Neculai Constantin MUNTEANU – Actualitatea românească

 

Neculai Constantin MunteanuI-AU FĂCUT-O! – I-au făcut-o și lui Nicolae Bălcescu. L-au ales membru post-mortem al Academiei Române. Vă dați seama? Nicolae Bălcescu coleg cu Constantin Bălăceanu Stolnici! Bine, și cu Nicolae Breban!

LOCATIVE – Traian Băsescu se va muta în curând în noua sa locuință, din cartierul Primăverii, ocupată până acum de fosta soție a fostului premier Petre Roman.
Mioara Roman susține că el, Traian Băsescu, „vrea să fie Petre Roman. Vrea să stea în biroul lui Petre Roman.” !!!!Ceea ce eu, unul, nu prea cred. Desigur, Traian Băsescu e un păcătos, dar nu prea văd de ce ar vrea el să fie Petre Roman. Și nici nu cred că i-ar fi trecut vreodată prin cap să se însoare cu Mioara Roman, de exemplu. Doar așa, ca să fie Petre Roman!

CĂLIN POPESCU TĂRICEANU NU POATE SĂ FACĂ DOUĂ LUCRURI ÎN ACELAȘI TIMP: SĂ STEA PE SCAUN ȘI SĂ GÂNDEASCĂ ! – Călin Popescu Tăriceanu, devenit preşedintele senatului din pupincurism la adresa lui Victor Ponta, e chinuit de întrebări metafizice. El susține că e aberant ca Victor Ponta să fie acuzat de conflict de interese şi se întreabă „dacă este normal ca într-o ţară democratică un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne în două luni”, apreciind că e o „încercare de lovitură de stat”. Nu știm pe ce se bazează mintea sărăcuță a lui Tăriceanu când afirmă că procurorul ăla a răsturnat două guverne în două luni, fără să ne și spună care au fost guvernele alea răsturnate. Dacă nu cumva bietul om confundă guvernul cu căruța aia din Caracal! În rest, într-o țară în care un gușat ca Tăriceanu, la 63 de ani, poate să fie la a cincea nevastă, atunci și un procuror de 27 de ani poate să răstoarne un guvern, mai ales dacă e condus de neisprăvit ca Victor Ponta. Zic și eu

REVIZUIRE – Despre Adrian Năstase am spus multe. De fapt, ori de câte ori mi-a dat prilejul, l-am făcut cu ou și cu oțet. Bolnav de putere, arogant, infatuat, lacom, hămesit, hoț, arghirofil, mitoman, grafoman, lipsit de simțul măsurii, nesimțit, cu fundul în cel puțin două luntrii etc. etc. etc. Dar niciodată, niciodată n-am spus că ar fi și prost. A venit vremea să-mi revizuiesc radical opiniile după ce pârnăiașul de la Cornu, a scris negru pe alb că DNA face „jocul rușilor” pentru că a îndrăznit să arunce o privire în golăniile financiare ale cuplului comic Victor Ponta – Dan Șova. Eu credeam că chestia asta cu stați cuminți că vine Bau bau-ul de la Moscova a murit odată cu Nicolae Ceaușescu. Da’ de unde ! A resuscitat-o Adrian Năstase. Prin respirație gură la gură. Așa că, n-am încotro, trebuie s-o spun : Adrian Năstase ești prost! M-am hotărât greu, Arogantul fiind concurat la greu de Călin Popescu Tăriceanu. Omul cu cinci neveste a zis una aproape la fel de gogonată. Cică „anchetarea premierului pentru spălare de bani destabilizează România”! Măh, mai sunteți ?

