Hotel Dâmbovița
La 21 iunie 1907, Nicolae Diaconescu din comuna Gemenea – sat Capu Coasti, vindea d-lui Iancu Tomescu, Hotelul Diaconescu situat în Târgoviște, strada Vestei, pentru suma de 14.000 lei. Hotelul era vândut împreună cu locul de curte, grădinile existente şi toate îmbunătăţirile aduse (grajduri, magazii, şoproane etc.). Deschiderea proprietăţii în strada Vestei era de treizeci de metri, se întindea pe o lungime de şaizeci şi trei de metri, iar deschiderea în spate era de douăzeci şi patru de metri. Proprietatea se învecina în lateral cu casele ce mici ale proprietarului (N. Diaconescu), respectiv proprietatea d-lui Costache Căpitănescu, iar în spate cu proprietatea Gh. Dimitriu.
Noul proprietar – Iancu Tomescu – în iulie 1919, închiriază pe o perioadă de trei ani lui Eralio Zinelli[1] imobilul cu două etaje situat în strada Vestei nr. 6. În contract era prevăzută o clauză prin care proprietarul putea să vândă imobilul în orice clipă, dar contractul de închiriere nu putea fi reziliat mai devreme de un an.
Dreptul de a-i percepe chirie d-lui Zinelli îi va reveni începând cu data de 2 februarie 1920 Federalei Băncilor Populare Dâmboviţa, de unde probabil şi schimbarea denumirii hotelului. Federala, reprezentată de I. Constantinescu-Viişoara, devenea noul proprietar al imobilului în schimbul sumei de 125.000 lei.
Intenționând să cumpere Hotelul Dâmbovița pentru a fi folosit ca internat al Școlii Normale de Învățători, conducerea județului apelează în 1920 la Corpul Avocaților din județul Dâmbovița pentru verificarea autenticității actelor de proprietate. Ca răspuns avocatul Grigore Tollea îl asigură pe Prefectul județului că actele sunt în regulă și se poate face cumpărarea. Mai mult chiar, acesta se oferă să reprezinte județul fără plata unui onorariu.
Astfel, la 1 octombrie 1920 era încheiat actul de vânzare-cumpărare între Federala Băncilor Populare Dâmbovița și Prefectura județului Dâmbovița. Obiectul tranzacției, ca şi în 1907, era Hotelul Dâmbovița zis și Diaconescu, situat în Târgoviște, strada Vestei No. 6, împreună cu tot locul lui, curtea, grădina și toate dependințele: grajduri, magazii, șoproanele și altele. Prețul vânzării era de 145.000 lei.
Din cercetările efectuate nu s-a putut stabili dacă într-adevăr imobilul a fost folosit ca internat al Şcolii Normale de Învăţători. Cert este ca azi el are aceeaşi destinaţie ca cea iniţială.
(Sursa: Fond Prefectura judeţului Dâmboviţa, dosar 49/1920.)
LILIANA STOICA este șef de serviciu la Arhivele Naționale Dâmbovița, absolventă a Facultăţii de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie „Al.I.Cuza” Bucureşti …
-
Eralio Zinelli, antrepenorul care a asigurat construirea turnului de observaţie al Cazarmei pompierilor. ↑