Ziua Poliţiei Române – Poliţia oraşului Târgovişte
Printre primele instituţii înfiinţate prin Regulamentul Organic din 1831 se numără şi aceea a Poliţiei. Poliţia oraşului Târgovişte a fost înfiinţată în vara anului 1831, avându-l în fruntea sa pe polcovnicul Badea Poroineanu. Atribuţiile noii instituţii sunt reglementate în anul 1832 prin Regulamentul de organizare a Sfaturilor orăşeneşti care stabilea faptul că poliţia asigura, în colaborare cu Sfatul orăşenesc, paza bunelor rânduieli şi odihna obştii.
Tot Poliţia era cea care elibera biletele de drum pentru locuitorii care voiau să se deplaseze în alte localităţi şi organiza paza de noapte prin paznicii plătiţi de către locuitori. După înăbuşirea revoluţiei de la 1848 supravegherea călătorilor străini a devenit o prioritate. Poliţia era cea care asigura evidenţa acestora şi lua măsuri pentru părăsirea oraşului după expirarea termenului înscris în paşaport. O dată cu trecerea timpului atribuţiile instituţiei se diversifică, aceasta devenind responsabilă şi pentru serviciul de stingere a incendiilor, asigurarea barierelor oraşului şi administrarea închisorii din oraş.
În anul 1860 principalele îndatoriri ale instituţiei Poliţiei constau în: întocmirea catagrafiei averilor celor decedaţi, constituirea epitropiilor (tutelelor), aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti, rezolvarea unor pricini dintre locuitori (bătăi, certuri), încasarea amenzilor, furturile, spargerile, legalizarea actelor, înmânarea citaţiilor, supravegherea alegerilor, monitorizarea supuşilor străini, întocmirea listelor cu preţurile produselor, aplicarea sechestrului judiciar, precum şi supravegherea respectării regulamentelor de construcţie pentru împrejurimi şi clădiri.
Personalul Poliţiei oraşului Târgovişte era format la aceeaşi dată din şef, ajutor, patru epistaşi, un îngrijitor al temniţei, doi dorobanţi călare, trei dorobanţi pedeştri, un căprar de dorobanţi şi un şef al biroului servitorilor, în timp ce sediul era reprezentat de o singură încăpere dotată cu o masă, un dulap, călimări, scaune şi un dulap pentru arhivă.
Problemele privind personalul si dotările materiale au persistat de-a lungul timpului. Noi reglementări privind activitatea acestei instituţii au fost adoptate în anul 1875 – Legea Poliţiei Municipale, respectiv 1883 – Regulamentul pentru organizarea serviciului administraţiei şi Poliţiei oraşului Târgovişte. Prin acest ultim act poliţia comunală intra în subordinea primarului. Astfel, cu excepţia şefului Poliţiei care era numit de rege, restul personalului era numit şi plătit de primărie. Personalul Poliţiei la acea dată consta din: ajutorul şefului Poliţiei, doi comisari, doi subcomisari, un şef al jandarmilor şi sergenţilor de zi şi de noapte, doi jandarmi, zece sergenţi de zi şi treizeci şi cinci de gardişti de noapte.
Prin Legea din 1 aprilie 1903 privind organizarea Poliţiei Generale a Statului, lege în baza căreia activitatea poliţienească din România s-a desfăşurat până la nivelul anului 1929, Poliţia oraşului Târgovişte era subordonată Prefecturii judeţului Dâmboviţa şi era condusă de un poliţai ajutat de director, comisari, subcomisari şi sergenţi de oraş. În anul 1912 instituţia era condusă de Grigore Ştefan, licenţiat în drept, iar contabil şef era Ştefan Al. Brătescu, fratele scriitorului.
După Primul Război Mondial a luat fiinţă, în cadrul Poliţiei, o brigadă specială de siguranţă, ale cărei atribuţii constau în supravegherea şi combaterea curentelor extremiste care atentau la siguranţa statului. În virtutea noii Legi privind organizarea Poliţiei Generale a Statului din anul 1929 iau naştere detaşamente de poliţie la Găeşti, Pucioasa şi Titu-Gară, coordonate de Poliţia oraşului Târgovişte ce juca rolul de poliţie judeţeană. Aceasta era organizată pe trei birouri: administrativ, judiciar şi de siguranţă.
Pentru scurt timp, între anii 1938-1939, ca urmare a schimbărilor generate de regimul de dictatură regală, poliţia se unifică cu jandarmeria, pentru ca în anul 1940 să se revină la vechea formă de organizare. Sub această formă Poliţia oraşului Târgovişte a funcţionat până în anul 1949. În perioada în care şi-a desfăşurat activitatea (1831-1949), Poliţia nu a avut niciodată un local propriu ci numai modeste imobile închiriate, modeste fiind şi încadrarea cu personal, respectiv dotările materiale.
Notă: Toate aceste informaţii, plus multe altele, se regăsesc în cadrul fondului Poliţia oraşului Târgovişte (1844-1948), deţinut de Arhivele Naţionale-Dâmboviţa.
LILIANA STOICA este șef de serviciu la Arhivele Naționale Dâmbovița, absolventă a Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I.Cuza” Bucureşti …