1.timp liber

Nu poți să
scrii toată ziua
așa cum nu poți
să bei toată ziua

ai și timp liber

atunci te
scarpini în fund
și urli
din adâncul bojocilor:
viva la vida!

Lasă, stai liniștit.
La noapte
poate te mănâncă
păianjenii.

2.cărți de război

Citesc de un timp
numai cărți de război.
Și sunt obsedat
de noroiul acela
gălbui și vâscos
de pe fundul tranșeelor.
În care te scufunzi lent
până la glezne,
până la genunchi,
până la târtiță,
Apoi vine mereu cineva
(de obicei o femeie
îmbrăcată în
soră de caritate)
care-ți ia mâna,
o cercetează atent,
o întoarce pe toate părțile
și în cele in urmă
îți șterge
cu o perie mică de sârmă
linia vieții din palmă.

3.rodica

Rodica era
cea mai mărunțică
fetiță din clasă.
Negricioasă.
Probabil
țigancă.
Nici nu-i crescuseră
încă țâțele.
Într-o zi,
pe la opt ani,
am încercat
să facem amor,
dar eu nu știam,
vai,
cum se
procedează
exact.
Acum la bătrânețe
e la fel ca-n
copilărie.
Sexul devine
o
problemă grea de algebră
și
fără soluție.

4.poveste cu maică-mea

Maică-mea nu era
o femeie prea sexy.
Avea țâțele mari
și-i plăceau băutura
și romanțele ungurești.
Pe la 80 de ani
când deja începuse
să facă pe ea
îmi vorbea tot mai des de
foștii ei curtezani:
de codrescu
care-i dăruise odată
un pisoi cenușiu.
de șilaiev,
care era secretar de partid,
îi plăcea să
meargă
la pescuit
şi îl cunoştea
pe arsenie boca,
de bărbuică,
ofițerul acela bleguț
care semăna cu un
sfânt de la voroneț,
de emil, care avea
mustățile negre ca
smoala și-o mai pleznea
din când în când peste bot.
Ce puteam face?
Mă uitam la
chipul ei stafidit
de bătrânețe și boală
și-i schimbam pemperșii
aproape plângând.

5.oarţă lăutarul

E lăutar şi maseur.
Atinge şirele gârbovite ale
bolnavilor cu
delicateţea cu care ar
mângâia
lemnul unei viori.
Dar înainte de asta
îşi clăteşte gura
cu o cinzeacă de igor
căci se teme grozav de microbi
şi nu vrea să moară
înainte să găsească moştenitor
pentru scripca lui veche
şi cele
câteva cântece
pe care pretinde că le-ar fi
învăţat de la
romica puceanu.
Soarbe cu poftă
din cinzeaca de igor,
apoi spune ca pentru sine:
“Dumnezeu a vrut să mă facă
mai negru la piele, dar nu neapărat
tot ce-i negru
e şi urât
în ochii lui Dumnezeu”.
Iar mâinile lui bat încet darabana pe masă,
parcă ar fi
beţele unui
ţambal prăpădit.

6.marin braconierul

A fost mai întâi
ospătar.
Apoi a făcut
şapte ani de pârnaie
şi s-a obişnuit
relativ repede
cu gustul supei de arpacaş,
cu duhoarea tinetei
şi cu mădularele tari
ale colegilor de celulă.
Acum trăieşte
din braconaj.
Îl văd cum îi aduce
seară de seară
patronului de la cârciumă,
care-i îndeasă în buzunar
nişte bancnote mototolite,
două sacoşe cu peşte.
Nu-şi mai doreşte
decât să aibă
în fiecare seară
trei sticluţe de scandic
şi cineva
/dar un artist adevărat,
nu un cârpaci/
să-i
tatueze pe braţ
o sirenă cu
sânii mici şi tari
precum merele pădureţe.

7.cerşetorul de la universitate

După ce-şi termină
ziua de muncă
vine să bea.
Câteodată adoarme
cu capul pe masă
şi-i cade
tot mărunţişul din buzunar.
Patroana îi dă
atunci
câţiva ghionţi între
coaste. El
se scoală,
drept ca un brad
şi iese din cârciumă
legănându-se
ca şi cum
ar coborî de pe puntea unui
vapor, ca un bătrân
ofiţer de marină
care-a trecut
de zeci de ori
ecuatorul.
Nu-şi ridică niciodată
mărunţişul de jos.
Priveşte cu scârbă la burţile noastre de
oameni sătui.
Şi se cacă pe
banii noştri jegoşi şi pe
planurile noastre de fericire.
Şopteşte:
“Doamne, oraşul acesta
are 1000 de farmacii,
3000 de bănci,
10000 de biserici
şi nicio piatră
pe care Fiul Omului
şi-ar putea pune capul
într-o seară ploioasă ca asta!”

8.cântec despre oastea lui igor

Igor e
vodca sinucigaşilor.
O înghiţi
ca pe-un pui
viu de arici
pe care ţi-l aduce un
chelner slinos
pe o farfurioară de
plastic.
Igor
e cea mai ieftină votcă.
Beau şi eu igor.
Şi îi văd pe toţi ceilalţi
clienţi ai
localului
cum îşi ţin ficaţii în palme
ca pe nişte bucăţele de carne stricată
cu care ar încerca să ademenească
o pisică jigărită şi galbenă

Hei, unde-s zombi nebunul
care ieşea la cerşit
şi sorin inginerul şi alec dascălul de
matematici
şi nea bobo şi scaramouche şi oarţă lăutarul
şi oacă şi leu şi trombonică ţiganul
care ne cânta la trompetă zaraza?

Ăştia bărbaţi!
Îşi purtau
moartea în
buzunar
ca pe-un pachet ieftin de mărăşeşti
şi nici unul din ei
nu mai face
umbră pământului,
nu mai face de mult
umbră pământului.

Le-au ros şobolanii
degetele de la
mâini şi
picioare, iar viermii
le mai caută şi acum
printre dinţi
resturi de
mâncare şi băutură.

Uneori ne dăm mâna.
Încercăm să vorbim.
Urinăm în tufișuri.
Facem ușoare
încercări de socializare.