Am senzația că multă vreme am trăit în multe planuri, dar nu m-am găsit potrivit cu vreunul din ele. Poate că așa fost. Eu mă știu persoana care a avut o grămadă de obiective, voiam să caut confortul în altă parte, iubeam ceva, apoi altceva, căutam liniștea, dar nu în mine ci cu totul  într-o altă parte. Fiecare început mă speria, mă făcea nesigur pe propria ființă și după ce trăiam bine unele momente mă așteptam să fiu zdruncinat de un final dureros și dramatic. Totuși am învățat să iubesc noutatea și neobișnuitul, surpriza și riscul și până la urmă asta mă conturează.

Îmi era groază de maturizare, de trecerea rapidă a timpului, de ideea că o să fiu un ratat care nu va însemna nimic în univers. Mă speria orice, deși luptam câteodată cu un curaj nebun. Nu mă judec, pentru că sunt un om frumos în toată stricăciunea mea. Pentru că am vrut mereu mai mult, am vrut perfectul, m-am ferit de mediocritate și am încercat din răsputeri să-mi depășesc limitele. Am învățat să am încredere în tot ceea ce știu că mă definește și în alegerile mele, uneori riscante, alteori bine calculate. Și renunț uneori, în loc să rămân agățat de o tristețe teribilă.

Am și acum momentele acelea când mă panichez sau când știu că aș fi putut face mai mult, dar nu am putut. Iar înainte să-mi reproșez că sunt un „fraierică”, caut și încerc să găsesc cele mai potrivite soluții. Așa pot să accept mai ușor finalurile și să eșuez cu mulțumirea că totuși am învățat ceva din lecția aceasta. Nu am răspunsuri pentru toate întrebările mele, dar am încetat să mă simt prost pentru că nu le-am încheiat cu bine pe toate. Mai devreme sau mai târziu tot pe picioarele mele o să fiu și asta mă motivează. Avem nevoie de repere în viață și astfel ne gândim la situațiile în care ne-am simțit minunat și să căutăm ceva asemănător în viața de zi cu zi. Asta nu înseamnă că plutim nostalgic, ci că vrem să fim legați de sentimente puternice, ca mai apoi să dăm tot ce avem noi mai bun. Viața ne va pocni, oamenii, indoielile, dar să nu renunțăm, să facem ceva mic și bun în fiecare zi, pentru că lucrurile mari necesită timp. Să ne recunoaștem cum suntem în diferite momente, slabi sau tari, să fim conștienți de puterea pe care o deținem. Să fim mai buni, mai iubitori, să fim fericiți că ceea ce suntem, suntem bine, să ne simțim bine în pielea noastră.

Am vise. Am scopuri și obiective mari, mai ales acum că știu ceea ce-mi oferă putere și împlinire în existență. Mi-am rearanjat prioritățile, fac ce-mi place și mă descurc destul de bine. Suntem liberi. Ce-i al tău e pus bine, la loc bun. Păi, sper să fiu curajos șă încrezător ca să găsesc și eu ce e al meu.

MARIUS ALEXANDRU DINCĂ este proaspăt student, absolvent de Carabellă târgovișteană și scepticul nostru de serviciu…