Mc RANIN – Muzica pigmee, sunete noi în ritmuri vechi (I)

 

Mc._RaninNenumărate muzici din spațiul extra-european, numite și muzici etnice, sunt preferate de artiștii din lumea întreagă sau din aceea a filmului, pentru sonoritățile lor inedite și neașteptate care surprind urechea occidentalilor. Aceste muzici ne emoționează pe noi, oamenii formați în spațiul culturii și al tradițiilor muzicale de sorginte populară, tot așa cum s-a întâmplat la apariția jazz-ului în anii 20, care își trăgea sevele din ritmurile africane. Poate de aceea această muzică este și astăzi percepută ca o muzică ce aparține negrilor ( în orice caz ei o cântă cel mai bine ), o au în sânge.

Inspirați de sonoritățile jazz-ului, ne ducem cu gândul nu la muzicile din centrul Africii, care sunt bine cunoscute, ci la mai puțin cunoscutele sonorități ale muzicii pigmeilor, interpretată de aceste populații migratoare din mijlocul Pădurilor Tropicale. Pigmeii sunt „ființele naturii”, ei se deplasează dintr-un loc în altul în fiecare zi, casa lor este în perpetuă mișcare, iar muzica este aceea care îi acompaniază ca o umbră, potențându-le gesturile. Ei nu construiesc clădiri, nu au haine, trăiesc în prezent, bucurându-se de tot ceea ce îi înconjoară. Au conștiința din vechime că sunt o parte din pădure, deci din natură, pe care încearcă să nu o distrugă.

Dacă ar fi să-i privim din perspectiva ecologiei, am putea spune că ei sunt oamenii cei mai civilizați. Ceea ce numim noi structură tribală (până mai ieri erau considerați sălbatici) s-a dovedit a fi o structură perfect valabilă și adaptabilă la mediu, ceea ce le-a permis supraviețuirea. Pigmeii sunt ființe fericite, iar muzica lor exprimă o stare de mulțumire, nu este o muzică războinică, așa cum se întâmplă la alte popoare africane, este mai mult o muzică ambientală, aproape minimalistă, așa cum este și talia lor, probabil o adaptare miraculoasă pentru a supraviețui în mediul dificil al pădurii. Occidentalii i–au privit ca pe niște copii neajutorați și neștiutori, au încercat să-i civilizeze cu forța, să-i sedentarizeze, să-i creștineze etc., dar spiritul pădurii prezent în corpurile lor i-a ajutat să scape de fiecare dată, prezervându-și identitatea și libertatea de mișcare. ( va urma )

MIHAI CONSTANTIN RANIN este regizor, scenograf, manager cultural și crede că a face teatru e ca și când în loc să plantezi un copac, plantezi o pădure…