LAURA ANDREEA STOICA – Povestea unui creion….

 

cs_logo_sq-300Verba volant, scripa manent, spune un celebru proverb latin.

De fiecare dată când trebuie sa vorbesc despre ceva în scris am nevoie de câteva lucruri: un creion,o coală albă, o mână îndemânatică, ceva idei în cap și o oarecare forță de frecare…măcar atât să mai țin minte de la orele de fizică. Apoi, când încep să scriu, las ca gândurile, sentimentele, trăirile să transpună pe pagina până de curând imaculată fel și fel de accente uneori diforme, alteori armonioase sau elegante. În fine..ceea ce contează este că se întâmplă ceva! Creionul, condus de mână, lasă urme pe hârtia curată. Doar asta trebuie să ții minte: orice vei scrie, fie că doar vei mâzgăli ceva sau vei deveni puternic prin cuvintele tale..creionul va lăsa o urmă. Unele urme pot fi șterse, dar ce faci atunci când nu ai prin preajmă o radieră?

Te-ai gândit vreodată că viața ta este foarte asemănătoare cu cea a creionului? Te-ai gândit vreodată la câte lucruri poți învăța de la el?

Primul lucru pe care îl afli este că tu nu poți scrie singur. Fie că îți place sau nu ideea trebuie să accepți faptul că ai nevoie să stai într-o mână, să aparții cuiva mai mare decât ceea ce ești sau decât puterea ta de înțelegere. Ai fost creat cu scopul de a scrie, nu ști să faci altceva, nu ai altă întrebuințare, dar niciodată nu vei reuși singur. Interesant este faptul că tu alegi în ce mână să stai, așa că alege o mână care să valorifice ceea ce ești tu.

Să trecem la lecția doi: chiar dacă uneori nu vrei să accepți ideea, nu uita că din când în când mai ai nevoie și de ascuțitoare pentru a putea lăsa urme frumoase. Cuvintele pe care le-ai lăsa în urmă nu ar mai avea aceeași valoare, aceeași frumusețe, nu ar mai fi surse de inspirație pentru oameni dacă din când în când nu ai trece chiar tu prin situații dificile sau suferință.

Ști ce mai putem învăța de la un creion? Că indiferent de cum arată exteriorul, ambalajul, ceea ce contează este mina. Așa că dacă ai avut privilegiul de a fi îmbrăcat într-un înveliș mai special, mai extravagant, nu te uita cu mândrie sau superioritate la ceea ce este un simplu creion de lemn. Nu uita, că în ciuda exteriorului, mina cu care reușești să scrii, este identică minei unui creion banal la prima vedere.

Dar ști ce este cel mai interesant în această poveste a creionului? Că întotdeauna vei lăsa o urmă în spate… Indiferent dacă îți dai sau nu seama acum, oamenii din jur vor vedea dâra pe care tu o lași, o vor analiza, pentru unii ar putea deveni o sursă de inspirație, pentru alții un motiv scandalizator. E clar că nu vei putea mulțumi pe toată lumea. E clar că uneori nu vei fi mândru de urmele lăsate în trecut, dar acum sunt mai puțin importante paginile scrise odinioară decât ceea ce vei scrie de acum încolo.

Nu uita că urmele pașilor tăi pot construi un om puternic sau îl pot distruge, pot da viață, dar la fel de bine pot și ucide. Ești un creion, și la un moment dat, nimeni nu va mai avea nevoie de tine pentru că ai ajuns o mică bucățică de lemn ce nu mai poate fi ținută de mâna scriitorului. Dar tu ști că odinioară ai fost măreț, dar ai decis să te consumi, să te dăruiești, să te sacrifici pe tine pentru alții, pentru scopuri si idealuri mult mai mari, pentru o lume mai bună…sau poate te-ai consumat în pagini ce au fost arse sau distruse? Alege încă de pe acum ce vrei să faci cu mina ta, creionule!

LAURA ANDREEA STOICA este o domnișoară de CARABELLA ( clasa a XI-a ), energică, hotărâtă și visătoare…