Arheologie…
Cotrobăind prin hârtii, pentru a găsi o mărturie a unei delaţiuni de la CNSAS, am dat peste o… poezie a tatălui meu pe care nu o băgasem în seamă, şi despre care acum cred că este… un semn. Iată-l:
Mergând încet pe drumul cenuşiu
Credeam că fum eu aş putea să fiu
Gândeam că-n ceaţă aş putea să mă transform
Şi-aşa împrăştiat eu aş putea să dorm…
Gândeam că-n fulg de nea mie mi-ar sta mai bine
Şi-aşa m-am transformat în iarna care vine,
Gândeam că primăvara este mai frumoasă,
Şi-atunci pe ea o alesei mireasă…
Dar primăvara-mbătrâni uşor
Şi înspre Nord m-ademeni să zbor…
Şi-ascult avid îndemnul….,am zburat
Şi chipul Tău pe loc m-a fermecat….
Şi-atunci gândii că-i mult mai bine
ca să rămân o viaţă-ntreagă lângă tine….!!!
Un gând…
Câteva consideraţii, fără pretenţii… Educaţia fără iubire şi exigenţă nu înseamnă nimic. Iubire şi exigenţă: două noţiuni aparent contradictorii…. dar eu zic de nedespărţit… A iubi pe cineva, înseamnă al îndruma pe calea cea bună, mai ales la vârsta fragedă a alegerii. Calea cea bună, este calea bunei cuviinţe, calea credinţei şi cea a adevărului… Pe calea asta trebuie îndrumare, la o vârstă fragedă… Kant îi spune imperativ categoric, creştinismul, credinţă necondiţionată… Oricum, credinţă şi deci iubire, fără exigenţă nu se poate… Libertatea necondiţionată a timpurilor noastre este erezie, ne îndreptăm către neant. Iubirea înseamnă două fiinţe diferite care vor da naştere unei fiinţe diferite şi unice întru eternitate…
6 mai…
Astăzi a avut loc aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea liceului de cultură generală din Titu. De Izvorul Tămăduirii! Aş fi vrut ca în cuvântul meu la decernarea unei diplome oarecare cu ocazia a 42 de ani de activitate, să urez celor prezenţi tămăduirea de ură, de resentimente, de ranchiună, şi de invidie pentru realizările unora şi neputinţele altora, recompensate cu titluri iluzorii şi cu sume de bani fără valoare… Nu am putut să o fac dintr-o reţinere faţă de mulţii mei profesori, mentori şi foşti absolvenţi ai liceului teoretic, anonimi în sală, dar prezenţi în aura sentimentală a momentului aniversar… Le dedic aceste modeste rânduri de iubită aducere aminte…
O filosofie…
Moartea îşi vede de treabă, îşi are etapele ei. Nu ţine cont de toanele tale… Dumnezeu ştie una şi bună, viaţa este o scară cu trepte în sus şi în jos… Le urci le cobori, este treaba ta, El îşi vede de treabă… Când eu nu voi mai fi, în camera de alături de camera ta de alături va fi multă linişte. Nu se vor mai auzi nici gemete, nici sforăituri, nici rugăciuni către Domnul. Va fi multă linişte care va invada odaia de alături de odaia ta de alături… nu va mai fi nici un spaţiu liber pentru o mişcare, ceva… Liniştea va împietri în întreaga cameră ca-ntr-o criptă şi absenţa mea va deveni foarte prezentă, absenţa mea foarte prezentă…
Stare…
Stare… Un semn şi dispare… Efemeritatea stării de acum, efemeritatea parcurgerii unui drum de acum la acum… Nu mai ştim cine suntem, ce identitate avem, care ne este propria noastră poveste, spre ce tărâm ne îndreptăm, cu ce tren ireal şi himeric ne rătăcim în vâltoare de abur şi scrum..
Mă gândesc la maculare…
În anii 74 la Titu funcţiona un cenaclu la care veneau poeţi din toate colţurile judeţului şi nu numai… Era un lucru suspect, ce nu putea să scape organelor de securitate… Eram tineri, frumoşi şi, credeam noi, liberi… Veneau Gandi, Mihail I. Vlad, Doru Mareş, Paul Nancă din când în când, prietenii noştri din Titu: Viorel Răducanu, Nelu Burhan, Savu Jan – profesor de matematică, George Geacăr, Georgian Ilie… şi alţii, şi alţii… Acum după ani şi ani de democraţie, constat că anii aceea frumoşi şi abrupt, brutal întrerupţi de o acţiune absurdă şi fără de sens dau roade în „seminţele viermelui”, ale lui Iuda… Suspiciunea… Cer! Imperativ celor care cred că am avut o singură clipă de colaborare să arate cu degetul, care sunt sigur se va usca, precum sufletul unui lepros…
Partea superioară a machetei
MIRCEA DRĂGĂNESCU este absolvent de filosofie și este membru al Uniunii Scriitorilor din România…