1.Tocmai
m-am întors din războiul
de o sută de ani.
Am o rană la pântece.
Am nişte degete
boante de ucigaş.
Nu-ţi aduc
decât un
un pumn de funingine.
Şi o să intru în tine
ca într-un muzeu al pendulelor
unde timpul are
dinţi de aur
şi măsele de platină.

2. M-ai atins
peste tot. Mi-ai făcut
umerii mai puternici
şi braţele mai
vânjoase.
Umbra sânilor tai
mi-a răcorit
tâmplele,
picături de
miere sălbatică
ţi se
prelingeau de pe coapsele
pline de muguri.
Genunchii tăi semănau
cu prima ninsoare a anului.
Acum porţi o
rochie neagră.
Între braţele tale
e doar puţin fum.
Şi îmi ţii între buze
ca pe un bob
mare şi roşu de grindină
ultima
picătură de sânge.

3. patroana

Poartă sacouri severe
ca o institutoare
de pe timpul lui
spiru haret.
Viaţa a înrăit-o.
Ne scrutează prin ochelari
încercând să ghicească
cât mai are de tras
fiecare din noi.
Nu-i punem prea mult
răbdarea la încercare.
Catastiful ei de
datornici e plin de
cruci negre.

4. În seara asta eşti tristă
ca o ţară cu
lacuri şi cu păduri
nestrăbătute de
oameni.
Visezi
că faci dragoste
cu un nor,
iar vântul îţi
ridică puţin
poalele rochiei.
Sângele meu
vine spre tine
ca un strigăt
de raţă sălbatică.

5. emil

emil a murit îngheţat
într-o noapte de iarnă
pe scările unui bloc.
Avea cancer la gât
şi cu vocea lui şuierată
care parcă venea
de undeva din sierra morena
povestea despre
spectacolele lui pintilie
din anii 60 şi despre
picioarele sale
umflate.
Spunea că moartea
e o sală de cinema
cu ecranul cernit
unde plasatoarele poartă
insigne naziste şi nume
celebre de lagăre.
Când şi-a dat sufletul
tocmai visa o secvenţă
dintr-un film de
tarkovski.
În buzunar i-au găsit
trei ţigări scuturate
şi o fotografie îngălbenită,
cu dedicaţie,
de la clody bertola.

6. Stăm la masă toţi trei.
Tu, eu,
iar între noi – timpul,
ca un factor
poştal obosit.
El ne aduce
întunericul seara
şi dimineaţa lumina.
Acum scoate
din geanta lui veche
fotografiile noastre
din copilărie,
le mototoleşte
şi le
aruncă în foc.

7. inginerul

În noaptea când a
murit inginerul
nici o stea nu s-a
clintit de la locul ei.
Beţivii din rahova
au băut ca de obicei
până la ora închiderii.
Au bătut încruntaţi
cărţile de şeptic
ameninţându-se pe
furiş cu cuţitele.
Nu se vedea nicăieri
nici servieta cu
diploma lui jerpelită
pe care obişnuia
să o treacă din
mână în mână,
urlând că a fost
inginer şi
şef de şantier.
Nu-l credea nimeni.
Se obişnuise să fie
umilit şi bătut.
Acum probabil că
îi arată lui Dumnezeu
diplomele lui zdrenţuite.
Aşteptând poate
să-i mângâie fruntea
urâtă şi cheală
fetele alea din
saint-malo
cu ochii lor
de culoarea
apei de mare.
Visând
o bucată mică de
pâine şi
o bucată
mare de
carne.
Încercând să
desfacă cu dinții
o conservă americană.
Ținându-și
inima între degete ca pe un
carnet roșu de
bolșevic.

8. Ne aşteptăm
unul pe celălalt.
Fiecare în altă
staţie de
tramvai,
cu
umbrele desfăcute.
Apa Sâmbetei curge
dinspre mine spre tine,
mohorâtă şi
plină de
mâl.
Dar într-o zi vor veni
neputinţa, bătrâneţea şi boala.
Goliciunea ta o să semene
cu o peliculă
spălăcită de epocă.
Iar la telefonul meu
o să-ţi răspundă
numai ecoul.