LA  RĂSCRUCE  DE  VÂNTURI  –  Străbunii noștri, latinii (eu nu-s dacopat), nu se priponeau să tragă pârțuri, vânturi, să se fâsâie (sau, cum se zice în argou, să tragă rachete, să spargă nuci, să se gazeze ca la Auschwitz, etc). Naturalia non sunt turpia (Cele naturale nu sunt rușinoase), ziceau ei. În Corpus Hipocraticum există un capitol întreg intitulat Despre vânturi. Cuvântul însuși, cel pe care azi nu-l găsim în dicționare, este de origine latină, căci Rabelais, medic ca și Hipocrate, scria ironic de Ars bessendi și de bessendi et illustrandi fallaciis. Zărghitul de Dali scrie pagini de tot hazul pe această temă în Jurnalul unui geniu. De pildă, spune că într-o societate prea serioasă și plictisită, în care domnișoarele predomină, e benefic a se trage un pârț, fiindcă se destinde atmosfera: toți încep să râdă, să facă diverse comentarii asupra intensității pârțului, etâcâ. Luca Pițu (eram să zic Pârțu) a scos prin 1990 un număr al revistei Echidistante (la Editura Institului European, păcat că nu mai apare) dedicat unui petoman, un franțuz din provincie, care distra pe parizieni la Moulin Rouge, mi se pare, trăgând pârțuri. În pauze, când gagicile artiste se odihneau, ăsta se beșea spre hazul unui public, mă rog, caragealian: pîrțul croitoreei, când rupe pânza, pârțul brutarului (puf! ca de făină împrăștiată)

LA UN SPITAL DE PSIHIATRIE  – Ionel şi Marioara erau amândoi pacienţi într-un spital de boli mintale. Într-o zi, pe când se plimbau pe lângă piscina spitalului, Ionel a sărit brusc în apă, a înotat până la fund şi a rămas acolo. Marioara a sărit repede să-l salveze. A înotat şi ea până la fund şi l-a scos pe Ionel din apă. La auzul acestei fapte eroice, asistenta şefă a ordonat ca Marioara să fie externată din spital, deoarece o consideră acum stabilă mintal. Asistenta s-a dus la Marioara să-i dea vestea şi i-a spus: Marioara, am o veste bună şi una rea. Vestea bună este că vei fi externată. Din moment ce ai fost capabilă să reacţionezi în mod raţional la o
criză şi să salvezi viaţa unui alt pacient, am ajuns la concluzia că fapta ta
dovedeşte o deplină sănătate mintală. Vestea rea e că Ionel, pacientul pe care l-ai salvat, s-a spânzurat cu cordonul de la halat în baie. Îmi pare nespus de rău, dar a murit.
La aceasta, Marioara răspunse: Nu s-a spânzurat. L-am pus eu acolo să se usuce…

O SNOAVĂ DE-A LUI CREANGĂ –  Cineva întreabă pe o cucoană ce lume bună a mai fost aseară la soarea (serată). Cucoana: Păi, dintre boieri – boierul meu… Dintre cucoane – numai eu.

RAȚIUNEA  PURĂ  –  Da, în general, trebui să iubim lumea. Na, ne e dată și acuși nu mai suntem. Cred că am spus pe aici. Mă scol noaptea și stau cu o cafea la o masă afară și cu cățelul de mai sus, care vine mereu și se pune mereu la picioarele mele. Și-i zic. Mă, dar eu unde pun picioarele. Dar să revin . Mă uit deasupra la salcia mea, care acuși se duce. E bătrână… Stelele se văd printre crengile uscate și mă gândesc: Doamne, ce bine că trăiesc.    N-oi fi eu Kant, dar…

ARDELENEASCĂ – Doi ardeleni tăiau lemne. Iarna, frig năprasnic… La un moment dat unul îl întreabă pe celălalt: D-apoi vere cum de nu ai luat șapca aia cu urechi?  Păi, de când am avut accidentul n-o mai port! Ce accident? Mi s-o oferit palincă și n-am auzit…

CU DOCTORI – Cum se prezintă astăzi pacientul? întreabă doctorul pe asistentă. De-abia aşteaptă să se întoarcă acasă la soţia sa, îi răspunde. Aha! Tot mai delirează.

EMINESCU  –  „Credința zugrăvește icoanele-n biserici”.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator  rafinat  și talentat  și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…