de Cristian Gabriel GROMAN

În episoadele trecute vă povestisem unele pățanii referitoare la accident, primul job sau schimbarea locuinței aici, în Londra. Cred că a venit vremea să vă spun și cum se obțineau documentele. Pentru mine a fost mult mai simplu, întrucât cu ani de zile înainte, nu erau atât de mulți români pe aici iar documentele necesare pentru a putea munci legal se eliberau mult mai ușor… În timp, schimbându-se și guvernul, conservatorii luându-le locul laburiștilor, noii conducători au cam început să le pună bețe în roate noilor veniți, în special românilor și bulgarilor, care, până la începutul acestui an (2014), au fost în permanență discriminați. Chipurile – veneau prea mulți români să muncească aici și le „furau” locurile de muncă de sub nasul englezilor… Aiureli electorale…de-ale lor…

Așadar, dacă pentru mine a fost foarte ușor și am obținut actele fără nici un fel de problemă, nu același lucru i s-a întâmplat soției mele, Alina, care sosise în Londra la câțiva ani diferență. A aplicat de 4 ori și de fiecare dată a fost respinsă, pe motiv că nu întrunește anumite condiții pentru a putea munci în U.K. Care erau acelea, rămânea un imens mister. Văzând că nu este chip să reușească, am hotărât să apelăm la o firmă de avocatură ”specializată” în obținerea documentelor pentru români. Firmă cu sediu, ștampilă și tot tacâmul. Normal că am plătit (înainte, cu chitanță) taxa de 120 de lire, plus o asigurare care mai era și aia vreo 60, duduia avocată promițându-ne că, de data asta, cu un așa dosar fabricat de ei, va fi imposibil să nu obțină National Insurance Number (N.I.No – așa se numește actul necesar pentru a munci legal). Zis și făcut, au pregătit un dosar baban – după cum ne fusese vorba – și eram foarte bucuroși, pentru că ne gândeam că în sfârșit va putea să muncească și soția mea, după atâta așteptare…

Sosise și ziua mult așteptată, îmi luasem liber, ca să mergem la interviu. Ajunși la Job Center (un fel de Oficiu al forțelor de muncă de la noi), am constatat că majoritatea celor ce își așteptau rândul erau români… Sala era foarte mare, cu vreo zece birouri, fără pereți despărțitori, unde funcționarii intervievau candidații. Funcționarul nostru era un tip din India, înalt, uscățiv, foarte nervos, repezit și plin de el. Gândeai că stăpânește lumea, așa important voia să pară… Cu ochelarii pe vârful nasului său coroiat, o întrebă pe Alina de unde este, din ce țară. La auzul numelui România, făcu un semn cu mâna, strâmbându-se în același timp, a dispreț și dezgust… În același timp, începu să trieze foile și documentele din dosar, spunând: „asta nu e bună, asta nu e bună”, aruncându-le pe birou. Învățați de avocată, i-am cerut politicos individului să nu scoată nimic din dosar și să îl trimită așa cum este la Glasgow, pentru că acolo se lua hotărârea finală… Atât i-a trebuit…A început să trântească, să bufnească și să țipe, cu vocea lui pițigăiată, că așa ceva nu este admisibil, că nu îl învățăm noi pe el ce trebuie să facă. La insistențele noastre, s-a enervat și mai rău, spunându-ne că nu are timp de pierdut cu unii ca noi și că degeaba ne agităm, că oricum soția mea nu va primi documentul (N.I.No).

-Știți dumneavoastră sigur? întreb eu.
-Da, bineînțeles, e clar, de asta nu merită să pierd timpul cu acest dosar, zbieră el.
-Domnule, ar fi bine să te porți politicos și cuviincios cu toți candidații, indiferent de țara de unde provin, spun asta pentru binele dumitale, ai fost înregistrat, zic eu, arătându-i telefonul meu mobil care rămăsese pe masă după ce trebuise să completăm o rubrică dintr-un chestionar.

Mergeam la cacialma, nu avusesem inspirația să pun în practică ideea ce îmi venise mult prea târziu… Clocotea sângele în mine, îmi venea să îl strâng de gât pe individul care dădea dovadă de o impertinență colosală… Așa cum era și de așteptat, nici de data asta nu avusesem sorți de izbândă… Peste nici 4 zile (mult prea rapid), a sosit răspunsul de la Glasgow…negativ… Așadar, și cu banii luați, cu o mie de nervi, insultați, discriminați și fără documente obținute… O fericire!

CRISTIAN GABRIEL GROMAN este poet, prozator și pianist, trăiește la Londra (de nevoie) și visează la Târgoviștea lui, în care a absolvit, desigur, CARABELLA…