1.xxx

Cu un amor de retor ce să faci?
Cum să trăim o viaţa-n stilul attic
Alături de didascalii posaci
Ce nu mai au în pipa lor jăratic

În sâmbetele roz în care vii
Privind cu-nduioşare de la praguri
Nişte firide pline de hârtii
O masă lungă plină de chitaburi

În timp ce bat pendulele spăşit
Şi-ngână scribii maxime latine?
Aici e un imperiu prăfuit
O agoră ticsită de drezine

Cu maşiniştii lor de tinichea
Vorbind un idiom antic şi veşted
Nu râde! Nu vorbi! Nu respira!
Vrei să ne cadă Attica pe creştet?

Că uite hexametrii s-au lăţit
Şi-ţi strâng cu ură gleznele ca-n cleşte
În timp ce un diac îmbătrânit
Te-ntâmpină vorbindu-ţi elineşte

Şi spune încreţindu-şi faţa seacă
Sau preumblându-şi ochii peste coli
Că eşti cea mai frumoasă hipalagă
Din ultimul său text despre soboli

2.xxx

Jucând mereu cu zaruri măsluite
Şi ţintuind din ochi caietul gol
Sub un polog de vorbe bălmăjite
Să fii ferice domnule sobol

Prin vidul traversat de parapante
Când vulturii coboară în picaj
Pictat pe pardesiu cu consonante
Am luat o căpcăună-n mariaj

Şi-acum degust vocabule de ceară
Am palme scorojite de diac
Cum poate fi o cârciumă murdară
Infernul poate fi şi-un mare brac

Şi-n timp ce zorii vin pe dibuite
Cântând lugubru stanţe de amor
Didascalii-n halate ponosite
Prin colbul gros trăiesc de parcă mor

Iar izul fad al timpului mă fură
Respir prin colţuri praful cu nesaţ
Vârât amorul meu într-o armură
Şi cu cenuşa cărţilor sub braţ

3.xxx

Eu îmi trăiesc solemn cărturăria
Privind pieziş la buchiile din palii
Ca-n biblioteca din Alexandria
Unde veneau pe vremuri didascalii

Statui de tuci mă cercetează grav
Am eşuat ca numerii pe-o riglă
Aici se-ngraşă retorii cu praf
Şi-şi ţin sub limbă perlele de sticlă

E-un anotimp de pulbere blazat
Ce se divide-n scorojite zile
Când hexametrii scapără ciudat
Iar oamenii-s mâncaţi de facsimile

Bătrânele culturi s-au tuns chilug
Ce-am scris am scris cu litere de apă
Pereţii bibliotecilor mă sug
Şi-apocalipsul poate să înceapă

Iar seara-i gravă ca un cenotaf
Oglinzile plodesc coleoptere
Aici se-ngraşă retorii cu praf
Gătindu-se spăşit de împăiere

4.xxx

Satir impudic pelerin nocturn
Făcut ca mohorât să se perinde
Cu cei născuţi sub semnul lui Saturn
Prin hanuri prin fundacuri forfotinde

Cum i-ar fi stat peruca de marchiz
Purces către Versailles sau spre Veneţii?
Din fastul sărbătorilor proscris
El ar fi stat de vorbă cu valeţii

Şi-ar fi şezut cu doici şi vizitii
Interceptând o gleznă fugitivă
Sub cerurile mari trandafirii
Pe care umblă sorii în derivă

Privind pe-alei Amorul răsturnat
Şi toate-acele zboruri spulberate
Un cântec bun şi simplu a cântat
Ca-n seri în care mori de puritate

Ca-n serile apoi de fosfor sur
Care treceau prin Londra coşcovite
Hălăduind alături de Arthur
Ca două păsări mari şl zgribulite

Când s-a întors în hanţe de apaş
Visând prin gări prin putrede cătune
La ploaia care plânge în oraş
Peste fadoarea soarelui-apune

Prin cârciumi cu tavanul rebegit
Unde-şi putea serbările începe
La mesele cu fildeşul plesnit
Iubit de barzi de boaite de otrepe

