Cum ar fi dacă într-o zi ai vrea ca Universul să fie mai simplu, la fel ca un magazin de dulciuri? Să te duci în fața vânzătorului îmbrăcat în uniformă veselă, imprimată cu inimioare și brioșe, purtând un zâmbet până la urechi și să comanzi o înghețată. Ai vrea înghețată cu vanilie sau cu ciocolată? Poate e greu să te decizi și nu renunți la niciuna, astfel, în cornetul fragil omul din spatele tejghelei îți așază două cupe delicioase: una albă și alta neagră.

Ar putea să fie perfectă așa. Gustul delicat al vaniliei ar putea alterna cu cel nuanțat, mai aspru al ciocolatei. Dar nu poți să nu tragi cu ochiul printre mese și să nu observi că înghețatele celorlalți sunt mai colorate și că aceștia le savurează fericiți. Te gândești că trebuie să îți placă înghețata ta așa cum este, dar nu ar fi rău să încerci să adaugi și alte arome. Topping de zmeură, bombonele aromate presărate pe deasupra, încă o cupă de înghețată rozalie, probabil de vișine sună tentant.

Te întorci spre vânzător și îl înștiințezi că vrei să mai adaugi câte ceva. Binevoitor, te servește, iar ție nu îți pasă că greutatea face cornetul să se crape, câteva firimituri desprinzându-se de el și ajungând pe podea. Asta până când degetele ți se murdăresc de înghețată topită. Atunci realizezi că trebuie să te grăbești pentru că nu mai ai mult timp la dispoziție să mănânci mult dorita înghețată. Duci cornetul spre gură, iar în momentul în care simți că vei savura aromele, fiecare nuanță a ingredientelor, cornetul cedează greutății și totul cade jos.

Nu îți vine să crezi că ai așteptat atât fără să ai nicio satisfacție. Nu poți să ințelegi de ce ți s-a întâmplat ție asta, iar ceilalți, care au poate mai multe cupe de înghețată în față se bucură de gustul lor. Te îndrepți trist spre ieșire. Însă, vocea vânzătorului te țintuiește în loc. „Trebuie să plătiți!”, strigă el cu același glas cald. Te întorci pe călcâie, iar bǎrbatul îţi surprinde privirea aţintitǎ asupra clienţilor veseli, spunându­-ţi cǎ ar fi trebuit sǎ te gândeşti de la început cǎ vei dori mai mult. Acesta adaugǎ cu tristeţe în glas cǎ oamenii ce te înconjoarǎ au ales din incipit un cornet mai mare. Realizezi cǎ are dreptate, dar cu ce folos acum?

El ţi-a atras atenţia cǎ eşti nevoit sǎ plǎteşti, chiar dacǎ nu te-ai bucurat de nimic. Te uiți spre vânzător, gândindu-te că nu ai niciun ban. Ce vei face acum? Cum vei plăti? Nu știi ce va trebui să faci. Aștepți, curând vei începe să achiți nota de plată. Știi asta și mai știi că nu ai cum să scapi.

Nelipsita moralǎ : „Suntem îngropaţi sub greutatea de informaţii, care este confundatǎ cu actul cunoaşterii; calitatea este confundatǎ cu abundenţa şi binele cu fericirea. Suntem maimuţe cu bani şi arme” (Tom Waits).