1.Parcă te văd

pe coridoarele unui

minister,

căutând sub mocheta prăfoasă.

o monedă măruntă.

Cu această monedă

îţi vei plăti poate

„chiria pentru speranţă” )

în apele lacului de la wannsee

în lacul sinucigașilor de la wannsee,

în timp ce de

undeva de aproape

o să auzi desluşit

două focuri de revolver.

De parcă cineva

ar fi mutat din greşeală

castelul din mayerling

la marginea acestui lac

iubit de sinucigaşi,

pe care fiecare amurg

îl preschimbă

într-o băltoacă de sânge.

Apoi,

până la staţia de s-bahn

statura înaltă şi

puţin gârbovită a

henriettei vogel

îţi va ţine tovărăşie

 

2. Acum aş scrie

despre mine aşa:

„Mâinile lui

au culoarea duminicilor

ploioase. Toate nuanţele

oboselii.

Cenuşiul marilor ierbivore

Pierduse

absolut tot

şi începuse să plângă

de fericire.”

 

3. cimitirul din graz

 

Hoinăresc

printre

cruci şi cavouri

ca un autor

în căutare de

personaje.

Mă gândesc

la mustăţile

răsucite în sus cu

atâta migală

ale ofiţerilor de husari.

La cheliile lucioase

ale judecătorilor şi notarilor,

la ţăcăliile

profesorilor de literatură

care întreţineau între elevi

cultul lui grilparzer

şi treceau uneori cu discreţie

pragul vreunei case de toleranţă.

La nevestele de bancheri

care nu avuseseră niciodată

parte de un orgasm

şi muriseră prematur

de cancer la col.

La fetele fără zestre

care-şi petreceau cea mai mare

parte a vieţii

tricotând ciorapi de flanelă.

Poate că moartea

e singura instituţie

cu adevărat democratică.

Peste schlossberg

străluceşte un soare

palid şi rece

ca fruntea lui

grilparzer.

 

4. de ce n-am euthanasia

 

De ce n-am euthanasia

și poeții bătrâni

care-și întorc pe dos

buzunarele goale,

cerșesc prin birturi

un gât de trascău

și nu știu

să facă proiecte

sau să scrie

scrisori de intenție.

Parcă îi văd

cum și-ar pune,

după ce s-au spălat

temeinic pe

mâini și pe față,

singurul costum bun,

cum și-ar trage pălăria pe

ochi

și s-ar zgribuli sub cearșaf

așteptând

injecția salvatoare.

 

5. la o bere cu tata

 

Îi privesc

pungile de sub ochi

şi mă mir

că el, care n-a fumat

niciodată,

îmi cere acum

o ţigară, o aprinde stângaci

şi

bombăne

printre dinţi:

„Să nu crezi

că acolo-i mai bine.

Lucrăm în trei schimburi,

iar alimentele

sunt pe cartelă”.

Apoi, văzând că-i

privesc insistent

muşcăturile de

ţânţar de pe antebraţ.

mai adaugă:

„Da, o problemă

e şi malaria,

din păcate

am ajuns amândoi

dependenţi de chinină,

dar în rest

suntem bine şi sănătoşi

şi se cuvine să ştii

că mai

aşteptăm un

copil,

dar s-ar putea să apară

complicaţii la naştere, maică-ta

bea iar

foarte mult.”

„Bine, atunci

hai noroc! – zic eu

posac

şi ciocnesc

una de alta

cele două

sticle de bere

pe care le am

de o oră în faţă.

„Hai noroc!”

zice şi el,

zgribulit în tricoul său alb

pe care scrie

cu litere roşii

Arbeit macht frei.

 

6. tu nu eşti o femeie din ceauşima

 

Din ceauşima nu se

poate ieşi.

Ea e lagărul

nostru de

concentrare.

Groapa noastră comună.

 

Numai vântul

intră şi iese

când vrea. Vântul de miazănoapte

ca un cal negru şi costeliv.

Dimineaţa

el ne biciuieşte

obrajii până la

sânge, lipeşte scaieţi

pe hainele noastre de

lucru, ne

face frunţile să

lucească de

oboseală şi de

tristeţe. Ne aduce

miros de pământ îngheţat,

ne hrăneşte pe fiecare

cu pământ şi cu

balegă îngheţată.

Ne toarnă-n pahare

un noroi negricios

pe care-l sorbim

picătură cu

picătură.

Pătrunde în burta femeilor noastre

ca o bucată ascuţită de

şpan. Cotrobăie

printre măruntaiele lor,

căutându-le mitrele obosite

de naşteri, prăfuite ca nişte

maşini de război

de pe vremea romanilor.

