În fiecare zi vedem din ce în ce mai clar că trăim într-o generaţie fast-food: nu mai e timp să ne bucurăm de lucrurile mărunte care dau culoare vieţii, trecem prin „poveştile” celor din jur ca nişte rachete, nu mai ştim ce înseamnă să ascultăm, să facem o repartiţie clară între ceea ce ne mănâncă timpul şi resursele într-un mod benefic şi ceea ce ne omoară timpul. Trăim în secolul în care avem mii de prieteni şi like-uri pe Facebook, dar în realitate suntem groaznic de singuri… Trist! Am devenit dependenţi să atragem atenţia celor din jur cu orice preţ, chiar dacă asta înseamnă să ne denigrăm… Și mai trist! Nu mai avem răbdare să creştem, să gătim, să ascultăm, să medităm, vrem totul pentru aici şi acum şi căutăm tot mai des soluţii instantanee la probleme. Ne mai şi mirăm de multe ori de ce luăm decizii care ne afectează grav. Răspunsul e cât se poate de simplu: fă-ți timp!

Dacă voi începe să vorbesc despre o situaţie precum cititul sau studiul, probabil că voi intra pe un teren minat, probabil că mi se vor sparge câteva oale în cap pentru ceea ce zic, dar e mai bine pentru unii tineri să audă de la mine, decât să creadă că utopiile în care trăiesc sunt de fapt realităţi cât se poate de palpabile.

Suntem mai mult sau mai puţin conştienţi de faptul că e o condamnare să trăim în perioada în care avem acces la cea mai largă gamă de informaţii din istorie, pentru că în acelaşi timp avem acces şi la cea mai largă gamă de tentaţii şi metode de a ne ucide cu propriile arme. Mă deranjează tare când văd prieteni, colegi sau cunoştinţe ce se condamnă de bună voie şi nesiliţi de nimeni la un trai rezumat la Facebook, la un vocabular de stradă sau la ideea de a avea muşchi cât mai mari şi creier cât mai mic. Mă doare mult că o parte a generaţiei mele a ales să citească doar statusurile adolescentelor amorezate şi suferinde de pe reţelele de socializare, care fac pe filosofii, copiind citate de pe Google (noroc că s-a inventat!) pe care nici ele nu le pricep. Sau numai numere de telefon şi de înmatriculare sau sms-uri pline de perle gramaticale…

„De ce să citesc, frate? Şi aşa e mult că citesc rezumatele cărţilor alea plictisitoare de care am nevoie la BAC şi asta doar în cazul în care mă mai ameninţă profa’ mult că mă paşte treiul. Nu vreau să par un/o ciudat/-ă. Am doar o viaţă şi nu am de gând să treacă pe lângă mine, iar eu să stau cu nasul în cărţi!”

Ai dreptate, sunt total de acord cu tine! Îţi zic şi eu ceea ce am auzit de la un om care ştie ce vorbeşte, Vladimir Pustan: „Să nu cumva să folosim creierul acela pe care ni l-a dat Dumnezeu. Nu trebuie să-l folosim pentru că se erodează până la urmă şi ce faci dacă rămâi fără el din cauza folosinţei îndelungate? Ce dacă ne folosim capul numai ca să avem pe ce să ne tragem bluzele, câte o haină, sau ca să nu ne plouă în gât?”

E trist, e trist că nu înţelegem (când trebuie) care e importanţa studiului, cititului, mai ales în perioada asta. Nu trăi cu impresia că dacă vei începe de mâine să acorzi una din orele care se pierd uitându-te la seriale care au mii de sezoane răsfoirii unei cărţi, te vei transforma într-un şoricel de bibliotecă, un tocilar marginalizat, aşa cum ai văzut în filmele americane. E ADEVĂRAT CĂ TE VEI SCHIMBA! Te vei schimba pas cu pas… În primul rând, vei învăţa să citeşti cursiv, pentru că asta chiar e o problemă de care face haz de generaţia mea în fiecare zi. Râdem de noi înşine când râdem de colegii noştri care nu ştiu să citească, la sfârşit de liceu, cuvinte ce conţin mai mult de zece litere… Nici nu mai punem problema de citit în altă limbă… Apoi, cititul te va învăţa să gândeşti şi-ţi va fi frică, într-adevăr, să vezi că ceea ce îţi spune raţiunea acum îţi aparţine ţie şi numai ţie, nu mai este doar o ideologie pe care societatea ţi-o bagă inevitabil pe gât. Nu-ţi fie teamă că vei fi considerat un ciudat, până la urma nu oamenii normali au reuşit să eclipseze lumea, ci toţi ciudații. Nu-ţi fie teamă că vei fi considerat specimen rar de către o parte a populaţiei autohtone… Priveşte din perspectiva viitorului şi vei vedea că cine râde la urmă, râde mai bine.

Cititul te va învăţa, de asemenea, să verbalizezi ceea ce gândeşti şi poate aşa, o să descoperi că eşti un bun orator. Încă ceva, poate la început vei citi orice, dar cu timpul îţi vei forma propriile gusturi în materie de pagini de ronţăit. Dacă reuşeşti să faci asta, câştigi o mare bătălie! Aşa că te provoc să citeşti! Nu vreau să fiu pesimistă, dar am impresia că mesajul meu va ajunge tot la inimile celor care au înţeles ce înseamnă să citeşti, nu la cei care au într-adevăr nevoie. Şi dacă te numeri printre cei care au nevoie, închide articolul meu şi încearcă să citeşti şi alte articole din revista noastră!

LAURA ANDREEA STOICA este o domnișoară de CARABELLA, energică, hotărâtă și visătoare…