DURERI DE BURTĂ – Reținerea lui Solomon „Moni” Wigler, consilier preferat și extrem de personal al primarului general Sorin Oprescu, rapiditatea cu care primarul l-a suspendat din funcţie și totala disponibilitate cu care primăria s-a oferit să pună la dispoziția organelor de cercetare informațiile, documentele și înscrisurile solicitate de către acestea, e semn că afacerea e cu un „va urma” greu de sensuri. Deși numele de alint nu-i venea de la Money, „Moni” Wigler era nu numai preferatul primarului, dar era și omul care avea grijă de tot ce înseamnă confortul primarului, omul care se îngrijea și de administrarea bunurilor lui, știute și neștiute, dar era și mâna lui dreaptă, aia care aduna, strângea, împărțea. Și, de va vorbi, „Moni” pre mulți va răspopi. Cunoscători fini ai mățăraiei locului, cred că, totuși, „Moni” nu-i decât un buboi purulent, puturos și urât mirositor de pe spinarea primăriei, tocmai incizat, dar ce urmăresc cu adevărat chirurgii DNA este extirparea unei tumori cam cât un cap de prunc care ar fi crescut chiar pe scaunul primarului Sorin Oprescu. Mafia consilierilor instalați în primărie, nu fără știința primarului, ba chiar aleși de el, nu are precedent. Și nu doar că era de netrecut, nu dădeai, nu se rezolva nimic, chiar și dacă legea era de partea solicitantului, iar nimic înseamnă nimic din ce nu este cuantificabil in bani. Dar este și de o agresivitate și de o incompetență înfiorătoare. Normal, cu cât birocrația, incompetența, haosul și bunul plac sunt mai mari, cu atât mai consistente erau și comisioanele pretinse fără nici o jenă. Din această cauză, firme mari au înghețat toate proiectele importante care aveau vreo tangență cât de mică cu primăria. Și toate durerile de burta ale primăriei își așteaptă chirurgul adevărat. Altul decât actualul chirurg de apendicite !

CE BOGAT ERA, SĂRACUL! – Averea lui Solomon Wigler, consilierul personal preferat al primarului Sorin Oprescu: în declaraţia de avere din anul 2013, Wigler susţine că are un teren intravilan cu o suprafaţă de 65.000 de metri pătraţi situat în Popeşti Leordeni, două case amplasate în Bucureşti şi un apartament de 80 de metri pătraţi situat tot în Capitală. De asemenea, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu mai deţine şi trei autoturisme: un Audi Q5, achiziţionat în anul 2013, un BMW X1 din anul 2011 şi un BMW X320d tot din anul 2013. Totodată, acesta mai are ceasuri, bijuterii şi obiecte de artă în valoare totală de 1,9 milioane de euro, între care ceasuri şi bijuterii care valorează 600.000 de euro, obiecte de cult în valoare de 500.000 de euro şi obiecte de artă care se ridică la 800.000 de euro. Toate acestea au fost dobândite, potrivit declaraţiei de avere, în perioada 1994 – 2008. Solomon Wigler mai are şi patru depozite bancare cu peste 233.000 de euro şi 33.000 de lei, acordând şi două împrumuturi în valoare totală de 129.000 de euro. În 2012, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu a încasat de la Primăria Capitalei suma de 34.857 de lei.

2 IUNIE SPRE SEARĂ; NIȘTE CURVE ȘI TRĂDAREA LIBERALĂ – Președintele Klaus Iohannis a reacționat cu tristețe după votul dat în Senat împotriva cererii DNA de reținere și arestare a lui Dan Șova. „Constat, din păcate, că prin votul dat astăzi în Senat, Parlamentul perseverează în a obstrucționa procesele din justiție, apelând la tertipuri procedurale. Atunci când este vorba de statul de drept, este din ce în ce mai greu de lucrat cu acest Parlament și această majoritate”, a scris pe Kalus Iohannis pe Facebook. REZULTATUL VOTULUI: 72 de senatori au votat ÎMPOTRIVĂ, doar 66 pentru ridicarea imunității. Stupefiant, conform site-ului http://www.stiripesurse.ro, de la vot au lipsit următorii senatori PNL:

  1. Antonescu Crin
    2. Boagiu Anca
    3. Bodea Cristian Petru
    4. Chiru Gigi Cristian
    5. Dumitrescu Iulian
    6. Popa Mihaela
    7. Popescu Corneliu
    8. Popescu Dumitru Dian
    9. Mihai Neagu
    10. Grigoraș Viorel
    11. Florian Daniel Cristian.

Dacă aceste 11 curve liberale nu ar fi lipsit de la vot rezultatul ar fi fost 77 SENATORI PENTRU ridicarea imunității și numai 72 ÎMPOTRIVĂ. Bref… Pe Dan Șova nu pesediștii l-au făcut scăpat, ci liberalii. Alina Gorghiu & Vasile Blaga nu vreți să ne căutați puțin pe-afară? Cu părere de rău, marile probleme pe care le are și le va mai avea președintele nu sunt numai cu acest parlament ci, în principal, cu parlamentarii din partidul din partea căruia a candidat. Parlamentari care sunt niște curve politice. Și când n-ai cu cine, n-ai cu cine!

