Eminescu scrie pe marginea unui manuscris: «Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar».

Singurătate – Cu perdelele (dedeman, cu design vesel, tip franjuri și cu motiv floral) lăsate/
Șed la masa mea de brad (ba nu, de mahon, rabatabilă, cu blat cristal). / Focul pîlpîie în sobă (tip terracotta”, italiană, model deosebit, ca nouă), / Iară eu pe gînduri cad (cum să scap de vîrfurile despicate, fără să mă tund?)

O anecdotă – …cu noroaie a lui Heinrich von Kleist. Îmi place mult umorul ei negru. Un condamnat la moarte era condus la spînzurătoare de cîțiva soldați și de un capucin, care să-l împărtășească pe osîndit. Pe cîmp erau niște noroaie groaznice, iar osînditul se plîngea lui Dumnezeu că, pe o vreme atît de rea și de urîtă, trebuie să parcurgă un drum atît de trist. Dar capucinul: „Taci, nemernicule, ce te tot plîngi atîta? Nu te gîndești că noi trebuie să ne și întoarcem prin noroaiele astea satanice? Și – adăuga Kleist – condamnatului, care simțise pe pielea lui glodurile drumului, nu i se părea atît de stupidă spusa capucinului.

Despre armonie și nearmonie – „Dacă e vorba de păcat şi de adevăr, armonia este să apărăm adevărul, nu patima. Asta nu este nearmonie, când aperi adevărul, chiar cu curaj mare. Cum se spune: „O dată rabzi, a doua oară rabzi, a treia oară fă-te sabie”. Când te faci sabie nu înseamnă că strici armonia, ci tai tocmai dezarmonia. Armonia nu poate fi decât în adevăr! ”
(Părintele Arsenie Papacioc)

Șoferească – M-am săturat de-atîta vorbăreală politică. Altceva. Marian M. mi-a povestit unele lucruri de pe cînd lucra ca șofer în Turcia. Șoferii primeau pachete de acasă cu alimente pe care le mîncau împreună. Se lipise de ei și un turc – Mustafa. Îl chemau și pe el la masă. Intra în rulota lor, închidea ușa cu fereală, să nu-l vadă ceilalți turci de pe șantier, și băga în el cîrnați de porc și slănină cît încape. „Mustafa – îl ironizau românii – stai să-ți dau să duci și la nevastă”. „Voie nu”, răspundea Mustafa, care o rupea puțin pe românește. Zîmbea – adică înțelege gluma.„Măcar o bucățică de slănină la copii”. „Voie nu”.Și uite așa, cînd primeau pachet, cîte unul zicea: „Băi, lăsați o bucată de slănină și pentru Mustafa”. Fără să comentez (comentați Domniile Voastre, dacă voiți) , mi-am amintit niște versuri ale lui Coșbuc. N-au legătură directă cu cele spuse mai sus, poate cumva o legătură de simțire:
„Noi strigăm atunci din tun:

Ce fugiți ca-n groaza furcii?

Nu vă vin din urmă turcii.

Stați și dați-ne tutun!”

Ei de stat n-au stat nici unul,

Dar ne-au azvîrlit tutunul,

C-așa-i turcul, suflet bun…

Posteritatea – Cum n-am de gînd să mă sinucid sau să fac cine știe ce boroboață teribilă să-mi meargă buhul, ca să dobîndesc o posteritate literară fabuloasă, știu prea bine că nu va vibra viitorimea la pomenirea numelui meu de scriitor. Voi intra în istoriile literare, dacă voi intra, la capitolul „Moșteniri culturale” sau „Oameni cari au fost” sau „Restituiri” sau „Un minor al Fondului Etnic”. Asta dacă nu se va pomeni de fondul etnic la capitolul corect politic numit „să urîm ceea ce trebuie urît” – rasismul, integrismele islamice, identitățile regionale, sponsorizarea lui Soros, renașterea etnicului, etc, etc.

Tata… – În ultima parte a vieții, tata se emoționa repede și plîngea ușor la filme, la auzul unei nenorociri a cuiva. Bocea ca o babă. Era dascăl, cum se zice pe la noi, adică cîntăreț bisericesc, și plîngea de mama focului la prohodirea morților tineri, laolaltă cu familia acestora, mai ales că-i cunoștea pe toți din sat încă de la botez. Nu putea să citească răspunsurile la prohod din cauza lacrimilor care-i încețoșau ochii, pînă ce popa se enerva și-i smulgea cartea din mînă, dînd-o altuia să citească. Mă gîndesc acuma că poate așa a vrut Domnul să-i mîngîie sufletul întristat – dîndu-i lacrimi și străpungerea inimii, primele semne ale venirii smereniei, spune Siluan Athonitul.