Şi-a fost o zi din toate mai ales
/Tăcerea se-ngroşase ca metalul/
Când buzele au murmurat: Sagesse!
Visa o frunte cheală Port-Royalul

5.xxx

În memoria lui Darie Magheru

Ce putred plouă la Braşov
Cu cuie strâmbe cu cocleală
Femeile au părul mov
Şi şoldul cât o catedrală

Iar stropii cad de jos în sus
E de un veac aceeaşi seară
Iar cerul pare – la apus
O ambulanţă militară

Şi a venit melancolia
La mese-ntr-un tractir infect
De parcă-i sora Melania
Cu crucea roşie pe piept

Oprindu-se în pragul uşii
Precum zăpada de mai an
Sau un intrus ca toţi intruşii
S-asculte caii de la Ioan

Pe când ale cetăţii pegre
/Gheboşi ologi şi surdo-muţi/
Împuşcă vai cu frunze negre
Poeţii încă nenăscuţi

Care privesc la noi din stele
Amirosind a crin ciobit
Iar cimitirul din Săcele
Devine parcă infinit

Făcând să toarcă veşnicia
Prin cuie strâmbe de sicriu
În timp ce Stanca sau Lucia
Vă spală crucea cu rachiu

Şi înţeleg din spusa lor
Că n-au poeţii timp să moară
Renaşte zeul orb cu flori
În fiecare primăvară

Împleticindu-mă ca-n vis
Mă plec atunci peste argilă
Să văd ce faceţi ce-aţi mai scris
Pe frunze şi pe clorofilă

 

6.xxx

Cu plase pentru fluturi alergăm
Parcă am fi o roată de caleașcă
Frântă în șapte și naivi ne sărutăm
Degetul când ni-l prinde vreo rădașcă

Mai cu arțag norii ne par cămăși
De noapte șiroind pe cerul tandru
Sau niște transparente roze făși
Pistruii însă ni-s de băiețandru

Nu de călugăr sau de cărturar
Ce-și canonește la feștilă fața
Și chiar și călăritul pe măgar
Ni-i mai ingenuu parcă dimineața

De asta c-un prostatic ochi de broască
Suflând în aer fulgi de păpădie
Fără a ști vreo boabă latinească
Herborizăm cu multă modestie

7.xxx

Preaveseli papi prin lanul de secară
Ne vom abate să culegem spice
Cu ochișori vioi precum alice
Și gușa – pe Silen! – o roșioară

Desculți cam amețiți de vântul tare
Înfulecăm din traista pântecoasă
Și nu ne-ascunde pulpele păroase
Sutana neagră fără cingătoare

Ca un balon cu pielea mult prea flască
Dar cu cununi de paie puse-n cap
Unul din noi crezându-se Priap
Râde atunci din pântec ca o broască

Iar noi întărâtați zvârlim cu pietre
Și cioburi verzi de sticlă după grauri
Simțindu-ne pe cefele de tauri
Niște flămânde roiuri de insecte

 

8.xxx

S-a dus la dracu toată elocinţa
Iar sunetele pier ca-ntr-un abis
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta umblă prin paris

Ca doi apaşi cu creştetele ninse
Şi buzele strâmbate-n chip şi fel
Ei cântă ca armatele învinse
Un cântec melancolic de bordel

Ce spune depre viaţă că e tristă
Şi picură de fiere şi venin
Frumos ca o studentă maoistă
Şi negru ca pădurea din katyn

Să dea la dracu toată elocinţa
Pierind apoi de propriul său ecou
Poetul braţ la braţ cu neputinţa
La ora asta cântă în metrou

Cu ochi apoşi şi înrăiţi de câine
Un câine răpciugos şi fumuriu
Şi ce adună astăzi pradă mâine
Pe-o pâine şi o sticlă de rachiu

OCTAVIAN SOVIANY este membru al Uniunii Scriitorilor, a fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară și este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi…