ARGHEZIANĂ – Arghezi spunea că munca de ziarist și cea de traducător sînt benefice pentru scriitor, îl ajută. Și mai adăuga că trebuie să știi să te oprești la un moment dat din aceste munci. Nu-i urmez ultimul sfat, mai ales că el însuși a scris în presă toată viața. A și tradus, iar Mitzura, pofticioasă de bani pesemne, a băgat traducerile în ediția de Opere a lui taică-său. Cam măgăriță…

LA FILIT (I) – La întîlnirea cu traducătorii de la Filit (a fost o discuție foarte interesantă, m-am simțit foarte bine) s-a vorbit printre altele că trebuie să iubești cartea pe care o traduci. Și am povestit de experiența mea cu Vasili Rozanov, un autor de care pur și simplu mă îndrăgostisem. Vreo doi-trei ani scriam articolele din presă în stilul lui Rozanov, așa de tare mă prinsese. Pe urmă mi-am zis: Stai, măi, eu sînt eu, trebuie să scriu ca mine. Dar ceva rămășițe din Rozanov probabil le-am înglobat în felul meu de a scrie. Profesoara de franceză de care pomenesc mai jos mi-a zis: Vai, dumneavoastră l-ați tradus pe Rozanov? Mă rog, m-am simțit bine. Și m-am gîndit la o chestie: Pînă la a mă apuca de tradus, nu eram atent la cine a tradus. Cînd eram student, Doamna Loghin m-a întrebat în final (asta ca să-mi pună 10) cine a tradus (pe Petrarca sau Dante, nu mai țin minte) și nu am știut. Pe vremea aia nu mă uitam la traducător. Munca de salahor a traducătorului trece neobservată de cele mai multe ori.

LA FILIT (II) – La Filit o doamnă profesoară de franceză ne-a întrebat pe noi, traducătorii, cum am debutat. Era spre sfîrșitul întîlnirii și nu mai era timp de răspuns. Domnul Philippe Loubiere (sper că am scris corect numele) a spus că îți trebuie și noroc. Da, cel puțin în cazul meu a fost vorba de noroc. În 1991 treceam pe lîngă Biblioteca Eminescu și mă oprește Luca Pițu. Ne cunoșteam de la Timpul, unde colabora, apoi de la Spineanu, pe care îl frecventam asiduu. Dar nu discutasem niciodată prea personal. Și îmi zice: N-aș vrea să fac o traducere? Da, poate da. Și îmi propune să traduc Povestire despre Antihrist de Soloviov, carte pe care el o citise în franceză. Ei, bine, eu tradusesem – ce întîmplare – vreo 20 de pagini din cartea asta – doar pentru mine. Ăsta a fost norocul meu. Hai, domnule, pînă și mămăliga mai explodează. Apucă-te de tradus. Și așa am tradus prima carte. Cînd m-a prins pofta, nu m-am mai oprit. Am și acum un bilețel de la Luca, pe care-l păstrez cu sfințenie: Nu mai dați o tranșă din traducere?

HOTĂRÂRE – M-am decis să dau o mână de ajutor la alegerile din decembrie: voi merge cu urina mobilă. Sper să am „fertilitatea” cîinelui meu (preluată și adăugită de la Abatele de la Regulă).

TOLERANȚĂ – Un om cumpără un cocoș, vine acasă și-l aruncă în curte. Normal, cocoșul începe să calce găinile. Atunci cocoșul mai bătrîn, care era în curte, își zice: Mă,dacă stăpînul va vedea ce forțos e, pe mine mă face cocoș pe borș. Și se duce la cocoșul tînăr: Băi, șmecherule, ești tu tare cu găinile, dar pun pariu că dacă facem trei ture prin ogradă, nu mă prinzi. Și cocoșul tînăr începe să-l fugărească pe cel bătrîn prin ogradă. Stăpînul iese afară și vede scena:Măi, fir-ar-al dracului, i-al patrulea cocoș homosexual pe care-l cumpăr. trebuie să-l tai și pe ăsta.

ÎN RAI – Avem o cămăruță în care ținem de toate pentru iarnă: compoturi, gemuri, dulcețuri. Murăturile le păsrtăm în alt loc. Și intr-o zi intru în cămăruța asta unde am și trei saci de mere, mere de ale noastre. Era întuneric, cînd am mers, dar m-am întors cu ochii căscați la Maria: Te rog să mergi să miroși. Dacă e raiul, cred că ăsta-i

DESPRE EDUCAȚIE – Am citit un interviu luat lui Nadal, Nu mai țin minte cînd. Spun acuma, în special penntru doamne,că e un uriaș în tenis. E cam ca Simona a noastră. Nu are fizicul lui Federer, dar el a reușit să fie acolo sus. Bun! Ce vreau să vă spun. Nadal a fost antrenat de copil de unchiul lui,, care apare la toate turneele lui, cine urmărește știe. Și Rafael (Nadal are un nume de înger) povestește că atunci cînd era copil, și-a uitat sticla cu apă acasă. Și unchiul său i-a spus:Boule,azi nu mai bei nici o picătură de apă (scuzați, nu știu cum se spune „boule” în spaniolă). Și Rafael a ținut minte lecție asta Pentru mine e esențial cînd vine vorba de educație. Nu știu dacă m-ați înțeles ce vreau să spun.

MÂNGÂIERE – Am văzut niște imagini cu o koala (este așa un fel de ursuleț) mîngîiată de cineva, iar ea îi punea lăbuța peste mînă s-o mîngîie în continuare. Vreau să spun că așa îmi face și cățelul meu Bambu. Mă oprește cu laba: mai mîngîie-mă, mai mîngîie-mă! Asta nu tot timpul, ci cînd simte el nevoia să fie mîngîiat, cînd, probabil, se simte el trist.
Noi, oamenii, sîntem educați, raționali, de bun simț (puneți ghilimelele). Am vrea de multe ori să fim mîngîiați, dar nu spunem. Din punctul ăsta de vedere, prefer cîinii, pisicile, calul – ei „spun” în felul lor.

CINEMATOGRAFICĂ – Nu știu engleza decît la modul aproximativ, franceza o înțeleg dar nu o pot vorbi, dar am văzut ieri și azi, de două ori, un film polonez pe care îl pot vorbi… Domnișoarele din Vilko de Waida… Cred că am să mă mai uit încă o dată. Dumnezeule, ce film mare! Dacă aveți timp, uitați-vă la capodopera asta. Eu deja sînt îndrăgostit de femeile din film, pe care eroul nu le înțelege.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator rafinat și talentat și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…