Feroviară – Ah, sălile de așteptare din gările noastre, de la Pașcani sau Piatra Olt! Știți, cînd ațipești puțin într-un fotoliu răpănos și desfundat, cu arcurile intrîndu-ți drept în fund, și deodată scîîîîrț ușa, trasîndu-ți adînc un șanț pe creier; sau bubuie metalic în megafoanele bumbeștilivezene o voce obscur entuziastă, ca o mie de fanfare pițigăiate: Acceleratul bu-bu-bu-bu, pleacă de la bu-bu-bu-bu în direcția Baia Mare, Malu Mare, Dealu Mare, Valea Mare, Satu Mare sau cam așa ceva.

Un gând – Avva Antonie: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. Cred că a venit vremea aia, vremea corectitudinii politice, vremea cînd, dacă rîzi de femeia cu barbă eurovizionistă, ești cică nebun.

FeBe – Cineva postează o poză cu un șampon pe care scrie: Facebook. Iar mai jos: șampon pentru spălarea creierului. E hazos, desigur. Interesant însă este că persoana postatoare se folosește chiar de feisbuc pentru trebușoara asta. Pot să spun că am ceva ani de feisbuc, la care mă raportez prea mult, recunosc,, și nu mi-a spălat creierul, ba, pe ici-pe colo, mi-a deschis mintea. Ș-apoi cu creierul mai e o chestie – mai întîi trebuie să-l ai, ca, eventual, să ți-l spele cineva.

Pedagogică – Am fost la casa de vară (de vacanță, mă rog) a fostului meu coleg de facultate, acum profesor: cu etaj, frumoasă, în gura unei păduri. În cea mai mare parte el a ridicat-o, cu puțini meșteri. A învățat tehnici de construcție, a muncit cu pasiune. Și-mi zice la un moment dat: „Casa asta m-a ajutat să nu-mi iau cîmpii în învățămînt”. Cîtă dreptate are, cît de mult îl înțeleg!

Bambu – Cîinele nostru Bambu se plimbă pe zăpadă ca pe iarbă verde. Mai miroase ici, mai îngălbenește zăpada dincolo, sub o tufă, pe urmă iese la soare și își alege un loc. Se învîrte-se învîrte în jurul cozii, pînă ce se așează în sfîrșit pe covorul alb. Se uită calm la soare, la umbrele lungi ale pomilor întinse pe zăpadă, la mulțimea de steluțe lucitoare de nea, la vrăbiuțele și sticleții care cioc-cioc mănîncă mei pe pervaz: Ah, ce frumoasă-i viața pe zăpadă!

Orwell – Romanul „1984”, de George Orwell, a devenit bestseller în 2017, pe Amazon, scriu ziarele. Prin ’90 noi citeam romanul acesta „în grilă” comunistă, ne explica foarte bine răul comunist. Iată că acum se potrivește foarte bine și cu Trump, ba și cu ideologia corectitudinii politice. Al dracu’ dom’ Georgică!

Despre Iași – Mircea Eliade, împăcat de înţelepciunea senectuţii, conchide astfel despre „locul sfînt” – Iaşii: „Dar, mai ales, mă obsedează o frază a lui Ionel Teodoreanu (prin 1928?): „Sunt nişte nopţi de vară la Iaşi!…“ Rămâneau – el, soţia, Ibrăileanu, alţi prieteni – până foarte târziu în curte, bând cafele, discutând. Revăd parcă şi acum imaginile pe care le evoca Ionel Teodoreanu cum, sub bătaia lunii, casele deveneau de cretă, apoi de argint. (Aşa cum le-am văzut şi eu, de atâtea ori, la Calcutta, la Jaipur, la Fatehpur Sikhri). Dar mă întreb de ce mă obsedează fraza lui T.(eodoreanu), de ce mi-o tot repet. Cunosc prea puţin Iaşul, şi nu am petrecut niciodată, acolo, o noapte de vară. Să fie oare adânca, iremediabila părere de rău că n-am cunoscut unul din „locurile sfinte“ ale culturii româneşti, Iaşul lui Creangă şi Eminescu, al Junimii, al Vieţii Româneşti? (Mircea Eliade, Jurnal, II, Bucureşti: Ed. Humanitas, 1993, p. 69-70).

