Albert ( traducere)

La fel ca atunci când domnul Ledru și-a întrerupt pentru prima oară povestirea s-a făcut pentru un moment liniște.

O liniște care a durat încă și mai mult decât prima dată, fiindcă simțeam că se apropie sfârșitul istorisirii, pe care domnul Ledru spunea că poate nu va avea destulă forță s-o isprăvească. El reîncepu totuși, aproape imediat:

-Trecuseră vreo trei luni de la seara aceea în care fusese vorba despre plecarea lui Solange și de atunci n-am mai vorbit niciodată de despărțire. Solange își dorise un apartament din strada Tarrane; i l-am cumpărat pe numele de Solange, nu-i știam nici un altul, așa cum nici ea nu mă știa decât ca Albert. Am ajutat-o să intre într-un institut de tinere fete, în calitate de pedagogă, asta ca s-o feresc și mai bine de cercetările poliției revoluționare, care devenise mai activă ca niciodată.

Zilele de duminică și de joi le petreceam împreună în micul apartament din strada Tarrane; de la fereastra dormitorului se vedea locul unde ne întâlniserăm pentru prima dată.

Zilnic primeam fiecare câte o scrisoare: ea pe numele de Solange, eu pe numele de Albert. Aceste trei luni au fost cele mai fericite din viața mea. Totuși n-am renunțat la ideea care-mi venise după ce am stat de vorbă cu valetul călăului  Cerusem și obținusem permisiunea să fac experiențe legate de persistența vieții după supliciu iar aceste experiențe mi-au demonstrat că durerea se face resimțită și după supliciu și trebuie să fie teribilă.

-Contest! strigă doctorul.

–Hai să vedem, continuă domnul Ledru. Contești că partea lovită de cuțit este partea cea mai sensibilă a corpului nostru, din cauza nervilor care sunt adunați acolo? Contești că gâtul conține toți nervii membrelor superioare: simparicul, nervul axilar, phreniscus-ul și, în sfârșit, măduva spinării, din care pornesc nervii membrelor inferioare? Contești că ruperea sau secționarea coloanei vertebrale produc una dintre cele mai îngrozitoare dureri pe care o poate încerca o creatură umană?

-Fie, zise doctorul, dar durerea asta nu durează decât câteva secunde.

-Este exact ceea ce contest la rândul meu! strigă domnul Ledru cu o profundă convingere: și apoi, chiar dacă ar dura doar câteva secunde, în timpul acestor câteva secunde facultatea de a simți, personalitatea, eul rămân vii; capul aude, vede, simte și judecă separarea de trunchi și cine ar putea spune dacă durata scurtă a suferinței compensează oribila ei intensitate?

-Așadar, după părerea dumneavoastră, decretul Adunării Constituante care a înlocuit spânzurătoarea cu ghilotina a  fost o eroare și că e mai bine să fii spânzurat decât decapitat?

-Fără îndoială. Mulți dintre cei care s-au spânzurat sau au fost spânzurați au fost readuși la viață. Ei bine, aceștia au putut să vorbească despre senzațiile pe care le-au încercat. Sunt cele ale unui atac fulgerător de apoplexie. Adică o senzație de somn profund, fără vreo durere particulară, fără vreun sentiment oarecare de angoasă, un fel de flacără care izbucnește dinaintea ochilor, și care puțin câte puțin devine albastră, apoi se transformă în obscuritate de indată ce se produce sincopa. Dumneata, doctore, știi mai bine ca oricine altcineva: omul căruia îi apeși creierul cu un deget, într-un loc de unde lipsește o bucățică de craniu nu simte nici o durere, adoarme Ei bine, același lucru se întâmplă și atunci când creierul este apăsat de o acumulare de sânge. Or, în cazul spânzuraților sângele se acumulează mai întâi pentru că el intră în creier prin arterele vertebrale care traversând canalele osoase ale gâtului nu pot fi comprimate, iar apoi pentru că, încercând să reflueze prin venele gâtului, el este oprit de legătura care strânge gâtul și, odată cu el, venele.

-Fie, zise doctorul, dar haideți să ne întoarcem la experiențe. Abia aștept să ajungem la acel faimos cap vorbitor.

Mi s-a părut că aud cum domnului Ledru îi scapă un fel de suspin, dar fața îi era impasibilă. Se înnoptase de tot.

-Da, într-adevăr zise el, m=am îndepărtat de la subiect, să revenim la experiențe. Din nefericire, nu duceam lipsă de material, execuțiile erau în toiul lor, erau ghilotinate câte treizeci sau patruzeci de persoane pe zi și o mare cantitate de sânge era vărsată în Piața Revoluției, unde a trebuit să de sape în jurul eșafodului o groapă adâncă de trei picioare.

Această groapă era acoperită cu scânduri. Odată o scândură a alunecat de sub picioarele unui copil de opt ani, care a căzut în groapa aceea oribilă și s-a înecat. Evident că mă feream să-i dezvălui lui Solange cu ce îmi ocupam timpul în zilele pe care nu le petreceam împreună Trebuie să mărturisesc că la început mi-a fost foarte silă de aceste sărmane rămășițe umane și că mă temeam ca nu cumva experiențele mele să le sporească suferința provocată de supliciu: Dar în cele din urmă mi-am spus că studiul căruia mă consacrasem era în folosul societății, din moment ce, dacă voi reuși vreodată să-mi transmit convingerile unei adunări de legiuitori, aș putea poate să fac abolită pedeapsa cu moartea.