O flacăra pâlpâie-n candela mică.
E- atât de ușoară lumina ei caldă
Ridică o umbră pe icoana de sticlă,
Și-o lacrimă fața Maicii o scaldă.

E pace în mine și e rugăciune
Șoptesc printre buze cu ochii închiși
Simt mintea golită de amărăciune,
Și îngerii-i simt adormind indeciși.

Cer vouă la rându-mi smerită iertare
Dacă la vreme n-am știut cum să plec,
Rămân nemișcat în sterilă-așteptare
În loc de cât mai departe să trec.

Se-ntunecă parcă icoana deodată
Și flacăra ei de lumină s-a stins
Aș fi doar cu inima mea împăcată
Iar gându-mi pe tine suav te-a atins.