Consemnarea naturii înconjurătoare în acest jurnal (căci e un fel de jurnal, adun textele – bineînțeles, ce merită din ele – într-un Jurnal de feisbuchist), a stării salciei, vișinilor, a crucii luminate de pe vîrful dealului, a năzbîtiilor cățelului, a graurilor și ciocănitorilor, este expresia unor poziționări sufletești. Elvețianul Amiel a lansat celebra formulă: Un peisaj este o stare sufletească. Jurnalul intim al acestuia a fost citit cu aviditate în anii dintre cele două războaie mondiale, azi e uitat. Dar mie-mi plac lucrurile uitate, cochetez cu ideea reconfortantă că sînt un retro.
N-aș putea spune că mă autoanalizez astfel (cu toate că, iată, chiar acum meditez asupra-mi). În singurătatea răsăritului de soare și a sfîrîitului vrăbiuțelor lăsîndu-se pe pervaz nu e intimism, nici poza romantică a celui care se socoate prea bun pentru lume. N-am nici sentimentul ratării, al inutilității, ca Amiel, stare pe care aș dori s-o „torn” în peisaje și ființe mici. Nu mă caut cu obstinație pe mine însumi, ci mă eliberez – asta e!

Englezi pur sânge – Manchester a jucat cu Leicester: Evidențiați englezii pur sînge Sergio Aguero, Vincent Company, David Silva, Gabriel Jesus, de la gazde, și Yohan Benaouane, Riyad Mahrez și Shinji Okazaki, de la oaspeți…

Spaniola – Ascult vorbele în spaniolește după ce Coric l-a bătut pe Muray. Îmi place spaniola, are și un ritm mult mai zdravăn ca româneasca. Și îmi amintesc cum am auzit prima oară, în Iași, vorbindu-se spaniola pe stradă. Era o fată și vreo patru-cinci băieți. Doamne, parcă se băteau turcii la gura lor!

Banc – Un catolic, un protestant, un musulman şi un evreu discută la masă. Catolicul: Am o avere mare… voi cumpăra Citibank! Protestantul: Sunt foarte-foarte bogat, aşa că voi cumpăra General Motors! Musulmanul: Sunt prinţ, sunt fabulos de bogat, intenţionez să cumpăr Microsoft! Evreul mestecă liniștit în cafea, așază linguriţa pe masă, soarbe calm din cafea, se uită la ei şi le spune pe un ton indiferent: NU VÎND NIMIC!

Din poșta electronică – Veleitarii vor să-și cunoască șefii… Iată ce am primit pe adresa de email a Filialei USR București Poezie (atenție, vă rog să nu vomitați pe ecranele dumneavoastră) Subiect: Domnului Nicolae Manolescu Către: uniunea.scriitorilor@yahoo.com Stimate domnule Președinte, Cu totul întâmplător am aflat că s-a decis în CD al USR adunarea unor semnături de susținători ai existenței USR, deși sunt membru al USR din 1994. Desigur existența USR este necesară, nu numai pentru un statut social al membrilor săi, inclusiv un cuantum sporit la pensie (cred că peste 50% din membri sunt pensionari sau pensionabili în acest an), dar și pentru păstrarea unei bune tradiții culturale a României. Actele ilegale ale unor dizidenți fără operă nu fac bine nimănui. La această re-adeziune, adaug și câteva sugestii, pentru că orice activitate se poate îmbunătăți – 1. Organizarea anuală a unor întâlniri pe secții și asociații a tuturor membrilor, sunt membri care nu cunosc nici conducerea asociațiilor din care fac parte. Se pot face propuneri și un schimb de idei, propuneri, informații. 2. Ca autor a peste 20 de volume publicate sunt mirat că, la fel ca și mine, suntem destui membri pe care criticii noștri iubiți nu ne iau în seamă, din motive obiective și subiective. În fiecare an sunt rulate aceleași nume de autori, fie premiați, publicați, adulați. Am trimis volumele mele președintelui Manolescu, criticului de mare causticitatea Alex Ștefănescu (domnia sa a afirmat în urmă cu ceva ani că în USR sunt numai 100 de scriitori adevărați, iar subsemnatul l-aș fi numit antisemit, ceea ce este un neadevăr, o vorbă în vânt, după ce mă elogia în FLACĂRA în anii 1990-1995), alți critici și cronicari. Că am sau nu am talent, timpul va decela mai corect, dar o semnalare nu strică vieții USR. De asemenea cunosc oameni talentați care de câțiva ani așteaptă în zadar să intre în USR. Nu este rostul meu să le fac reclamă. O analiză mai atentă a autorilor cu volume și care nu sunt primiți în USR ar fi binevenită. Mulțumesc, BORIS MARIAN MEHR, membru USR din 1994.

