1.contesa lui oacă

Intră în bar
oacă şi

contesa lui oacă –
cea mai pocită
ţigancă din
din dristor.

Se aşază la
masă şi sunt
solemni, aproape hieratici,
de parcă
ar interpreta
pentru beţivii din bar
o scenă din macbeth.

Şi sunt
mai frumoşi decât viaţa

şi chiar decât acapulco
în ziua acea
cu gust de
sânge şi de
tequila când a
murit
elvis.

Câteodată
improvizează
cu geniul spontan
al oamenilor
care
nu mai vor nimic
de la viaţă
cântece remarcabile :

oacă oacă
care dai la moacă
eu sunt mai sărăcă

decât şoarecii
şi decât şobolanii.

2.cerşetorul de la universitate

După ce-şi termină
ziua de muncă
vine să bea.
Câteodată adoarme
cu capul pe masă
şi-i cade
tot mărunţişul din buzunar.
Patroana îi dă
atunci
câţiva ghionţi între
coaste. El
se scoală,
drept ca un brad
şi iese din cârciumă
legănându-se
ca şi cum
ar coborî de pe puntea unui
vapor, ca un bătrân
ofiţer de marină
care-a trecut
de zeci de ori
ecuatorul.
Nu-şi ridică niciodată
mărunţişul de jos.
Priveşte cu scârbă la burţile noastre de
oameni sătui.
Si se cacă pe
banii noştri jegoşi şi pe
planurile noastre de fericire.
Şopteşte:
“Doamne, oraşul acesta
are 1000 de farmacii,
3000 de bănci,
10000 de biserici
şi nici o piatră
pe care Fiul Omului
şi-ar putea pune capul
într-o seară ploioasă ca asta!”

3. Am renunţat de
mult
la obiceiul burghez
de-a avea o
adresă.
Locuim într-o casă de
alge,
la marginea
deşertăciunii de aur.
În strigătul pe care
îl scot pescăruşii
înainte de moarte.
Marea ne-a pus
verighete de
spumă la glezne.
Suntem
cei mai frumoşi înecaţi.
Ochii noştri
s-au închis pentru totdeauna
de prea multă dragoste şi de
prea multă
tristeţe.

4. Nu te-am
cunoscut îndeajuns.
Tu nici când eşti
goală nu eşti
absolut goală.
Degeaba te miros ca un
câine de
vânătoare. Zadarnic
te aştept la
capătul unui
tunel purpuriu unde
se ciocnesc doua trenuri.
Între corpurile noastre se
întinde mereu o
peliculă
foşnitoare de
staniol.Ceva ca o capă
romantică. O pelerină
cu care ne
vom sugruma
într-o noapte
unul pe
celălalt, ca
amanţii din
mayerling. E tăcerea de după,
când aşteptăm cu
tristeţe
apa care
nu va ţâşni
niciodată. Şi suntem
tandri şi blânzi unul cu
celălalt.

5. Voioasă te găsesc peste măsură
Când, Doamnă Brună, te-ntâlnesc în drum
Şi râsul tău mă doare, ca şi cum
Mi-ar face pe obraz o zgârietură.

Că, nevoind să-mi agrăieşti nicicum,
Îţi faci din râs a doua ta natură,
De mi se pune stavilă la gură,
Nu pot să-ntreb nici ce, nici cât, nici cum.

Şi-nţelegând puţin câte puţin
Că limba mea de-un farmec e legată,
Încerc să te înduplec c-un suspin

Care mă strânge rău de beregată
Şi îmi sfâşie carnea din senin
Ieşind din piept cu măduva deodată.

6. Stau în surghiun şi tot deşert pocale
În care sunt otrăvuri şi nu vin,
Tu poruncind departe să mă ţin,
Domniţa mea, de farmecele tale.

Şi mi-ai făcut din desfătare chin,
Un brâu de cuie crunt din cinga-mi moale,
Înverşunată, negăsind cu cale
Să îmi scurtezi surghiunul, cel puţin.

Ca o stăpână rea, cu ochi hapsâni,
Ce n-are nici un pic de îndurare,
De la o zi la alta mă amâni

Şi nici nu recunoşti că-mi eşti datoare.
Eu număr ceasuri, zile, săptămâni.
Tu-mi ceri stăruitor să am răbdare.