizerii și nedreptăți, dar noi suntem suficient de imbecili încât să  nu trăim numai o astfel de viață, ambiția din noi ne trage la mai mult. La mizerii și nedreptăți, adăugam vicii de tot felul, minciuni și trădări.

Însă, dragă domnule, țin să îți dau și ție un sfert din dreptatea supremă. Poate și doar poate, ni se ia  strălucirea vieții, dar nu și frumusețea ei. Totuși, ni se lăsa câteva plăceri fundamentale, așa, de amorul artei. Să păstram, zic, cel puțin pentru o fugitivă clipă, un zâmbet îmbietor, purtând în piept  aceleași suflete  pline de regrete, remușcări, frustrări și nelipsita ură.

LARISA  IOANA  MILEA  este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…