Întâmplător sau nu astăzi a fost Ziua internațională a curvelor. Nu-i o glumă. A curvelor cinstite. Nu e cazul curvelor liberale !

2 IUNIE SPRE DUPĂ-AMIAZĂ – În această după-amiază, Dan Șova, prietenul de nebunii financiare al lui Victor Ponta, află dacă intră sau nu la bulău. Până atunci, Patriarhia a livrat o cisternă de mir premium, fără plumb, pe adresa fostei judecătoare Ruxandra Jipa, zisă și Miruitoarea. Se speră că mirul protector de imunitate să-l protejeze pe vițelul spurcat la țâța banului public, cum s-a întâmplat și data trecută, când mirul și mânuța miruitoarei Ruxandrei a adus aura protectoare asupra dobitocului, după cum se poate observa și mai jos.

UN SPECIALIST AL STATULUI. AL STATULUI DEGEABA… – Un penibil, aflați că-l cheamă Liviu Pop și este unul de specialiștii lui Victor Ponta. Aproape un nimeni. Și, normal, e ministru. Unde ? E ministru delegat pentru Dialog Social. De ce ? Degeaba ! Adică ministru de nimic și la nimic ! Însă trebuia răsplătit. A pus capul, umărul și mai ales picioarele la scoaterea basma a lui Victor Ponta și la mușamalizarea scandalului cu doctoratul plagiat. Ca ministru interimar al educaţiei, Liviu Popo a desființat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare chiar în momentul în care analiza cazul Victor Ponta și era pe cale să constate că Victor Ponta e plagiator, adică un hoț.
Mă rog, România să se află la porțile Orientului. O ține acolo partidul lui Victor Ponta.

Grav este că, la fața pe care o are, Liviu Pop își permite luxul să aibă și principii. Ce principii? „Principiul meu în viață este că decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba.”, a declarat el chiar de Ziua internațională a muncii. Întrebarea este cum dracu poate el sta degeaba când nu muncește degeaba ? Și viceversa. Un miracol social-democrat.

UN SPECIALIST – Deputatul Mădălin Voicu, despre judecătoarea Livia Stanciu, șeful ICCJ: „Livia Stanciu e o bucătăreasă de la cantina partidului sau concurentă la „Mireasă pentru fiul meu”. Nu are ce căuta în poziția aceea. Ar fi trebuit, nu doar pentru cazul Rarinca, să își dea demisia! Nu acum, ci mai demult, pentru că nu are calitatea pentru această funcție.”

În ce este specialist Mădălin Voicu ? În nimic. Cu alte cuvinte, el este deputat și asta chiar   că-i ocupă tot timpul. În plus, este și rateul unui mare artist.

A FI ȘI A AVEA – O parte din mita de aproape 90 de milioane de euro, primită de Marian Vanghelie, ar fi ajuns la Mircea Geoană. Sub formă de ceasuri primite cadou de soțul Mihaelei. Care soț zice că habar nu avea de proveniența banilor din care au fost cumpărate ceasurile. Se presupune că banii fie creșteau într-un copăcel din grădina primăriei, fie proveneau direct dintre cracii Oanei Mizil. Deocamdată ceasurile au fost puse sub sechestru de DNA. Rămâi visător, de fapt, îți stă mintea-n loc, nu numai ceasul, când te gândești că, în șapte ani, Vanghelie a putut încasa 90 de milioane de euro din comisioane ilegale la contractele Primăriei. Și la partid nu s-a știut nimic, nimic, nimic. N-o fi știut el să conjuge verbul a fi, dar la a avea… avea o mână lungă ceva de speriat. Deh, capitalism de cumetrie roșie și social-democrată.

NIȘTE CHINEZI – Membri de vază ai PSD-lui sunt fascinați de tot ce vine din China. Și chiar mai mult decât atât. Adrian Năstase și-a umplut casa din Zambaccian cu chinezerii de mare bun gust. Același lucru l-a făcut învățăcelul lui, Victor Ponta. El a importat din China, în condiții tulburi, toate gadgeturile cu care s-a încercat mituirea alegătorilor în campania electorală ratată „Victor Ponta Președinte”. Brichetele, pixurile, gălețile de plastic, și minunatele ceasuri de trei lulele, marca „Românul”, din China au fost aduse.

Însă Ponta este și om de idei. Puține și fixe, un fel de ideolog. Potrivit unei ştiri transmise de Agenţia de presă chineză Xinhua despre o vizită a lui Victor Ponta în China, împreună cu soția, premierul ar fi declarat că „România este mândră de prietenia tradiţională cu China şi admiră Partidul Comunist Chinez pentru modul în care a condus poporul chinez pe calea socialistă”. O declarație de care ar fi mândru până și bătrâna șandrama comunistă Ion Iliescu.

Pică bine, mai ales că partidul comunist, în drumul său neabătut pe calea socialismului, se confruntă cu un pustiitor val de corupție. Drept care, o zi după gratii este ultima inovație a vastei campanii anticorupție desfășurate de partidul comunist chinez, care a decis să oblige înalții funcționarii de partid și de stat, și soțiile, să viziteze închisorile pentru a vedea cum ar putea arăta viața lor dacă vor comite ilegalități. O experiență interesantă și pentru Victor Ponta pentru ai pune la adăpost pe colegii care ar putea cădea în ispită. Sigur pentru Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Constantin Nicolescu, și chiar tata socru, Ilie Sârbu e cam târziu. Dar mai sunt atâția hoți potențiali în PSD că o vizită la Rahova sau Poarta Alba poate le-ar mai domoli oleacă rapacitatea! Hai, Victore! Curaj! Dacă vrei, puți! Pardon, poți!

MARE INDIGNARE MARE – Multă lume s-a întrebat ce-a căutat generalul Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentului Securității Statului, la lansarea monografiei SRI, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență a Serviciului. Cum ce? Iulian Vlad reprezintă continuitatea, trecutul care-și dă mâna cu prezentul, năravul din fire. În plus, simbolizează faptul că sângele apă nu se face! Inclusiv și mai ales sângele de pe labele păroase ale securității!

PREZIDENȚIALE – Deci… După „Pas cu pas”, a urmat „Primul pas”. Posibile titluri viitoare.
La pas. Trei pași la stânga binișor și alți trei pași la dreapta lor. Un pas înainte doi pași înapoi.
Fă pași! În pas de voie. Un pas greșit. Pe loc repaus. Tot pe loc, pe loc, pe loc…

GROAZNIC – Mai papagal ca oricând, Radu Mazăre a demisionat din postul de primar al Constanței. Ne cerem iertare, până la această oră, niciun constănțean nu s-a sinucis!

ÎNTREBARE – Dacă PSD-ul s-a mobilizat exemplar pentru a-l convinge pe penalul Liviu Dragnea să-și folosească demisia ca hârtie higienică, n-ar fi normal ca Victor Ponta să facă ceva și să-l întoarcă din drum și pe deraiatul Radu Mazăre? Întreb pentru niște prietene. Dezbrăcățelele alea folosite de primarul Constanței la împărțirea pungilor cu zahăr și a puilor congelați. În plus, și Radu Mazăre face parte din imaginea emblematică a PSD-ului în tot ce are partidul mai bun în materie de hoție, ilegalitate, nesimțire și bun plac. Nu mai vorbesc de carnaval, starea naturală a PSD-ului dacă avem în vedere defilările cu care alegorice din Constanța și lansarea candidaturii lui Victor Ponta la președinție. Hai, Victor un pic de bun simț, ce naiba. Tu ești ca ei și ca tine sunt și ei. Ca în toate portretele de familie ale partidul în care ești în centru, nu?

