BEST JOB !!!!  – Radu Părpăuță, scriitor cu patalama, traducător, publicist, premiat, antologat (vezi dosarul de cadre numit pre limba mai nouă curriculum vitei), totalmente lipsit de simțul afacerilor, angajez EDITURĂ SERIOASĂ PUBLICAT CARTE PROZĂ (150-200-250 pagini sau cât trebuie). Ofer celebritatea și celeritatea câștigurilor (în urma vânzării cărții). Condiții: editură curățică, difuzare națională, publicitate frumoasă, dar nu curvă. Aștept provincia și Polirom-ul. Ofertă limitată.

PROPUNERE – Mi se propune să intru pe „Scriitorii vor o lume perfectă” sau așa ceva. Eu nu vreau o lume perfectă, fiindcă atunci nu aș mai avea ce scrie, doar un fel de biblie perfectă, ca-n Orwell.

DORINȚĂ – Unii își doresc să citească „Bună dimineața, iubire!”, în primul mesaj când deschid ochii. Eu prefer: „În contul dumneavoastră s-a virat suma…”

ARGHEZIANĂ  –  Azi la magazin vânzătoarea întreabă pe o femeie: Câte să fie? Două dacă-s bune sau trei dacă-s rele. Era vorba de căpățâni de usturoi. Și s-a râs pe chestia asta hilară. Așa mi-am amintit de o snoavă cu Arghezi, unii poate că n-o cunosc. Poetul era în poziție intimă cu o domnișoară și sună telefonul. Arghezi era invitat la o ședință importantă. Răspunde: Domnule, dacă nu pot – vin, dacă pot – nu vin.

UN BANC – În magazin, vânzătorul, zâmbind, o întreabă pe clientă: Ce doreşte domniţa? Domniţa doreşte o sticlă de Martini, un bărbat adevărat şi sex sălbatic, dar a venit după pâine.

SUNT UN ÎNCĂPĂȚÂNAT – Mi-am dat seama de asta încă din adolescență. Nu învățam la profesorii care mă forțau, am rămas și corigent pe chestia asta, nu suportam să mi se spună de pe margine ce piesă să mut la șah, mutam alta și pierdeam, nu citeam ce era la modă (de pildă Șogun, dar tot fiindcă era a modă, nu am voit să citesc Un veac de singurătate, carte care ar fi putut să fie esențială pentru mine atunci; mult mai târziu mi-am dat seama ce prost am fost). Cu „boala” asta am rămas și acum, dar eu nu o consider boală, de cele mai multe ori mi-a adus satisfacții (numai interioare însă). Așa am să rămân, mă voi pune mereu de-a curmezișul – o spun cu mândrie, uite așa, „să moară dușmanii mei”. Dacă pică Manolescu de la USR, mă voi înrola în orice altă gașcă care îl va contesta pe viitorul președinte al asociației. Fiind căpățânos, merg mai mereu în răspăr. Cred că, dacă mă arunc într-un râu să-mi fac felul, hoitul meu se va duce în amonte. Asta e!

MARHA – Printre primele lucruri pe care le-au exportat valahii au fost boii și vacile, vitele adică. În Ardeal vacii i se mai spune marhă, cuvânt luat din maghiarul marha, care înseamnă avere (în bani sau în vite) Astfel se face că exportul de marhe a început să se numească la noi marfă, iar pe urmă toate produsele de export s-au numit marfă. Azi, după cum știm, cuvântul și-a extins și mai mult sensul sau sensurile (copioase sunt cele argotice).

OMAGIU – Cel mai frumos omagiu adus lui Eminescu, pe care-l cunosc eu, mi-a fost povestit de Fan-Fan, rechinul pușcăriilor, un tip care a scris niște cărți în argou, poate ați auzit de el. Ei, bine, Fan-Fan se afla la pușcărie și într-o zi a găsit în curtea închisorii un manual de limba română plin de noroi în care era poemul Luceafărul. I-a plăcut atât de mult că a început să-l învețe pe de rost. Dar n-a apucat să învețe tot poemul, fiindcă un „gabor” (gardian) i-a găsit cartea și i-a luat-o, în ciuda rugăminților lui Fan-Fan .După vreo jumătate de an Fan-Fan a ieșit de la pușcărie și primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă la bibliotecă („Nu m-am dus prima dată la femei, dacă mă crezi!”) și să ia poeziile lui Eminescu, ca să învețe și restul de strofe. Le știa pe toate, îmi spunea: „Vrei să ți le spun? Durează 20 de minute”.

CEVA CU MOȘ CRĂCIUN (banc întârziat, dar… bun)  – Discuţie între doi copii. Fetiţa către băieţel: Ce vrei să-ţi aducă Moş Crăciun? O maşinuţă. Dar tu? Eu îi voi cere un Tampax!
Tampax? Ce e asta? Habar n-am! Dar zic la televizor că dacă-l foloseşti poţi merge la plajă în fiecare zi, să mergi cu bicicleta, să înoţi în piscină, să dansezi, să alergi, să faci o mulţime de lucruri… fără ca nimeni să-şi dea seama!

COMUNICARE  CU  D. – Când mă întâlnesc cu D. pe drum (suntem rude de-a șaptea spiță, dar ne ținem că suntem), mă ține de vorbă. Se dă foarte aproape, mă înșfacă de un colț al hainei și vorbește. Eu doar zâmbesc, fiindcă-mi place cum explică el. Tot așa cum mă înșfacă de haină, înșfacă o idee, îi dă drumul la un moment dat, ca să mă întrebe ceva neutru. Apoi iar apucă ideea, o ține bine, argumentat, o scutură, cum face mâța cu un șoarece mort, și o ține așa vreo zece minute. La sfârșit: „Nu-i așa?” mă întreabă foarte serios. „Așa-i”, zâmbesc.

PUȚIN FASCISM, NU VI SE PARE?  – Ambasadorul Norvegiei în Lituania, Dag Malmer Halvorsen, pentru canalul de televiziune norvegian NRK: „Există o mare problemă de ani de zile în Norvegia pentru că există o incidență mare a sindromului Down în rândul copiilor norvegieni. Prin urmare, este important ca autoritățile norvegiene să recurgă la aceste soluții (plasarea copiilor în custodia serviciilor de protecție) pentru a obține copii proaspeți, străini, cum ar fi cei de la lituanieni [și de la români, zice Mandea], pentru a consolida materialul genetic al țării.”

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator  rafinat  și talentat  și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…