Lapte praf – Am făcut o plimbare pe feisbuc și am dat de politică și politică, toată țara feisbuchistă e o mare berărie fără alcool, unde Lache și Mache discută „pe uscat” politică. Așa că atunci cînd am întîlnit o doamnă din Oradea, care întreabă ce fel de lapte praf să dea la doi purceluși de două luni, am intrat la bănuieli: oare nu e vreo aluzie politică?

Panda – Pe o chestie din plastic cu kefir (chefir, mă rog) „Panda” scrie: „pentru cei activi, energici și aventuroși”. De ce aventuroși? Nu înțeleg nici de ce „Panda”. E din lapte de ursoaică panda, te pomenești? Apoi aflu că e făcut din „lapte românesc” (că ăla chinezesc sau mongol e cîh, bag seamă) și e „infinit de bun”. Soția spune că ar fi preferat să fie măcar „un pic mai acrișor.” Ia uite, domnule, românul e născut și poet al kefirului!

Sfaturi utile – Draga mea, data trecută ți-am vorbit despre spray-ul cu ulei de brusture, care întărește rădăcina părului și elimină mătreața, precum și despre cum mă pregătisem să nu ies din casă cel puțin trei săptămîni, dar, surprinzător, efectul spray-ului a fost vizibil aproape imediat!!! Cu toate că, în puii mei! mai am atîtea de povestit despre super-spray-ul acesta, care are și ulei de scorțișoară și extract organic de piper chili pentru trezirea foliculelor adormite ale părului și restabilirea pierderii pigmentației părului, astăzi am să-ți vorbesc de gătit. Trebuie să-ți spun că, în general, nu gătesc după rețete. Bugger! La dracu’ cu ele! De fapt, niciodată nu gătesc după rețete, nici măcar după Sanda Marin sau alți specialiști de cacamaca. Și nici nu-mi place să gătesc. Deci nu gătesc niciodată, după rețete sau nu, după Sanda Marin, Andreea Marin sau nea Mărin nu știu care, la dracu’ cu ei! Cînd totuși gătesc, las dracului rețetele, damn it, și gătesc așa, în puii mei. Dar mă enervez și nu mai gătesc nimic. Pe urmă mă gătesc, iar aici trebuie să spun că noul meu super spray este o soluție de milioane. Pînă acum foloseam un ulei scump marocan, dar comparativ cu acest spray e cacamaca. Părul meu a devenit ascultător, strălucitor, chiar și dacă înainte de aceasta a fost vopsit și decolorat (extractele de rădăcină de obligeană, de brusture, de salvie și stejar, care ameliorează circulația sangvină și elimină iritația, își spun cuvîntul). Așa că mă gătesc și merg în oraș, la restaurant, și mănînc ce gătesc specialiștii, nu după alde Marin, în puii mei!
Așa te sfătuiesc și pe tine, draga mea. Nu mai găti după rețete de cacamaca Damn it all! De fapt nu mai găti după rețetele altora, nici măcr după Marin aia, Andreea Marin, Marina Vlady sau Marin Cotoanță, damn it! Nu găti niciodat după rețete, în puii mei! Cînd totuși gătești… dar mai bine nu găti, lasă dracului toate, dod burn, și gătește-te cum știi tu, cu super-spray-ul nostru și mulțumește cerului că, după doar două aplicări, părul tău foarte ars și uscat încetează să mai cadă, iar peste încă o săptămînă observi că ți se văd rădăcinile, căci super-spray-ul îți stimulează adițional și creșterea părului datorită uleiului de argan, care activează creșterea părului și protejează de razele ultraviolete. În puii mei! Și mergi în oraș, la restaurant, să mănînci mîncare gătită, că ăia știu să gătească, nu Sanda Marin și alți specialiști de cacamaca Damn it! A ta Sandală… P.S. Ți-aș explica mai în amănunt, dar acum gătesc, în puii mei! Așa că mă gătesc să plec în oraș. Îți voi explica data viitoare mai pe larg cum să gătești. Și nu uita super-spray-ul nostru cu extracte multifuncționale, ți-am trimis lista componenților acestui spray, inclusiv extractul de brusture, cel mai important!!! Mulțumesc cerului că prietena mea, specialistă, mi-a explicat aceste lucruri. Bineînțeles nu le este convenabil să împărtășească aceste informații oamenilor simpli, dar eu am reușit să scot de la ea toată informația și am cerut imediat un super-spray. De asemenea, ea mi-a scris o instrucțiune de folosire a spray-ului, cum anume și în ce cantități trebuie aplicat acesta. Iar eu am pornit pe drumul lung și anevoios de tratare a părului meu deteriorat, însă fără uleiul acela scump marocan. Damn it! S.

