Când te-ai născut tu
eram un bărbat aproape
bătrân.
Alcătuiam din
dopuri de bere
hărţile constelaţiilor.
Hărţile
tuturor constelaţiilor.

În timp ce tu înghiţeai
prima gură de aer
eu ţineam pe genunchi
disperarea. Şi disperarea avea
chipul lui ceauşescu.
Era o mahalagioaică batrână şi grasă
cu chipul lui ceauşescu.

Ai învăţat pe urmă să
mergi. Ai făcut câţiva paşi
în direcţia mea arătându-mi că ai
o pauză între vene
şi o aşchie de metal în
femur. Moartea ta era ascunsă acolo.
ca un gigolo țigănos,
cu pectoralii puternici și
patru testicule.

Pe atunci nu vorbeam niciodată
Îmi trimiteai doar
desenele tale
pline de fluturi şi de
pisici. O
singură dată
ai făcut,
cu linii stângace,
un sex de băiat.

Afară
buldozerele dărâmau
bucureştiul, pop înalţa
casa poporului,
iar sângele meu flutura
deasupra şantierelor
ca un drapel ponosit,
căci eram un bărbat
aproape bătrân,
cu prostata mărită
şi gânduri de sinucidere.
Nu-ţi presimţeam încă buzele,
Forma sânilor tăi
nu se contura încă
sub hainele tale de şcolăriţa.
Totuşi
îţi auzeam uneori respiraţia
pătrunzând prin ferestrele îngheţate,
scrâjelindu-mi pe piept
frunze roşii şi ascuţite
şi atunci îmi spuneam:
doar dorinţa şi moartea
au asemenea frunze.

Mai întâi
mi-ai pătruns în cuvinte.
Vorbeam cu
vorbele tale. Fredonam
cântecele neghioabe.
Alcătuiam
din dopurile mele de bere
forma stângace a unui
sex de băiat. Mă
uitam în oglindă
şi aşteptam să-mi apară pe
chip
trăsăturile tale.

Pe stradă
oamenii aveau toţi
chipul lui ceauşescu.
Cântau
cântece patriotice.
Până şi beţivii din rahova
intonau
cântece patriotice.

Pe atunci bucureştiul
se numea ceauşima.
Semăna
cu o groapă comună,
iar în visele tale
începea să apară
un bărbat obosit
şi aproape bătrân
cu o carte
subţire sub braţ şi puţină
cenușă
pe reverul sacoului.
Îi scoteai
cu degetele tale bondoace
de copil răsfăţat
pământul din gură.

Era
pământul galben al
ceauşimei cu
duhoarea lui acră de
hoit.

Totul a devenit
pe urmă confuz.
Îmi amintesc de exemplu
de scena aceea
când tatăl tău
(un bărbat încă tânăr,
încă foarte vivace)
şi tatăl meu
(căruia îi crescuse
nişte iarbă pe piept
sub pământ)
îşi dădeau mâna
puţin stânjeniţi, la o masă
dintr-un local.
De telecabinele
purpurii care circulau numai noaptea
între frunţile noastre. Şi de prima
ta menstruaţie. Viaţa ta de femeie
începea ca o dictatură
dintr-o ţară exotică
unde arborii au
frunze roşii şi ascuţite.

Sângele meu a fluturat
atunci înspre tine ca un
drapel ponosit

Eram un bărbat
aproape bătrân
care după ce aşteptase
căderea lui ceauşescu
nu-şi mai aştepta acum
decât moartea.
Un bărbat obosit
care de la săptămână la alta
şi de la o lună la alta
semăna tot mai tare cu ceauşescu.
17 august 1986. cântec de dragoste

Când te-ai născut tu
eram un bărbat aproape
bătrân.
Alcătuiam din
dopuri de bere
hărţile constelaţiilor.
Hărţile
tuturor constelaţiilor.

În timp ce tu înghiţeai
prima gură de aer
eu ţineam pe genunchi
disperarea. Şi disperarea avea
chipul lui ceauşescu.
Era o mahalagioaică bătrână şi grasă
cu chipul lui ceauşescu.

Ai învăţat pe urmă să
mergi. Ai făcut câţiva paşi
în direcţia mea arătându-mi că ai
o pauză între vene
şi o aşchie de metal în
femur. Moartea ta era ascunsă acolo.
ca un gigolo țigănos,
cu pectoralii puternici și
patru testicule.

Pe atunci nu vorbeam niciodată
Îmi trimiteai doar
desenele tale
pline de fluturi şi de
pisici. O
singură dată
ai făcut,
cu linii stângace,
un sex de băiat.

Afară
buldozerele dărâmau
bucureştiul, pop înălţa
casa poporului,
iar sângele meu flutura
deasupra şantierelor
ca un drapel ponosit,
căci eram un bărbat
aproape bătrân,
cu prostata mărită
şi gânduri de sinucidere.
Nu-ţi presimţeam încă buzele,
Forma sânilor tăi
nu se contura încă
sub hainele tale de şcolăriţa.
Totuşi
îţi auzeam uneori respiraţia
pătrunzând prin ferestrele îngheţate,
scrâjelindu-mi pe piept
frunze roşii şi ascuţite
şi atunci îmi spuneam:
doar dorinţa şi moartea
au asemenea frunze.

Mai întâi
mi-ai pătruns în cuvinte.
Vorbeam cu
vorbele tale. Fredonam
cântecele neghioabe.
Alcătuiam
din dopurile mele de bere
forma stângace a unui
sex de băiat. Mă
uitam în oglindă
şi aşteptam să-mi apară pe
chip
trăsăturile tale.

Pe stradă
oamenii aveau toţi
chipul lui ceauşescu.
Cântau
cântece patriotice.
Până şi beţivii din rahova
intonau
cântece patriotice.

Pe atunci bucureştiul
se numea ceauşima.
Semăna
cu o groapă comună,
iar în visele tale
începea să apară
un bărbat obosit
şi aproape bătrân
cu o carte
subţire sub braţ şi puţină
cenușă
pe reverul sacoului.
Îi scoteai
cu degetele tale bondoace
de copil răsfăţat
pământul din gură.

Era
pământul galben al
ceauşimei cu
duhoarea lui acră de
hoit.

Totul a devenit
pe urmă confuz.
Îmi amintesc de exemplu
de scena aceea
când tatăl tău
(un bărbat încă tânăr,
încă foarte vivace)
şi tatăl meu
(căruia îi crescuse
nişte iarbă pe piept
sub pământ)
îşi dădeau mâna
puţin stânjeniţi, la o masă
dintr-un local.
De telecabinele
purpurii care circulau numai noaptea
între frunţile noastre. Şi de prima
ta menstruaţie. Viaţa ta de femeie
începea ca o dictatură
dintr-o ţară exotică
unde arborii au
frunze roşii şi ascuţite.

Sângele meu a fluturat
atunci înspre tine ca un
drapel ponosit

Eram un bărbat
aproape bătrân
care după ce aşteptase
căderea lui ceauşescu
nu-şi mai aştepta acum
decât moartea.
Un bărbat obosit
care de la săptămână la alta
şi de la o lună la alta
semăna tot mai tare cu ceauşescu.