Sportivă? – „Nu m-am gîndit foarte mult ca voi pierde”, spune Simona Halep după ce italianca (care, țin minte, a scris într-un interviu cu ceva vreme în urmă că se miră de ce Simona nu e prima în lume după calitățile pe care le are) conducea în decisiv cu 5-2. Exact asta este starea pe care o ai în momente decisive. La dracu, să nu te gîndești că ăia ți-o iau înainte. Senza paura. Nu numai în sport. Unii cîștigă, alții pierd.

Mîrlanul de pe Internet – Este o specie de dobitoc (sau dobitoacă) bine reprezentată în România, în special în zonele imunde ale societății, dar nici high-life-ul nu le duce lipsa. Bîrlogul în care sălăşluieşte mîrlanul în cauză, care-l face să fie deosebit de agresiv, chiar feroce, este de fapt o cloacă – anonimatul. Replica unui personaj al lui nenea Iancu, „o semnăm anonimă”, i se potriveşte de minune. Motivele pentru care preferă pînda anonimă, pititul pseudonimic la răspîntie şi camuflajul brun, gri sau kaki-căcăniu (acela de miliţian, politruc sau turnător securist) sunt multe. Frustrările de tot felul, lenea, plictisul înăcrit, ranchiunile, ratarea şi neîmplinirea, micimea sufletească în genere, sunt doar cîteva dintre acestea. Din cauza lor mîrlanii n-au somn şi muşcă pe cine apucă. Sub ferinţa anonimatului orice fătălău alungat din pat de nevastă-sa are inimă de leu. Dacă îl chemi să iasă la interval şi să-şi spună numele, tremură sub plapumă şi se apucă să te înjure cu tremolo de fetiţă în glas, speriată că a făcut căcălică în chiloţei.

Antreprenorială – Se întîlnesc doi tipi… Ce mai faci? Păi, muncesc în Italia. O duc bine, lucrez în Industria Panificației. Aaa, cari saci, ceva de genul ăsta. Nu, băi, acuma-i totul automatizat. Vine sacul cu făină pe o bandă rulantă, leop! îmi cade în spinare, îl car juma de kilometru și hîști! îi fac vînt într-o mașină. Automatizat, bre!

Alt banc – Un evreu rus depune actele să emigreze în Israel. E chemat la cadre ca să explice motivul: Am acolo un frate orb și nu are cine să-l îngrijească. Atunci scrie-i să vină aici, țara noastră o să aiba grijă de el. Tovarășe comisar, nu m-ați înțeles, fratele meu e orb, nu nebun!

Cauzalitate – Un evreu rus depune actele de emigrare. Este chemat la KGB: Ești inginer șef la o mare intreprindere, ai un apartament în centru, casa de odihnă la mare… Care e motivul plecării? Sunt două cauze. Prima este că vecinul meu de sus care, când se îmbată, îmi bate în ușă și strigă: „Când se va termina puterea sovietică, vom omori toti jidanii”! Păi, sunteți un intelectual, știți că puterea sovietică nu se va sfârși niciodată?! Asta este a doua cauză.”

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator rafinat și talentat și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…