E VREMEA ORHIDEELOR – Ionuţ Rudeanu, ginerele neoliberalului Vasile Blaga, a fost puțin reținut de procurori după ce băieții de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții la domiciliile și sediile comerciale ale mai multor persoane din București, Deva și Buftea, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. SC Axis Corporate Security SRL, firmă de pază și protecție deținută de Ionuț Rudeanu și Aurora Mariana Rudeanu, ginerele, respectiv cuscra lui Vasile Blaga, a încheiat în 2013 contracte cu instituții de stat în valoare de câteva milioane de euro. Numai cu CNADNR a semnat opt contracte, dintre care cinci într-o singură zi, în valoare de 2,2 milioane de euro. Sigur, o știre cu un șmecher abonat la bani publici e o banalitate în România de azi. Și din banalitate n-o scoate nici faptul că Ionuț Rudeanu este medic stomatolog de meserie, reciclat în proprietar de firmă de protecție și pază, sub oblăduirea neamurilor, și nici chiar faptul că e ginerele lui Vasile Blaga și că a făcut cele mai grase afaceri pe vreme cânt tata socru era ministru de interne. Altceva m-a făcut să tresar și să consider că știrea merită atenție. O orhidée. De când cu nunta aia de la Cluj prăbușită în orhidee chinezești, România toată pare scufundată sub orhidee. La nuntă, în pat, sub pat, pe pervaz etc. Și acuma și în piept. Încântător, după cum se poate vedea mai jos. România, lamé și orhidee! Cum ar veni, ne-am dat în paște!

ȘTIAȚI CĂ? – Știați că Arogănțimea Sa Adrian Năstase Cel Mai Mare Și Mai Mare nu mai are viză de intrare în Statele Unite? Și că viza i-a fost retrasă, să mori de râs, hi, hi, hi, din cauza condamnări pentru corupție? Știu, știu, știrea e veche, e din 2012. Dar a fost reactualizată zilele acestea. Mai întâi de adjunctul asistentului secretarului de stat american, Hoyt Brian Yee. Audiat în subcomisia pentru afaceri europene si Eurasia, acesta a declarat că foști și actuali oficiali guvernamentali români și bulgari au primit interdicție de călătorie în Statele Unite din cauza corupției. Fără să dea și nume, s-ar părea. Și a doua oară a fost reactualizată chiar de împricinat, de Adrian Năstase, care a sărit ca blonda din baie, udă, țipând ca proasta «eu eram acela, eu ». Și dăi cu nerecunoștința americanilor, cu consilierii oculți ai ambasadei americane care l-ar fi pârât că ar fi corupt pentru niște pixuri din campania electorala etc. Mai mult, Arogănțimea Sa s-a arătat indignată la culme că americanii decid pe suspiciuni de corupție din România, din Bulgaria, din Ungaria, cine să călătorească și unde. Arogănțimea Sa exagerează și își dă importanță. Americanilor li se rupe dacă Adrian Năstase vrea să călătorească la Pola, sau cum îi zice, în Croația. Interdicția lor privește doar intrarea coruptului care este pe teritoriul SUA. De fapt, Adrian Năstase a prins momentul să se dea un pic de victimă din rațiuni publicitare. Dezvăluirea a fost făcută la Bookfest, unde Adrian Năstase și-a lansat o cărțulie. De data asta una scrisă în libertate. Și dă bine să te dai victima americanilor, în speranța că mai vinzi o carte, două. Ce carte ? Să fie clar, nu facem publicitate pe daiboji, da ?

ALINUȚA PROMITE ! ARE STOFĂ ! – Alina Gorghiu, co-președintele PNL pe stil nou, a pus pe pagina ei de Facebook o fotografie aproape oficială de la spectacolul prilejuit de sărbătorirea a 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal. O poză cu cântec. În ea e ceva în plus și din ea lipsește ceva. În plus e liberalul adus cu pluta Vasile Blaga, iar în minus este liberalul cel mai compromis de cârdășia cu descendenții comunistului Ion Iliescu. Un pas mai la dreapta și obiectivul fotografului l-ar fi prins în poza marii familii liberale și pe Crin Antonescu, până mai ieri liderul partidului. Noroc cu vigilenta Alina care a ales cu grijă cadrul fără looser, prezent și el în sală dar, prin grija urmașei, absent în portretul aniversar al marii familii liberale! N-am prea mare considerație pentru politicianul Crin Antonescu, nici pentru felul în care a condus barca liberalilor, nici pentru modul în care s-a lăsat tras pe sfoară de Victor Ponta. Însă o fotografie în care lipsește Crin Antonescu și e prezent „liberalul” Vasile Blaga e prea mult. Și dă puțin și în ridicol. Procedeul nu e nou, are antecedente istorice. Când cu marea epurare stalinistă din anii 40, secolul trecut, după ce erau executați, se rescria trecutul și epurații dispăreau și din iconografia partidului. Erau scoși cu foarfeca și prin trucaje fotografice, nu foarte îndemânatice. Crin Antonescu ar fi primul caz în care e scos din poză, în viață fiind, prin împingerea mai hacana a aparatului de fotografiat. Să ne bucurăm pentru el că e încă în viață. A apucat vremuri bune, totuși! Și să consemnă faptul că Alinuța Gorghiu are stofă! Promite. Rescrie la iuțeală și trecutul și prezentul. Ar fi făcut carieră grozavă pe vremea lui Stalin. Și este de viitor, în cazul în care partidul urmașilor lui Ion Iliescu ar fi interesat de ea!

