Dacă n-aș mai putea să-mi fac aripi din vise și gânduri, ca să zbor tot mai sus când mi-e încătușată libertatea,

Și dacă seara n-aș mai putea privi  lupta luminii cu întunericul și dâra-i de sânge straniu ce-o lasă pe cerul în asfințit, ca să o pot simți apoi și-n mine,

Dacă urechile mele n-ar mai putea să   distingă rugăciunea  blândă a picurilor de ploaie de pe acoperiș de vacarmul furtunii dezlănțuite,

Și dacă dimineața mi s-ar fura clipa în care aerul fragil din mine se ia de mână cu aerul rece și proaspăt al pădurii,

Dacă umbletul grăbit ar norilor nu mi-ar mai aminti că am pornit în călătoria vieții spre a ajunge la destinația pe care mi-o doresc dinainte de a mă fi născut

Și dacă mi-aș pierde pe mine în lucruri de-o clipă, pierzându-mi  și pacea ființei prin labirintul traiului cotidian, brăzdat de probleme și îngrijorări,

Dacă aș pierde, în final, chiar și pentru o clipă, bucuria adevărată a lucrurilor simple din viață

Atunci, probabil, aș muri mult prea devreme…

LAURA  ANDREEA  STOICA  este o domnișoară de CARABELLA ( clasa a XII-a ), energică, hotărâtă și totuși visătoare…