Lazurkina – În 1961, la Congresul XXII al PCUS, cînd se discuta „lichidarea consecințelor cultului lui Stalin”, o veche ilegalistă pe nume Dora (Daria) Abramovna Lazurkina, o femeie de 77 de ani, a ținut o cuvîntare de pomină. Dar mai întîi cîteva cuvinte despre Lazurkina. Născută la Novozîbkov, gubernia Cernigov, într-o familie de evrei săracă. Ilegalistă de la 16 ani. A participat la revoluția rusă din 1905, arestată, dar nu a fost întemnițată, fiindcă a ocupat posturi mărunte în mișcarea bolșevică. A participat la revoluția bolșevică din 1917. Între 1918 și 1921 a fost șefă a secției de preșcolari a Comisariatului Poporului pentru educație. În această perioadă se întîlnește cu Lenin și Nadejda Krupskaia. Apoi ocupă funcții diverse în aparatul de partid. În 1934 Lazurkina a fost „epurată” imediat după Congresul XVII, la care a participat ca delegată, iar în 1937 a fost întemnițată. Nu se știe la ce categorie de epurați a intrat. Soțul ei, Mihail Semionovici Lazurkin, a fost directorul Institutului Pedagogic din Leningrad. În 1937 a fost arestat. A fost împușcat în timpul interogatoriilor, apoi i s-a înscenat sinuciderea, fiind aruncat mort pe trotuar. Dora Lazurkina a fost eliberată în toamna lui 1953 după ukazul „Despre amnistie”. În penultima zi a Congresului XXII din 1961, Dora L. a pus problema scoaterii lui Stalin din Mausoleu. Toți au înțeles că propunerea ei a fost făcută cu aprobarea membrilor Politbiuro-ului și, drept urmare, au urmat „aplauze furtunoase, îndelungate”, cu toate că Lazurkina a spus lucruri de mare mirare. Ilegalista noastră era „spiritistă” înfocată și „medium”, purta convorbiri cu Lenin: „Ieri m-am sfătuit cu Ilici, ca și cum ar fi fost viu în fața mea, și mi-a spus: îmi este neplăcut să stau alături de Stalin, care a adus atîtea nenorociri Partidului” Cuvîntarea avea să apară a doua zi pe prima pagină în toate gazetele sovietice. Singurul care a ripostat a fost Nuriddin Muhitdinov, secretar CC al PCUS: „La noi, în Orient, e un mare păcat la musulmani să tulburi somnul de veci al unui răposat”. Molotov, căzut pe atunci în dizgrație, ar fi spus în particular: „După mine e o zgrițuroaică pur și simplu. A văzut cum Lenin cică îl beștelește pe Stalin”. Tot în 1961 Lazurkina a primit „Ordinul Lenin”. A murit la Leningrad în vîrstă de 90 de ani. Stalin a fost mutat a doua zi după congres, în mare secret, din Mausoleu și depus în zidul Kremlinului. Circula o anecdotă pe atunci: Stalin a fost pus alături de Dzerjinski, fostul șef al cekiștilor (CK – Comisia Extraordinară, strămoașa KGB-ului): „Ai venit pe un timp oarecare sau pentru totdeauna?” l-a întrebat Dzerjinski. „Nu știu – a răspuns Stalin – aștept următorul congres. Unde îmi va ordona partidul, acolo o să zac.”

Țuțuianu – Președintele Comisiei SRI, Adrian Țuțuianu, spune că protestele sunt manipulate și că 85% din cei din piață nu au citit OUG 13/2017. Problema este că procentajul celor care au ticluit OUG-ul și nu l-au citit pare de 100%. N-am să mă leg de figura omului, deși pare cam bătut cu leuca-n cap. Are însă o fiică care a spus că îi este scîrbă de protestatari. De unde se vede că așchia nu sare departe de trunchi și căcatul de latrină.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator rafinat și talentat și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…