ÎNCĂ O VICTORIE – Victor Ponta, prim ministru, încă, și fată în casă la TRASH TV, tot timpul, salută o nouă victorie a normalității, a democrației, a parlamentarismului, a guvernului, a tuturor europarlamentarilor români și a PSD-ului. O victorie la care și-au dat sudoarea și sângele și liberalii Mircea Diaconu și Norica Nicolai. O victorie a normalității!

S-a făcut dreptate! Antena 3 ajuns și în grila Parlamentului European. Bucuria fabricanților de măști de gaze e de nedescris.

SPUNE-MI CU CINE TE ÎNSOȚEȘTI… – Megapercheziții ale procurorilor la Primăria Târgu Jiu şi la locuinţa primarului Florin Cârciumaru… Și un megadosar de fraude cu fonduri europene pentru lucrări de canalizare cu un prejudiciu cât casa poporului…

Așa, și ? Ce să-ți zic! Ne doare pe noi în cot că încă un corupt de la PSD ia calea pușcăriei!

Și totuși, și totuși, un pic, așa, tot ar trebui să ne doară. Că tragi un pic de Cârciumaru ăsta, și cine miaună la capătul tunelului? Aă? Nu știți? Nimic nu știți! Vă spun tot eu. La capătul celălalt miaună pisicul. Pisicul Victor Ponta. Da, da! Cârciumaru este președintele PSD Gorj, organizația pe listele căreia Victor Ponta a fost ales deputat. Și iată ce declara Ponta în 2012:

„Pentru informarea celor care sunt uimiți că am ajuns prim-ministru o să dau câteva explicații. Am ajuns prim-ministru pentru că am fost sprijinit cu mult timp înainte să mă gândesc eu că o să ajung prim-ministru de oameni care au avut încredere în mine. (…) Am ajuns prim-ministru pentru ca m-a sprijinit domnul Cârciumaru și pentru că am mers împreună cu domnul Călinoiu“. Q.E.D.! Florin Cârciumaru este preşedinte al PSD Gorj din anul 2004, când i-a luat locul, în fruntea filialei, altui megaescroc PSD, Nicolae Mischie. El este primar al municipiului Târgu Jiu din anul 2000. Deci e și mai și ca Mischie!

MADEMOISELLE CHANTE LE BLUES ! – Nenorociții ăia de la DIICOT, că altfel nu poci să le zic, trăzni-i-ar, l-au pus sub control pe frumușelul de Remus Truică. Pen’ ce? Pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, instigare la înşelăciune, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, într-un dosar cu credite ilegale luate de la BRD. Nu știți de unde să-l luați pe Trucă? Vă zic eu. Prin 2004, impresionat de răpitoarea lui frumusețe, Adrian Năstase, pe ăsta îl cunoașteți, sper, l-a luat la guvern. Șef de cabinet… Și de aici a început uluitoarea ascensiune a lui Truică în afaceri IT. A câștigat mai toate afacerile grase cu statul în materie de computere și accesorii. Bine, la grămadă, ar fi fost furtunul și țeava prin care s-ar fi scurs mita din Mega-Dosarul IT către Dana Năstase.

Alte informații ? Avere de neam prost, conace, insule, Monte Carlo, iahturi, automobile de lux, chestii de astea. Plus gusturi artistice rafinate și femei, desigur. După ce și-a snopit nevasta în bătăi, cavaler, a angajat-o pe Patricia Kass să-i cânte la ziua lui de naștere. Și chiar mai mult decât atât. Și acuma, numai la asta mă gândesc, biata Patricia o s-o dea în blues. De jale. Și de inimă albastră.