Depune în mitrele lor

scrisori din siberia.

De aceea femeile

ceauşimei

sunt mai albe la faţă decît

alte femei, părul lor pubian

încărunţeşte mai repede.

Clitorisul lor este

vânăt şi lung

ca o limbă de cîine.

Vin pe lume

în salopete albastre

pe care

nu le dau jos

nici după moarte.

 

Ce bine că tu

nu eşti o

femeie din ceauşima.

Pe tine

vântul de miazănoapte

nu te-a sărutat niciodată

apăsat între sâni.

Tu nu porţi la gât

coliere făcute

din fetuşi diformi

şi te uiţi la sângele meu

ca la un terorist

obosit.

 

Iată-mă

mai înalt decît tine

şi puţin înclinat

îngânându-ţi

cântecul ceauşimei,

aratându-ţi cum

vântul de miazănoapte

se roteşte deasupra oraşului

cu arma la ochi.

 

Dragostea mea

te împuscă acum

puţin deasupra sânului stâng

ca un kalaşnikov ruginit,

îţi aşează ceauşima pe umeri

ca pe o rochie invizibilă.

Dragostea mea care are

un picior mai lung

şi altul mai scurt

şi merge

/ehei şi ehei/

îmbrăcată în

haine de lucru,

să-şi scoată

raţia de

ulei.

 

7. cântec despre oastea lui iigor

 

Igor e

vodca sinucigaşilor.

O înghiţi

ca pe-un pui

viu de arici

pe care ţi-l aduce un

chelner slinos

pe o farfurioară de

plastic.

Igor

e cea mai ieftină votcă.

Beau şi eu igor.

Şi îi văd pe toţi ceilalţi

clienţi ai

localului

cum îşi ţin ficaţii în palme

ca pe nişte bucăţele de carne stricată

cu care ar încerca să ademenească

o pisică jigărită şi galbenă

 

Hei, unde-s zombi nebunul

care ieşea la cerşit

şi sorin inginerul şi alec dascălul de

matematici

şi nea bobo şi scaramouche şi oarţă lăutarul

şi oacă şi leu şi trombonică ţiganul

care ne cânta la trompetă zaraza?

 

Ăştia bărbaţi!

Îşi purtau

moartea în

buzunar

ca pe-un pachet ieftin de mărăşeşti

şi nici unul din ei

nu mai face

umbră pământului,

nu mai face de mult

umbră pământului.

 

Le-au ros şobolanii

degetele de la

mâini şi

picioare, iar viermii

le mai caută şi acum

printre dinţi

resturi de

mâncare şi băutură.

 

Uneori ne dăm mâna.

Încercăm să vorbim.

Urinăm în tufișuri.

Facem ușoare

încercări de socializare.

 

8. song for myself

 

Mi-am tăiat barba.

Port un halat albastru

şi o căciuliţă

călduroasă de lână.

Mă uit la toate

meciurile rapidului.

Citesc despre

viaţa albinelor.

Dorm cu

lao-tzî pe

noptieră.

Şi totuşi cu

câtă plăcere

aş face

bucăţele-bucăţele

cu foarfeca

câteva hârtiuţe

de 100 de euro.

Doamne, ce mult se

aseamăna

iubitele noastre cu banii!

O să-ți scot fotografia din

buzunar

și-o să-i decupez ochii cu

foarfeca..

9. emil

 

emil a murit îngheţat

într-o noapte de iarnă

pe scările unui bloc.

Avea cancer la gât

şi cu vocea lui şuierată

care parcă venea

de undeva din sierra morena

povestea despre

spectacolele lui pintilie

din anii 60 şi despre

picioarele sale

umflate.

Spunea că moartea

e o sală de cinema

cu ecranul cernit

unde plasatoarele poartă

insigne naziste şi nume

celebre de lagăre.

Când şi-a dat sufletul

tocmai visa o secvenţă

dintr-un film de

tarkovski.

În buzunar i-au găsit

trei ţigări scuturate

şi o fotografie îngălbenită,

cu dedicaţie,

de la clody bertola.

10. steluţa

 

Dorea de mică

să zboare

şi aştepta

să-i crească sub braţ

nişte cioturi de

aripi.

Nu i-au crescut

niciodată. În schimb

a născut o fetiţă rahitică

şi a descoperit că

vodca îi dă

o senzaţie vagă de

zbor.

Când a încălecat

balustrada balconului

voia doar să atingă

cu vârful arătătorului

marginea rece a

lunii.

N-a izbutit.

Şi de ciudă,

înainte să moară,

şi-a zgâriat faţa

până la sânge

cu unghiile.