SLAB DE CONSTITUȚIE, SLAB ȘI LA ARITMETICĂ! – Cocălarul Victor Ponta a declarat, în legătură cu intenția președintelui Klaus Iohannis de a ataca la Curtea Constituțională MODIFICĂRILE parlamentarilor la CODUL PENAL, că totul este „o propagandă securistă”. Ați citit bine, o propagandă securistă. „Să nu ne aflăm într-o confuzie care ține tot de propagandă. Probabil se referă la un proiect de modificare a Codului Penal care e trecut de Senat cu 90 la 20 de voturi. Eu vă anunț că PSD nu are 90 de senatori, deci 90 de senatori din toate grupurile parlamentare, la 90 la 20, povestea asta că vrea PSD… noi nu putem să schimbăm o lege și nu avem în niciun caz 90 de senatori. Faptul că de fiecare dată eu vorbesc de guvernare, dar PNL nu prea există, e propagandă securistă, cum putem noi să strângem 90 de voturi? Hai să fim serioși, nu asta e situația”, a declarat Victor Ponta. Traian Mircea M. a numărat steagurile de pe tarlaua lui Călin Prostescu Tăriceanu: „Pentru informarea acestui mitoman, situația oficială din Senat e următoarea: PSD-PUNR: 78 de voturi, PLR-PC: 13 voturi. Acum, concentrează-te Viorele, hai că poți, pari a fi trecut de clasa a II-a: 78 + 13 =… ?” Și adaugă, prostovane, și băieții de la UDMR. Și ei interesați în ușurarea Codului Penal!

O BABĂ TURCEASCĂ – Oamenii lui Sorin Frunzăverde (liberal de vază, ex-popular, aripa Vasile de la PDL), Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, și nepotul acestuia, Cosmin Ghiorghioni, arestați… Pentru luare de mită. Prinși în flagrant.

Sorin Frunzăverde aduce tot mai mult cu o babă turcească!

LUNG PRILEJ DE VORBE ȘI DE IPOTEZE – Când mă indignam că un foarte bun interviu acordat de președintele Klaus Iohannis canalului public german ARD nu se afla și pe site-ul Președinției, desigur acompaniat de o traducere autorizată, nu știam un detaliu. Un fleac. Fleac, fleac, dar cu consecințe imprevizibile. Nu știam că Departamentului de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale (șef Daniela Bârsan, cândva pupila traseistului Dan Mihalache, actualmente consilier prezidențial) expediase pe adresele unor entități media, alese pe sprânceană, un sms cu următorul conținut (citez): „Președintele Klaus Iohannis, (sic, virgula între subiect și predicat!) a acordat un interviu pentru Televiziunea Publică Germană ARD care va fi difuzat duminică 17 mai a.c., în intervalul 12-12.45. Interviul integral la…„ Cine a trimis acest sms confundă un interviu acordat în exclusivitate cu DIFUZAREA lui. Și nici nu încerca să explice cum ar fi încăput un interviu de 36 de minute într-o emisiune de numai 30 de minute, cât avea EUROMAGAZIN, emisiune transmisă nu „in intervalul 12-12.45″, ci între 12,45 și 13,15, fix, nemțește. În realitate, din interviul acordat de președintele Klaus Iohannis, care există și e foarte bun, în item-ul din EUROMAGAZIN s-a folosit doar o scurtă declarație despre corupție, restul fiind dat la liber pe Internet. Din păcate, acest lucru nu l-au știut jalnicii funcționari și semănători de confuzii de la Cotroceni. Ceea ce a prilejuit dezlănțuirea anti-iohanniștilor de pretutindeni, anonimi sau celebri, unii și isterici. Depășiți de doi ziariști celebri din România, poate cei mai celebri de la facerea lumii încoace. Primul, maestrul Ion Cristoiu, s-a manifestat pe blogul personal cu două titluri cu revelații apocaliptice: „De ce-a preferat Klaus Iohannis să dea un interviu televiziunii publice germane despre problemele din România? Pentru că numai astfel era sigur că vor fi întrebări pupincuriste!” și „Așa-zisul interviu acordat ARD de Klaus Iohannis – o escrocherie nerușinată!”. Mă rog, stilul e omul, ca să nu mai zicem că maestrul confundă ARD cu una din televiziunile de la care a mâncat o jimblă și el. Al doilea, tot pe blog, mai tânăr și mai mic în grad, Robert Turcescu, e mai sobru, dar vibrant ca o coardă prea întinsă: „O minciună gogonată: interviul cu Klaus Iohannis NU a fost difuzat pe televiziunea publică germană ARD! DOVADA…” Dovada, care cam lipsește la apel, are o singură sursă. Un oarecare Tatulescu Tiberiu Dan, admirator fără frontiere al maestrului Ion Cristoiu. Admirator care hălăduiește prin Germania și e anti-iohannist pur. Pur și dur! Restul e tăcere. Tăcere și ceva vorbe, vorbe, vorbe… Pe scurt, interviul există, e bun, a fost acordat televiziunii publice germane ARD, care a folosit din el cât a crezut de cuviință, iar restul a fost pus pe internet. E detaliul pe care nu l-a știut echipa de deștepți din jurul președintelui, fapt din care unii și alții au făcut din țânțar armăsar. Armăsar care e doar o gloabă amărâtă. Una de Dâmbovița!

DESPRE CORUPȚIA LA ROMÂNI – Tocmai s-a terminat emisiunea EUROMAGAZIN de pe canal ARD al televiziunii publice germane. Din cinci materiale, două au fost dedicate corupției din țările Uniunii Europe. În timp ce în Spania corupția este una din temele principale din campania electorală, în România lupta împotriva corupției ar fi înregistrat succese serioase. Au fost date și cazuri exemplare de corupție proaspăt condamnată și chiar încătușată. Și, lucru care o să-l lase cu gâtul strâmb pe vițelul din Palatul Victoria, din cele patru cazuri, trei erau de la PSD. Emisiunea a început în forță cu Liviu Dragnea, acest Nae Girimea al politicii românești, proaspăt condamnat pentru fraude electorale, și a continuat cu măscăriciul litoralului, Radu Mazăre, costumat ca o pațachină în mai multe costume de carnaval, dar și în cătușe. Tot în cătușe era și marele iubitor de tablouri, fostul ministru de finanțe Darius Vâlcov. De la opoziție a fost preferată Elena Udrea. Spectaculoasă, ca întotdeauna, și în cătușe, dar și ca om de încredere al fostului președinte Traian Băsescu.

Pasager, a fost arătat și plăvanul din fruntea Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a explicat cum vor parlamentarii să se pună la adăpost de brațul prea lung, deocamdată, al justiției, prin modificarea codului penal!!! A fost citat și președintele României, Klaus Iohannis, care a explicat ce va face, în limitele pe care i le impune Constituția, pentru îngrădirea corupției.

S-AUZIM NUMAI DE BINE ! – Un milion de mulțumiri tuturor celor care de Constantin și Elena au avut un gând bun și pentru mine și și-au adus aminte că am fost cândva una din vocile nopții. Au fost atât de multe și de mulți că m-au făcut să-mi schimb părerea despre balaurul mâncător de nervi și de timp numit FB. E și el bun la ceva, totuși. Era cât pe-aci să fiu îngropat de avalanșa de vorbe, sticle, prăjiturele, torturi, cățeluși, flori și alte atenții. Noroc că sticlele și dulciurile erau virtuale, altfel ori ajungeam alcoolic, ori dădeam în diabet. Și încă am avut noroc. Am văzut că doctorului Constantin C. cineva i-a trimis un tort… de mulți, mulți, mulți $$$$$$$$$$$$$. Dacă n-aș fi simțit o aluzie ticăloasă la buzunarele medicilor, care știm noi ce fac, aș fi vrut și eu… Însă ce poți să faci cu niște dolari virtuali ? Mai bine, nu! O vreme, am încercat să răspund fiecărei urări, însă am fost copleșit de avalanșă și dacă aș fi continuat aș fi făcut scurtă la mână sau febră musculară. Sau, doamne iartă-mă, plesneam de vanitate. Așa că vă mulțumesc acuma « tutulor », întregului popor FB, asigurându-vă ca m-am gândit la fiecare ! Auzind numai de bine, ați încălzit o inimă care, de la o vreme, o credeam doar cord. Tuturor, toate cele bune!Și rămân al dumneavoastră, n.c. munteanu…

NECULAI CONSTANTIN MUNTEANU e vocea  celebră a Europei Libere, care ne dorește, ca și altădată, să auzim numai de bine…